Bebeluşii se nasc cu o nevoie vitală de comunicare cu cei din jur, iar comunicarea timpurie cu aceştia joacă un rol esenţial în buna lor dezvoltare cognitivă şi senzorială. Ca şi adulţii, bebeluşii au propriile nevoi, fiind însă total dependenţi de oamenii mari, care au misiunea şi provocarea de a descifra şi de a înţelege ce anume îşi doresc micuţii, iată câteva sfaturi utile.
Plânsul bebeluşului
Plânsul este principala formă de comunicare la bebeluşi. Pentru părinţii aflaţi la primul copil, situaţia poate deveni stresantă şi frustrantă, mai ales după prima lună de la naştere, când intervine oboseala. Însă tot acum, mama ajunge să-şi cunoască bebeluşul destul de bine, înţelegându-i astfel nevoile. în primul rând, copilul plânge de foame, de sete, pentru că este murdar sau obosit.
Plânsul de foame este puternic şi iritat. Copilul se linişteşte când primeşte sânul sau biberonul, dar începe iar să plângă dacă îndepărtăm mâncarea. Când este murdar sau îl supără ceva din mediul înconjurător, copilul plânge mai domol şi încetează imediat după ce îl schimbăm. Plânsul de oboseală este monoton şi arată faptul că bebe doreşte de la părinţi puţină atenţie. în prezenţa mamei, cel mai frecvent, bebeluşul se linişeşte şi adoarme. Destul de des, bebeluşul plânge din cauza gazelor din traiectul digestiv – colicile. Ele sunt cauzate cel mai frecvent de faptul că tubul digestiv al copilului este încă incomplet dezvoltat, dar pot avea şi alte cauze – dis-funcţionalităţi ale tubului digestiv sau alergia la medicamente. Despre colicile bebeluşului vă recomandăm şi acest articol.
O cauză de neocolit a plânsului este şi o mamă anxioasă. Copilul simte foarte bine starea mamei şi este influenţat de ea. Legătura mamă-copil se stabileşte încă din timpul sarcinii şi se întăreşte la naştere.
Ce sa faci când bebe plânge
Verificarea programului (dacă au trecut vreo 3 ore de la ultima masă, este foarte posibil să fi fie foame), distragerea atenţiei prin joc, o băiţă caldă şi liniştitoare dacă se apropie ora de somn (atenţie, un copil agitat este mai greu de stăpânit), o scurtă plimbare sau contactul corp la corp (ideal pe burta mămicii, având grijă ca cel mic să nu se sufoce). În cazul în care copilul nu se linişteşte şi este în continuare agitat, cel mai bine este să îl vadă medicul de familie sau pediatrul.
Limbajul semnelor
Studii diverse au demonstrat faptul că, în ciuda părerilor iniţiale, folosirea limbajului semnelor în comunicarea cu bebeluşii are numeroase beneficii: dezvoltarea intelectuală prin crearea de conexiuni neuronale, dezvoltarea vocabularului, reducerea frustrării de ambele părţi şi evitarea problemelor comportamentale de tipul crizelor de nervi, creşterea încrederii în sine a bebeluşului. Concret, metoda presupune asocierea semnelor pentru anumite cuvinte, la început simple: papa, somn sau gata, demers recomandat în jurul vârstei de 4-6 luni. Apoi, odată cu creşterea bebeluşului, limbajul poate deveni mai elaborat. De exemplu, în timpul mesei, mama poate să întrebe copilul dacă mai doreşte mâncare întinzându-i linguriţa către guriţă: dacă sugarul nu va mai dori să mănânce îşi va întoarce capul sau se va strâmba, iar dacă mai doreşte să mănânce va zâmbi, deschide gura, ca apoi peste câteva săptămâni să gesticuleze, să întindă mâna către mâncare şi să încerce să apuce linguriţa sau farfuria.
Capacitatea de comunicare a celor mici se dezvoltă atunci când rolurile se schimbă alternativ: mama imită acţiunile, sunetele şi gesturile copilului, iar acesta le imită pe ale mamei. Din acest motiv, foarte importante în reuşita acestei metode sunt implicarea activă a adulţilor, repetiţia constantă a semnelor şi atenţia deosebită acordată limbajului corpului: timbrul vocii, expresivitatea feţei, poziţia corpului, anumite gesturi. O bună comunicare implică astfel contact vizual permanent cu cel mic, un ritm de vorbire calm şi încet, atingerile blânde şi o mimică corelată la tema discuţiei (de exemplu feţele haioase ale adulţilor, ce fac deliciul copiilor).
Masajul bebeluşului
Masajul bebeluşilor are efecte favorabile asupra tonusului muscular, mobilităţii articulaţiilor, circulaţiei sângelui, respiraţiei şi asupra digestiei. În plus, ajută la crearea unei legături unice mamă-bebeluş, dar şi la relaxarea celui mic, deoarece transformă mediul într- unul sigur, asemeni celui din burtică. Este indicat ca masajul să se realizeze după prima lună de viaţă şi să fie unul specific vârstei: astfel, în primul an de viaţă, masajul stimulează adoptarea poziţiilor normale şi abilităţilor de mişcare ce se instalează treptat.
