Fiind încă neformat, copilul iubeşte axându-se pe sine. El iubeşte instinctiv şi tot instinctiv îşi cunoaşte propria nevoie de a fi iubit. El e conştient că trebuie să obţină această iubire din partea părinţilor. Şi totuşi nu este conştient că şi părinţii au nişte rezervoare emoţionale care trebuie umplute cu iubire necondiţionată. Singura preocupare a copilului este ca el să se simtă iubit, nefiind capabil să iubească la nici unul dintre aceste niveluri — necondiţionat sau reciproc.
Înainte de a reuşi să vă disciplinaţi eficient copilul, trebuie să înţelegeţi felul în care vă iubeşte el — care este total diferit faţă de iubirea unui adult. Cum copiii sunt încă mici, neformaţi, şi iubirea lor este neformată, imatură.
De ce este atât de important ca părinţii să înţeleagă cum iubeşte copilul? Majoritatea părinţilor cred că el trebuie să-şi câştige iubirea şi afecţiunea printr-un comportament pozitiv. Şi totuşi copilul este mult prea imatur ca s-o facă. Copilul testează de la sine iubirea părinţilor prin comportamentul său, mai ales când nivelul din rezervorul emoţional este scăzut. Dacă părinţii nu înţeleg cum iubeşte copilul, vor fi total dezorientaţi şi exasperaţi cînd acesta nu se va comporta aşa cum se aşteptau ei. Vor interpreta greşit un comportament normal, ca pe unul lipsit de iubire sau de respect.
Principala cauza a unui comportament nedorit este un rezervor emoţional gol
Felul în care părinţii răspund acestei întrebări despre iubire determină modul în care copilul se va dezvolta. De asemenea, determină felul în care îşi va stăpâni comportamentul. Evident că există şi alte cauze pentru un comportament nedorit, dar rezervorul emoţional gol este cea mai des întâlnită. De asemenea, un rezervor emoţional gol va face ca orice comportament nedorit să fie mai grav şi mai frecvent.
Premiza unei formări eficiente este iubirea necondiţionată de care copilul are nevoie pentru a se maturiza şi pe care nu o poate găsi decât alături de părinţi. O împlinire adecvată a nevoilor emoţionale este piatra de temelie a unei educaţii eficiente. Pentru ca aceşti copii să aibă o părere bună despre sine şi să fie capabili să se adapteze situaţiilor tensionate şi stresante din viaţă, ei trebuie să simtă că părinţii lor îi iubesc şi că le pasă de ei. Şi totuşi, mulţi copii şi adulţi au probleme de anxietate, depresie, ajungîndu-se la acel sentiment de inferioritate. Acest lucru îi împiedică să funcţioneze la întregul potenţial în această societate dificilă şi competitivă în care trăim, astfel încât mulţi o apucă pe un drum care pare mult mai accesibil — cel al comportamentelor distrugătoare, despre care am scris anterior.
De multe ori un copil se poartă urât pentru că el cerşeşte un răspuns pozitiv la întrebarea: „Mă iubeşti ?” Când părinţii îl asigură că da, este iubit cu adevărat, tensiunea dispare; el nu mai se simte nevoit să testeze iubirea părinţilor prin alte comportamente nedorite. Totuşi, dacă părinţii nu înţeleg şi consideră că un copil trebuie să câştige afecţiunea printr-un comportament pozitiv, se vor simţi permanent frustraţi. Vor considera că el se poartă cu o totală lipsă de respect, ca un prost crescut care nu iubeşte, când de fapt el nu face altceva decât să pună o întrebare foarte copilăroasă: „Mă iubeşti, mămico ?” „Mă iubeşti, tăticule ?”.
Iubirea adevărată este necondiţionată
La baza unei relaţii sincere şi solide cu un copil este iubirea necondiţionată, pentru că numai aşa poate fi format emoţional şi spiritual copilul. Doar aceasta poate asigura ferirea copilului de crizele de mânie infantilă, de resentimente, de sentimentele de vinovăţie, de depresii, de nelinişti şi de nesiguranţă şi pune pe primul loc nevoile copilului.
Deşi adulţii ar trebui de fapt să încerce să se iubească necondiţionat, în majoritatea cazurilor însă, nu suntem capabili decât de o iubire reciprocă. Doar rareori ajungem la un nivel mai înalt, de iubire necondiţionată. Iubirea necondiţionată este un element vital al primei pietre de temelie, în cazul unei educaţii părinteşti proactive.
