Un strop de timiditate la copiii mai micuţi este un lucru adorabil, însă un studiu recent publicat în Journal of School Psychology indică faptul că preşcolarii care sunt extrem de retraşi şi rezervaţi sunt supuşi riscului unor performanţe scăzute la şcoală, acest risc fiind chiar mai mare decât în cazul copiilor hiperactivi.
Copiii timizi ajung să se piardă în decorul clasei, făcând sarcina profesorilor de a le identifica şi descoperi nevoile unice de învăţare mult mai dificilă, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care progresul acestor copii pe parcursul şcolii să fie mai mic decât în cazul celorlaţi. Implicarea activă a profesorului printr-o metodă de predare personalizată pe unicitatea copilului este deosebit de importantă mai ales în cazul învăţământului primar, iar dacă un copil are nevoie de sprijin suplimentar, şi acesta nu este identificat de către profesor, este foarte uşor ca micuţul să rămână în urmă, iar pe măsură ce timpul trece, aceste sincope în cascadă îşi vor pune amprenta atât asupra pregătirii şcolare cât şi asupra încrederii în forţele lui proprii în viaţa de adult.
Timiditatea se poate manifesta şi prin stările de anxietate sau prin probleme de socializare cu colegii sau cu copiii de aceaşi vârstă. Prietenii joacă un rol important în dezvoltarea copilului dumneavoastră. Copiii învaţă şi cercetează mai creativ atunci când se joacă împreună. Ei pot să înveţe unul de la celălalt abilităţi noi şi pot să se distreze împreună pentru mai mult timp decât ar vrea sau ar putea să o facă adulţii. De asemenea, prietenii îi ajută copilului să se simtă important şi încrezător.
Unii copii, totuşi, întâmpină greutăţi mari când trebuie să devină parte a unor grupuri sociale. Majoritatea preşcolarilor nu doresc să comunice cu străinii şi uneori sunt nesiguri. În acelaşi timp, unii copii au probleme mai serioase când este vorba de adaptarea la lumea din jur. Lor le este dificil să-şi facă prieteni noi; uneori, se pare că un copil timid nu are loc într-un grup deja format. Copilul poate fi timid deoarece are părinţi timizi şi aceştia i-au servit ca model de comportament. Poate fi vorba şi de temperamentul copilului. Părinţii pot încuraja copiii timizi să se împrietenească cu alţi copii.
Sugestii pentru a învinge timiditatea copilului
• încurajaţi copilul dumneavoastră să aibă o părere bună despre sine. Una dintre cele mai bune căi pentru a-l face să fie încrezător este să-l ascultaţi. Atunci când spune ceva corect, lăudaţi-l; când are idei bune şi conversează cu interes, lăudaţi-l. Încurajaţi-i tot timpul, în special în momentele în care se simt stânjeniţi sau după ce au fost „necăjiţi” ;
• Copiii care nu au abilităţi sociale bine dezvoltate adeseori cred că nu arată bine. Spuneţi-le lucruri bune despre modul în care arată şi se poartă.
• Ajutaţi copilul să-şi dezvolte abilităţile de vorbire. Descrieţi cum ar putea intra în contact cu un grup de copii, propunându-le să se joace împreună.
• Oferiţi copilului cât mai multe oportunităţi de interacţiune socială, în special cu prietenii dumneavoastră şi copiii lor, astfel încât copilul să poată comunica cu alte persoane într-un mediu social confortabil.
• La început limitaţi activitatea socială la interacţiunea în grupuri mici şi organizaţi activităţi care presupun cooperarea şi aşteptarea rândului. Copiii timizi adeseori se simt mai confortabil cu copiii mai mici, mai puţin maturi sau mai mari şi mai maturi decât sine.
• Sugeraţi idei de jocuri înainte ca copilul să meargă în vizită sau planificaţi activităţi care pot fi realizate la dumneavoastră acasă, împreună cu prietenii copilului.
• Atrageţi atenţia copilului asupra cazurilor când el soluţionează cu succes o problemă cu ajutorul unui prieten sau când rezolvă disputele înainte ca ele să degenereze în certuri.
• Încercaţi să aveţi o atitudine pozitivă faţă de propria persoană. Dacă creaţi că vă aşteptaţi ca oamenii să vă placă, copilului dumneavoastră îi va fi mai uşor să creadă că şi pe el alţii o să îl placă. Folosiţi-vă şi propriul dumneavoastră comportament, ca un exemplu de urmat de copilul dumneavoastră;
• Nu fiţi superprotectori; lăsaţi copilul să facă faţa singur la provocări; încurajaţi-l să exploreze noi lucruri şi situaţii.
• Arătaţi-le respect şi înţelegere; staţi de vorbă cu el despre sentimentele sale, stările de nervozitate şi teamă; depăşirea anxietăţii şi fricii nu este un proces simplu; este nevoie de simpatie, răbdare şi perseverenţă;
•Sfătuiţi-vă cu profesorii ce măsuri ar trebui luate în clasă sau pe terenul de joacă în favoarea copilului dumneavoastră;
• Ajutaţi-l să-şi găsească activităţi potrivite vârstei, să se implice în activităţi extraşcolare;
• Oferiţi-le un suport indirect, arătaţi-le mulţumirea şi mândria dumneavoastră;
• Feriţi-vă de certuri în prezenţa copilului, este foarte important sa-i oferiţi siguranţă şi armonie în familie;
• Cel mai important este să discutaţi şi să vă iubiţi copiii aşa cum sunt ei, chiar şi timizi, şi nu cum aţi dori dumneavoastră să fie.
