Copiii apelează la toate simţurile pentru a înţelege lumea din jur. Ei însuşesc activ cunoştinţele, interacţionând cu oamenii şi obiectele care îi înconjoară. Copiii mici nu fac deosebire între joc şi studiu – între lucrurile pe care le fac „de plăcere” şi lucrurile pe care le fac „ca să înveţe”. Copiii învaţă în permanenţă. Jocul îi ajută să-şi dezvolte abilităţile de mişcare, gândire şi memorizare, precum şi capacitatea de a învăţa cum să comunice şi să relaţioneze cu alte persoane. Când copilul învaţă prin joc, el testează diverse tehnici pentru a descoperi care dintre ele sunt potrivite. Când copilul nu reuşeşte să îşi atingă scopul dorit, el devine frustrat, ceea ce îl încurajează să găsească alte modalităţi. în cele din urmă, când copilul îşi atinge scopul, el se simte foarte mândru de sine: „M-am descurcat singur!” Acest sentiment încurajează dorinţa de a învăţa în continuare. Prin joc copiii învaţă să facă faţă principalelor sarcini – de a se juca cu alţi copii, de a comunica cu adulţii, de a se studia pe sine.
Explorarea şi experimentarea
Pe măsură ce copilul devine tot mai mobil, el are ocazia de a se deplasa pentru a găsi obiecte pe care să le exploreze. Copilul apucă diverse obiecte şi încearcă să descopere ce poate face cu ele. El le studiază prin atingere, le lasă să cadă jos, le strânge în pumn. în curând, el începe să experimenteze diverse obiecte. Copilul observă ce se întâmplă, compară diferite rezultate şi descoperă răspunsuri. El are nevoie de cât mai multe posibilităţi pentru a studia diverse substanţe şi a înţelege conceptele proprii activităţilor de zi cu zi, cum ar fi „ud”, „uscat”, „plin”, „gol”, „pluteşte”, „se scufundă”.
Copilul are nevoie de posibilităţi pentru a explora şi a folosi în mod „greşit” obiectele. El le apucă şi le duce la gură, încearcă să descopere cum le poate folosi şi cum sunt la gust. Experimentând, copilul va încerca să folosească acelaşi obiect în mai multe moduri. Experimentarea îl ajută să-şi dezvolte procesele gândirii creative – nerespectând regulile, încercând să descopere lucruri care ar fi rămas necunoscute în caz contrar. Treptat, copilul însuşeşte regulile care determină posibilităţile diferitor obiecte. Când copilul răstoarnă o cană cu apă, el se udă; când răstoarnă o cană cu nisip, rămâne uscat. Apa se îmbibă în haine, iar nisipul se scutură jos când el se ridică în picioare.
Descoperind cum se comportă diferite obiecte, copilul începe să observe asemănările şi deosebirile. El începe să clasifice obiectele după culoare, formă şi dimensiune. Treptat, capacitatea sa de a înţelege categoriile de obiecte se dezvoltă. Copiii mici dedică mult timp exersării abilităţilor de sortare şi clasificare în timpul jocului.
Jocurile de imaginaţie ale copiilor
Capacitatea de a gândi prin simboluri, care joacă un rol atât de important în dezvoltarea vorbirii, contribuie la îmbogăţirea considerabilă a jocurilor copiilor. La etapa când copilul este capabil să înţeleagă că un obiect îl poate înlocui (simboliza) pe altul – fie atunci când un cuvânt simbolizează un obiect, fie atunci când păpuşa simbolizează bebeluşul sau atunci când un cerc şi două linii trasate pe foaie reprezintă o persoană – copilul deschide uşa spre bogata lume a fanteziei şi jocurilor de imaginaţie.
Proiectându-se în situaţii şi împrejurări fantastice, imaginaţia îi impulsionează creativitatea întrucât îi permite să se folosească de cât mai multe resurse în crearea fanteziilor şi a proprilor lor poveşti. Astfel, aleile din parc devin cărări neumblate, zonele verzi – păduri fermecate, norii devin păsări sau animale, iar prietenii – oşteni neînfricaţi ce îi sunt alături la bine şi la greu.
Dezvoltarea capacităţii de a participa la jocurile de imaginaţie are loc în paralel cu dezvoltarea vorbirii. Copiii care folosesc cuvinte aparte pentru a se referi la diferite obiecte sunt capabili să efectueze substituţii simple, de exemplu, să pretindă că o cană goală este plină şi să „bea” din ea. La aceeaşi etapă când copiii se învaţă să formeze fraze din două-trei cuvinte, jocurile de imaginaţie devin mai complexe. Acum jocul include mai multe acţiuni. De exemplu, la doi ani copilul poate să „umple” cana goală, să bea din ea şi să spună „Gata!” La început, copiii sunt capabili să imite folosirea de sine stătătoare a obiectelor simple (pieptenului, lingurii, cănii), iar apoi se învaţă să pretindă efectuarea anumitor acţiuni faţă de alte persoane („piaptănă” părul mamei, „hrănesc” păpuşa din cană). Această tranziţie are loc cam la aceeaşi vârstă când copiii încep să folosească propoziţii cu subiect, predicat şi un complement direct. La vârsta de 2-3 ani copiii trec la un alt nivel de dezvoltare, devenind capabili să înlocuiască obiectele reale cu alte obiecte: ei piaptănă părul cu rigla, hrănesc păpuşa cu cuburi, transformă scaunul în automobil etc.
Primele manifestări ale gândirii abstracte se reflectă în capacitatea copilului de a participa la jocurile de imaginaţie. Datorită imaginaţiei, jocurile sunt pline de invenţii şi simulări. Copiilor le place să aibă la îndemână materiale care le stimulează imaginaţia. Fără vreun ajutor ei pot să încorporeze obiectele găsite în jocul lor.
Copiii capătă experienţă socială semnificativă, jucând rolul diferitor persoane. Astfel de jocuri de imaginaţie le permit copiilor să înveţe acţiunile necesare şi să rezolve problemele zilnice cu ajutorul simulărilor.
Adeseori, copiii nu reproduc corect detaliile, dar nu este necesar să le atrageţi de fiecare dată atenţia unde au greşit. La această etapă este important ca ei să aibă încredere pentru a continua să pretindă diverse lucruri. Dacă li se va oferi timpul şi spaţiul adecvat pentru joc, abilităţile lor de gândire se vor dezvolta. Ca adevăraţi savanţi, ei au nevoie de independenţă pentru a lucra cum le place şi a demonstra rezultatele obţinute abia la sfârşit.
Copiii au nevoie de mult timp pentru a-şi imagina diverse lucruri şi pentru a aplica abilităţile însuşite. În timpul jocului, toate deciziile îi aparţin copilului. El poate testa multe situaţii şi acţiuni diferite, pentru a descoperi care sunt potrivite pentru el.
foto: freedigitalphotos.net
