În momentul în care începi să-i dai bebeluşului tău să mănânce altceva în afară de lapte matern, înseamnă că îl înţarci. Majoritatea părinţilor consideră înţărcarea echivalentul încetării complete a alăptării. Laptele matern este alimentul ideal pentru sugari dar avantajele alăptării naturale se extind şi la mămici. Recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este alăptarea exclusivă până la 6 luni şi continuarea alăptării cât mai mult timp posibil, în paralel cu introducerea alimentaţiei diversificate.

 

depurtat.ro

Despre înţărcare

  • laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, de aceea este important să fie alăptat minim 6 luni, în mod ideal 1 an;
  • înţărcarea trebuie să fie un proces treptat şi ar trebui să reprezinte în final o experienţă plăcută şi nu un conflict emoţional între mamă şi copil;
  • după înţărcare va fi dificil sau chiar imposibil să reveniţi la alăptare;
  • înţărcarea reprezintă trecerea de la alăptare la hrănirea cu formulă de lapte, iar decizia de a trece la o formulă de lapte adaptată vârstei trebuie luată numai împreună cu medicul pediatru;
  • nu uita că trebuie să te înarmezi cu multă rabdare;

 

Paşii înţărcării:

  • se recomandă să începeţi hrănirea cu biberonul cu cel puţin 2 săptămâni înainte de momentul în care înţărcarea va fi completă;
  • primele 2-3 zile – în acest timp trebuie să săriţi peste un alăptat, iar în locul alăptatului îl veţi hrăni cu biberonul;
  • următoarele 2-3 zile – veţi omite un alt alăptat, înlocuind-l cu a doua masă zilnică de formulă de lapte;
  • după alte 2-3 zile – omiteţi un alt alăptat până când toate mesele sunt înlocuite cu hrănirea cu biberonul;
  • alăptatul înainte de culcare va fi cel mai greu de suprimat, acesta fiind de obicei ultimul la care se va renunţa;

 

De reţinut în cazul înţărcării

Este normal ca un copil care a fost alăptat să refuze biberonul atunci când i-l oferiţi. Nu forţaţi copilul! Timp de o săptămână, oferiţi-i biberonul cel puţin 1-2 ori pe zi, înainte de a-l pune la sân sau de a-i da alimente semi-solide sau solide. În câteva zile este posibil să se obişnuiască şi să accepte biberonul.

Dacă de-a lungul procesului de înţărcare simţiţi sânii angorjaţi, este recomandat să folosiţi o pompă pentru sâni pentru a extrage o cantitate de lapte suficientă, astfel încât să reduceţi presiunea din sâni;

Datorită renunţării la alăptare, poate apărea mastita puerperală sau febra laptelui, o inflamaţie a sânului care poate fi asociată cu rănirea ţesuturilor, cu infectarea lor sau cu ambele situaţii menţionate. Deoarece unul dintre simptomele cele mai proeminente este tensiunea și angorjarea sânului, aceasta este considerată a fi cauzată de conductele de lapte blocate sau de excesul de lapte. Citiţi mai departe şi despre hrănirea naturală, mixtă sau artificială a sugarilor dar şi despre diversificare şi alimentaţia solidă a bebeluşului.

noriel.ro