Aşteptaţi cu mare nerăbdare ziua în care veţi înceta să mai cumpăraţi scutece, pentru că până la urmă zile fără “pampers” înseamnă mai mult timp pentru dvs. şi pentru copil dar şi mai mulţi bănuţi în portofel. În orice caz învăţatul cu oliţa prezintă o mulţime de provocări care îţi pot tăia avântul. În timp ce rudele, prietenii sau experţii îţi pot oferi câteva sfaturi, să şti când anume trebuie să începi această schimbare depinde de tine şi de copilul tău. Răbdarea este cheia, iar frustrarea este un element comun.

Specialiştii recomandă ca parinţii să nu-şi forţeze niciodată copilul să facă la oliţă, ci să-l îndrume cu răbdare şi să-i vorbească foarte mult şi foarte frumos despre importanţa mersului oliţei şi despre cât de mare a crescut. Cel mic trebuie apreciat pentru fiecare efort, încurajat şi susţinut, în caz contrar va dezvolta un comportament reticent. Binenţeles, veţi avea nevoie să daţi dovadă de multă rabdare, perseverenţă, suport şi să îi arătaţi ca şi până acum că sunteţi mândri de cum progresează pentru a avea toate şansele ca data viitoare să ceară chiar el să folosească oliţa.

depurtat.ro

Oliţa trebuie plasată într-un loc accesibil, de asemenea, aceasta trebuie să fie atractivă şi comodă pentru copil.
Dacă dumneavoastră mergeţi la toaleta, puteţi să îi spuneţi că şi el poate să ceară să meargă la baie sau respectiv la oliţă atunci când are nevoie întrucât de obicei copiii imită comportamentul adulţilor.

Semne că micuţul e gata pentru oliţă

Poate că ai auzit sau ai citit despre câteva semne care indică momentul oportun pentru oliţă. Acestea includ interesul copilului faţă de acest obiect nou, imitarea părinţilor sau semne mai specifice cum ar fi aversiunea faţă de senzaţia de umed la funduleţ. Însă a fi gata de acest nou pas este mai mult decât atât, sunt mulţi alţi factori mai importanţi precum dezvoltarea fiziologică, limbajul, abilităţile motorii, comportamentul şi abilităţile sociale.

Până când ajung la vârsta de un an şi jumătate, majoritatea copiilor îşi pot controla vezica şi pot înţelege nevoia de a merge la toaletă. În orice caz, un copil trebuie să poată să respecte câteva instrucţiuni şi să îşi exprime nevoia de a folosi oliţa, cum ar fi prin trasul de scutec sau prin exprimare verbală. De asemenea ar trebui să aibă forţa fizică şi coordinarea de a sta drepţi pe oliţă. De aceea mulţi dintre copii fac primii paşi între 24 şi 36 de luni.

Oricum, trebuie să şti că deşi există toate premizele ce pot atrage după sine renunţarea la scutece, primul şi cel mai important este reprezentat de dorinţa copilului şi a ta pentru atingerea acestui scop, copiii au nevoie de suportul tău şi totodată să  nu se simtă sub nicio formă presaţi.

Cumpără o oliţă şi vorbeşte micuţului despre faptul că este aproape suficient de mare să o folosească. Modul în care va reacţiona la această discuţie îţi va indica dacă este pregătit pentru a începe antrenamentul. Dacă încearcă să se aşeze pe ea, dacă acceptă că este următorul pas, dacă discuţia îi stârneşte interesul atunci aveţi nişte indicii bune. Copiii ce nu sunt pregătiţi, vor încerca să evite orice discuţie directă despre oliţă şi despre obiceiurile în a merge la toaletă. Alţii pur şi simplu vor fugi, vor deveni supăraţi sau chiar vor face o criză atunci când vor vedea oliţa sau că doriţi să deschideţi acest subiect.

Observaţi comportamentul copilului dvs. în preajma celorlalţi copii de acelaşi sex atunci când aceştia merg la toaletă. Ar putea să fie intrigat de ceea ce ceilalţi fac, şi să încerce să îi copieze. Acesta este de asemenea un semn pozitiv. În cazul în care evită toaleta şi este complet dezinsteresat, înseamnă că nu este încă gata de olita.

Observaţi gradul de independenţă al copilului dvs., întrucât atunci când veţi decide să începeţi pregătirea pentru oliţă, sunt necesare câteva abilităţii pe care acesta să le aibă: trebuie să fie sigur în mişcări când merge, să poată să îşi dea pantalonaşii sau fustiţa jos sau să respecte câteva mici instrucţiuni.

Catalog Olite pentru Bebe

Metode pentru a îl învăţa cu oliţa

Este foarte important ca tehnica sau stilul de a învăţa copilul să meargă la oliţă să se muleze perfect pe temperamentul copilului. Nu există o altă modalitate mai bună. Acestea fiind spuse, putem enumera însă câteva metode mai des folosite.

Unii părinţi consideră o bună modalitate, aceea de a renunţa unilateral la scutec, astfel încât în momentul în care copilul se udă, senzaţia de disconfort să îl împingă mai repede spre oliţă. Alţii îi încurajează să îi aşeze pe oliţă, să o folosească ca pe un scaun, astfel încât de la normalitatea de a sta în funduleţ până la a face pipi să fie doar un singur Dacă nici aşa nu merge, mita poate rezolva problema, un sistem de bonusare pentru copil de fiecare dată când foloseşte oliţa. Până la urmă, nu doar că per total vor ieşi mai ieftin decât cumparand Pampersi, dar vor ieşi şi din caruselul frustrărilor folosind o metodă apreciere pozitivă a eforturilor micuţului.

Deşi nu există un moment clar şi bine delimitat în care se poate considera că ar fi oportună această schimbare, există totuşi anumite momente mai puţin favorabile ce oferă şanse mai mici succesului de a trece la această nouă perioadă, de regulă acestea sunt perioadele în care intervin schimbări esenţiale în tabieturile zilnice ale copilului cum ar fi: mersul la creşă, naşterea unui frăţior sau unei surioare, schimbatul locuinţei sau al bonei. Ar fi bine în această perioadă să nu începeţi “marele antrenament”, dacă deja aţi început atunci fiţi mai înţelegători cu anumiţi paşi înapoi ce îi va face copilul dvs.

În cazul apar dificultăţi în a învăţa despre nevoile la oliţă, ar fi bine să verificaţi ca nu cumva să existe anumite probleme medicale ce fac această perioadă mai dificilă sau dacă anumite abilităţi fizice nu s-au dezvoltat suficient, învăţatul va trena. Şi constipaţia poate fi o cauză, caz în care încercările pentru noua modalitate ar trebui să fie amânate sau să suspendate pe perioada în care pediatrul tratează această afecţiune.

Sfaturi despre invatarea copilului cu olita

Fiţi consistent. Să facă la oliţă luni şi marţi, pentru ca miercuri şi în weekend să îi pui pamperşi nu este o idee bună, ba dimpotrivă îl vei face să fie confuz iar învăţarea se va întinde pe o perioadă mult mai lungă.

Menţineţi-vă calmul. Dacă devenţi frustrat sau nervos, copilul va simţi aceste stări negative şi va răspunde la fel. Copiii nu se simt confortabili în momentele în care se simt frustraţi, presaţi, împinşi de la spate vor regresa întrucât independenţa nu se poate învăţa prin îngrădirea ei. Nu îi pedepsiţi şi nu îi certaţi când apar mici accidente –  şi din acestea se învaţă, mersul la oliţă este un pas natural în dezvoltarea lor şi odată şi odată va fi trecută linia de sosire.

Lăudaţi-l şi acordaţi-i suport. Dacă între tine şi copilul tău se crează o legătură pozitivă, atunci vor fi mai multe şanse de succes întrucât micuţul va fi din ce în ce mai motivat să vă mulţumească şi să folosească oliţa.

Cumpăraţi scaune de toaletă accesibile adaptabile şi pentru copii. Păstraţi un reductor de toaletă anatomic în fiecare baie din casă. Exista o multitudine de modele de olite pentru copii, inclusiv multifunctionale cu inaltatoare, reductoare si adaptoare incluse, dintre care va recomandam acest model Summer Infant 3 in 1 Potty Training pas cu pas. Prezentarea produsului o gasiti pe timez.ro si poate fi cumparat online de aici.

Dacă copilul dvs. nu face la oliţă, nu vă panicaţi. Copiii mici se dezvoltă rapid şi prin urmare este posibil ca peste două săptămâni să fi învăţat deja să folosească oliţa. Mai multe modele de olite pentru copii, veti gasi pe portalul Jucarii si Articole copii a site-ului nostru.

noriel.ro