noriel.ro

Coacăzul roşu (Ribes Rubrum) face parte din familia Grossulariaceae şi este un arbust care atinge 1 -1.5 metri. Originar din partea de vest a Europei (Belgia, Olanda, Franţa) se cultivă în prezent cu succes şi în America de Nord. Înrudit cu coacăzul negru preferă zonele însorite şi poate creşte pe orice tip de sol. Necesitând o întreţinere minimă, de multe ori este cultivat ca şi plantă decorativă.

La maturitate, fructele au un gust ceva mai astringent decât coacăzele negre şi, în acelaşi timp, ceva mai dulce. Deşi sunt utilizate în mod frecvent pentru dulceţuri sau pentru prepararea prăjiturilor şi a tartelor, coacăzele roşii pot fi consumate proaspete sau ca ingredient pentru ornarea diferitelor salate, garnituri sau băuturi. Consumul de coacăze roşii se face diferenţiat, în funcţie de scopul în care sunt folosite.

noriel.ro

Pentru persoanele lipsite de poftă de mâncare, cu digestie lentă, pot fi consumate 50-100g înainte de masă şi aceeaşi cantitate la sfârşitul mesei.

Pentru persoanele cu tendinţă spre obezitate, eventual cu gastrită, se recomandă consumul unor cantităţi mai mari (300-500g) înainte de fiecare masă, deoare­ce, în cantităţi mari, coacăzele roşii au efectul paradoxal de a inhiba secreţia gastrică şi de a tăia pofta de mâncare.
Şi coacăzele negre sunt ingrediente de bază în prepararea suplimentelor alimentare, însă despre acestea într-un articol ulterior.
yves-rocher.ro