Bugetul familei reprezintă un bun al întregii familii şi din acest motiv fiecare membru trebuie să participe prin propriile puteri atât la constituirea lui, cât şi la administrarea lui. Concepţia asupra familiei care pledează pentru egalitatea în drepturi şi respectul între membrii ei implicit presupune şi implicarea lor, după posibilităţi, în constituirea bugetului şi administrarea lui.

Bugetul trebuie să fie exclusiv o problemă a familei care îl produce şi consumă, şi nu a altor membri din familia lărgită, care nu participă zilnic la viaţa familei. De regulă, implicarea altor persoane duce la o serie de neajunsuri:

depurtat.ro
  • Conflicte între membrii familiei;
  • Transfer dăunator de responsabilităţi în interiorul familiei;
  • Impas în luarea deciziilor majore;
  • Deficienţe în gestionarea responsabilă a bugetului familiei;
  • Neînţelegerea de către unii membri ai familiei a diferitelor decizii privind resursele familiei;
  • Deficienţe în stabilirea priorităţilor financiare ale familiei şi ale fiecăruia dintre membrii ei;
  • Imposibilitatea de a explica copiilor motivele pentru care au fost luate deciziile;
  • Neimplicarea copiilor şi a tinerilor în realizarea unor planuri la care ţin.

Când bugetul familiei reprezintă monopolul unuia dintre membri, de regulă al celuia care contribuie mai mult la constituirea lui, se produc, de asemenea, tensiuni şi conflicte între membrii familiei, care duc cu timpul la scăderea încrederii, ruperea unităţii familiei şi luarea unor decizii periculoase privind utilizarea veniturilor în raport cu nevoile fiecăruia dintre membrii familiei.

  • Până la o anumită vârstă a copiilor, părinţii sunt aceia care contribuie la constituirea bugetului familiei şi sunt responsabili pentru satisfacerea tuturor nevoilor copiilor şi respectarea şi apărarea drepturilor lui. Atâta timp cât copiii sunt în îngrijirea părinţilor şi depind financiar de ei, părinţii sunt cei care deţin „puterea” în administrarea bugetului.
  • Paticiparea la administrarea bugetului familie trebuie să înceapă din copilărie.
  • Părinţii se confruntă cu probleme privind îndeplinirea dorinţelor şi nevoilor copiilor când aceştia nu înţeleg, de cele mai multe ori, de ce în unele cazuri este posibil să li se satisfacă dorinţele şi în alte cazuri nu.
  • Începând de la vârsta de 3 ani, copilul începe să înţeleagă valoarea banilor şi, pe măsura posibilităţilor lui, este bine să simtă că participă la deciziile privind administrarea bugetului.
  • Părinţii trebuie să le explice, cu argumente pe înţelesul lor, necesitatea repartizării echitabile a bugetului, a renunţării la satisfacerea unor nevoi mai puţin stringente, a amânarii îndeplinirii unor plăceri de moment ale copiilor, în avantajul rezolvării unor probleme importante pentru toată familia.
  • Părinţilor le revine sarcina de a iniţia şi explica modalităţi de economisire a bugetului familiei, de a-i implica pe copii în luarea deciziilor. Grija părinţilor pentru acest aspect al educaţiei copiilor îi ajută să fie, mai târziu, organizaţi şi atenţi în gestionarea propriilor resurse.
  • Cu vârsta şi cu educaţia, copiii vor dobândi capacitatea de a planifica producerea şi utilizarea resurselor, şi vor fi capabili, în anii tinereţii, să-şi asigure o existenţă indepedentă prin dobândirea şi gestionarea veniturilor lor în mod raţional.
  • Formarea şi dezvoltarea unor comportamente responsabile, ale copiilor şi tinerilor, în ceea ce priveşte „ierarhizarea” nevoilor individuale în raport cu bugetul de care dispun şi organizarea îndeplinirii atribuţiilor casnice în viaţa unei familii, sunt responsabilităţi ale educaţiei în familie şi în şcoală.

Educaţia viitorilor părinţi – Disciplină opţională IX-XII
Asociaţia Română pentru Educaţie şi Dezvoltare – Unicef – Ministerul Învăţământului

noriel.ro