Trebuie să fi prea încrezător sau prea idealist să crezi că sistemul educaţional din zilele noastre îndeplineşte cerinţele fiecărui copil care intră în şcoală, de la vârsta de 6 ani şi până termină liceul. Însă, chiar există unii părinţi ce nu doar că cred acest lucru, dar chiar consideră că şcoala este singura instituţie total responsabilă de educaţia copilului. Cei care scot din ecuaţie instituţia familiei în educaţia copilului îşi vor pune copiii într-o situaţie dezavantajată la facultate şi în viaţa de adult.
Fără niciun dubiu, majoritatea informaţiilor şi mecanismelor gândirii şi a minţii pe care şi le dezvoltă copilul, au loc în şcoală, însă existe multe alte lucruri pe care copiii le învaţă şi trebuie să le înveţe în afara claselor de curs sau a universului şcolar. Poate cele mai importante lecţii pe care copilul le primeşte, le primeşte acasă, asta înseamnă că părinţii au responsabilitatea de a fi activi în educaţia copiilor lor.
Prin urmare, ne punem problema de ce anume anume trebuie părinţii să se implice în educaţia copilului precum şi ce anume trebuie să facă pentru micuţii lor să aibă parte de rezultate bune? Dacă despre responsabilitatea parentală a părinţilor referitoare la grădiniţă am discutat anterior, acest articol prezintă universul şcolar: şcoala primară, gimnazială şi liceu.
De ce este necesară implicarea părinţilor?
Pentru a putea răspunde la prima întrebare, ar trebui să ne uităm pe nişte date concrete. O clasă de şcoală este formată dintr-un educator şi 30-35 de copii, toţi cu minţile dornice de a primi cât mai multă informaţie însă într-un stil unic care să îi atragă şi să îi impulsioneze. Fiecare copil este unic în gândire şi comportament, fiecare din ei au nevoie de o modalitate de predare unică întrucât unii au abilităţi mai bune la matematică iar alţii dau dovadă de o capacitate senzaţională de a înţelege şi exprima noţiuni filosofice. Şi totuşi, vorbim de un singur educator. Un învăţător care mai mult ca sigur în timpul orelor se gândeşte şi la problemele lui de acasă. Sună dur, însă dacă ne gândim cum ne petrecem noi o zi la serviciu vom ajunge la concluzia că în multe momente gândurile noastre se îndreaptă către casă, către familie, către cei ce au nevoie de prezenţa şi ajutorul nostru.
De un ajutor au nevoie şi cei mici care se adaptează mai greu la regulile şi îngrădirile din sistemul de învăţământ, în care nu mai au posibilitatea să facă ceea ce vor ci ceea ce trebuie sau li se spune că trebuie, nu mai au libertatea în gândire cu care s-au obişnuit la grădiniţă sau la ieşirile în parc, iar aprofundarea conceptelor pe care le învaţă le poate da impresia că pierd timpul inutil, fiind obişnuiţi la această vârstă să îşi îndrepte gândirea către o plajă mai largă de activităţi şi domenii dar din care să ia puţinul strict necesar.
Orice sistem de educaţie devine incapabil, dintr-o anumită perspectivă, dacă se confruntă cu indiferenţa sau cu opoziţia părinţilor. Părinţii sunt responsabili din punct de vedere juridic de educaţia copiilor lor, învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului – o buna parte a educaţiei are loc în afara şcolii, cercetările pun în evidenţă influenţa atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivaţiei pentru învăţare, precum şi faptul că unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită dialogului cu şcoala, şi poate un lucru mai puţin cunoscut, grupurile sociale implicate în instituţia şcolară (în special părinţii şi profesorii) au dreptul sa influenţeze gestiunea şcolii, şi nu vorbim aici doar de alegerea “cotei pentru fondul clasei şi şcolii”.
Crearea unui spectru larg de oportunităţi de implicare a părinţilor în activităţile şcolii este un indicator al deschiderii şi al profesionalismului angajaţilor. Diriginţii de clasă, profesorii şi administraţia sunt cei care decid asupra aplicării celor mai eficiente instrumente în acest scop. Principalele activităţi care facilitează implicarea părinţilor pot fi: activităţile extracurriculare şi excursiile, activităţile legate de îmbunătăţirea condiţiilor, dotarea cu echipament, adunările părinţilor pe clase. Aportul părinţilor este obligatoriu în educaţia copilului iar acest aport este una dintre principalele resurse ale învăţătorului.
Pot ajuta părinţii dezvoltarea educaţională a copilului în combinaţie cu eforturile sistemului educaţional?
Ei bine, părinţii trebuie să asiste educaţia copilului prin manifestarea interesului asupra tuturor aspectelor referitoare la activităţile şcolare, extra curriculare precum şi asupra relaţiilor pe care acesta şi le formează cu terţii de-a lungul şcolii. Fie că este vorba despre ajutorul acordat la temele pentru acasă şi la cunoaşterea în amănunt a activităţii copilului în şcoală, fie că este vorba despre înscrierea acestuia la activităţile şcolare cum ar fi evenimente sportive, muzicale sau de mediu sau de cunoaşterea anturajului pe care şi-l formează în timpul lui liber, părintele trebuie să se implice şi să fie alături de copil.
Unele dintre cele mai importante lecţii de viaţă se învaţă acasă. Părinţii nu ar trebui să se bazeze doar pe şcoală, trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să aibă o atitudine activă în educaţia copilului. După 15, 19 sau 20 de ani petrecuţi în şcoală putem observa de ce unii au parte de succes în carieră iar alţii încă se chinuie să răspundă cerinţelor societăţii sau chiar să îşi găsească locul în aceasta. În cele mai multe cazuri, educaţia primită acasă este cea care face diferenţa.
Cum anume pot ajuta părinţii? Cum pot fi responsabili faţă de educaţie?
Prin îmbrăţişarea unor principii şi transmiterea acestora copiilor, prin bifarea anumitor paşi obligatorii, prin a pune preţ pe responsabilitatea parentală în fiecare stagiu de dezvoltare al copilului pentru a îi asigura succesul în timpul şcolii, şi apoi, ulterior în viaţă.
Prin urmare, bifează următoarele acţiuni:
Fii responsabil! Acceptă rolul tău ca părinte în a face din educaţia copilului tău o prioritate.
Dă dovadă de angajament şi odată ce ai început, menţine ritmul pe tot parcursul anului şcolar.
Fii pozitiv! Acordă-i atenţie pozitivă, laudă-l pentru rezultatele bune şi încurajează-l în situaţiile în care a avut rezultate nu tocmai bune.
Fii răbdător. Arată-i copilului că eşti alături de el prin implicare şi încurajări.
Fii atent la comportament. În cazul în care are loc o schimbare comportamentală negativă, rezolvă imediat această situaţie. Caută motivele acestui comportament, explică-i ce nu este în regulă cu acesta, arată-i ce anume ar trebui să facă. Disciplina este necesară, iar metodele acesteia trebuie să fie adecvate şi consistente în timp, o notă mică la purtare nu înseamnă azi pedeapsa “fără televizor”, iar mâine ne distrăm la cursele de carting.
Fii precis şi orientat către rezultate. Dă-i sfaturi şi instrucţiuni clare, precise şi directe. Ţine evidenţa performanţei copilului, observă unde anume trebuie îmbunătăţită performanţa lui şcolară, caută cauzele şi ajută-l activ. De asemenea, acţionează consecvent pe tot parcursul anului, acordă atenţie atât copilului cât şi învăţătorului.
FII ACOLO! Nu aştepta să ţi se ceară ajutorul, acţionează, fii aproapele copilului tău, pune-i şi răspunde-i la întrebări, ascultă-l, dă-i sfaturi, încurajează-l şi vorbeşte-i pozitiv despre rolul lui în viaţă şi despre cum poate să îşi împlinească dorinţele prin educaţie. Fii alături de el şi acordă-i suportul de fiecare dată când are nevoie de el.
citeşte mai departe despre responsabilitatea părintelui în educaţia copilului la şcoală, gimnaziu şi liceu.
