Teatrul de Păpuşi şi Marionete Ţăndărică a fost fondat în anul 1945. În 2004, Sala Lahovari a fost complet renovată, pentru ca acum, să primească 75.000 de spectatori anual. Din anul 2008 teatrul Teatrul de Păpuşi şi Marionete Ţăndărică a devenit Teatrul de Animaţie Ţăndărică.
Înainte de 1989 s-au montat spectacole care au impus noi modalităţi de expresie în teatrul de animaţie: Umor pe sfori, Micul prinţ, Cartea cu Apollodor, Cele trei neveste ale lui Don Cristobal, Eu şi materia moartă, Cabaret-issimo, Peter Pan, Ninigra şi Aligru, Petrică şi lupul, Tyl Eulenspiegel, Petruşka, Don Quijote etc. Tot aici s-au ţinut patru ediţii (1958, 1960, 1965 şi 1998) ale Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete. În 1978 Teatrul ŢĂNDĂRICĂ a câştigat Premiul Erasmus pentru contribuţia importantă la formarea profilului estetic al teatrului de păpuşi contemporan. A întreprins numeroase turnee, a participat la festivaluri pe aproape toate continentele, obţinând şi alte premii de creaţie şi interpretare. Ca o formă de rezistenţă artistică împotriva regimului politic au rămas celebre Nocturnele de la ŢĂNDĂRICĂ. Teatrul a fost recompensat cu mare număr de prestigioase premii la competiţii naţionale şi internaţionale: Premiul naţional pentru teatrul de păpuşi, Premiul pentru originalitate, Premiul pentru interferenţă culturală în arta scenică, Marele Premiu la festivalurile de la Tolosa, Praga, Botoşani, Galaţi, etc.
Biletele la spectacole se pot rezerva la numărul de telefon: 021.315.23.77. La cererea publicului spectator, numărul reprezentaţiilor din weekend a fost suplimentat. Astfel că în fiecare sâmbătă şi duminică, spectacolele se vor juca de la orele 10.00 şi 12.00.
Motanul încălţat
Sâmbătă 15 Decembrie 2012 ora 12:00
Să te bucuri că motanul nu este unul oarecare, ci unul năzdrăvan gata să-şi ajute noul stăpân să scape de necazuri. Îşi pune cizme şi costum de cavaler, ia înfăţişarea unui mic nobil, însă cu mustăţi lungi şi mieunat de motan şi porneşte cu fiul cel mic al unui morar, dezmoştenit de fraţii săi, într-un şir de peripeţii. Finalul? Mezinul morarului se căsătoreşte cu o fiică de rege, iar motanul încălţat ajunge cel mai răsfăţat motan. Vreţi să ştiţi cum a reuşit? Urmăriţi-le povestea la Teatrul ŢĂNDĂRICĂ, într-un spectacol cu păpuşi de diverse tipuri şi dimensiuni, cu măşti şi actori la vedere.
CHARLES PERRAULT (1628-1703) este, alături de Fraţii Grimm sau H.C. Andersen, unul din „patriarhii” poveştilor nemuritoare. Scriitor francez, important teoretician al clasicismului dar şi înfocat apărător al modernismului, el devine celebru prin publicarea în 1675 a unui volum de „Poveşti” , dintre care cele mai cunoscute sunt „Motanul încălţat”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Cenuşăreasa” – basme ce încântă de peste trei secole copiii din întreaga lume. A încercat să reînvie poemul epic cu subiecte creştine în „Saint-Paulin”. Paralela sa literară între „Antici şi moderni” a declanşat cearta literară dintre adepţii acestora din epocă, care a condus în cele din urmă la arta poetică a lui Boileau, un manifest al clasicismului. Perrault ţinea partea modernilor, în timp ce Bossuet, Fenelon şi Boileau pe cea a anticilor. Operele sale complete au fost publicate pentru prima oară la Paris (1697-1698), într-un singur volum. Spectacolul Motanul Încălţat de la Ţăndărică are versiuni şi în limbile engleză, franceză şi italiană.
Păcală
Duminică 16 Decembrie 2012 ora 10:00 şi 12:00
Erou popular, sursă de inspiraţie pentru Creangă şi Slavici, Păcală adună înţelepciunea şi umorul omului simplu, muncitor, doar aparent prostuţ. Păcală este pus în situaţii diverse, comice, se luptă cu reprezentanţii societăţii civile: jandarm, popă încercând să-i pedepsească conform justiţiei populare. În cele din urmă, sfârşeşte prin a fi el însuşi păcălit.La ŢĂNDĂRICĂ, spectacolul, pus în cheie parodică, este plin de haz, antrenant şi aduce în prim-plan lumea satului românesc. Copii învaţă să nu se lase păcăliţi, dar şi primii paşi ai unei hore româneşti! Aşa că, vă învităm la „Păcală”, „o reprezentaţie în care abundă situaţiile comice spre hazul micilor şi marilor spectatori.”
Pinocchio
Sâmbătă 22 Decembrie 2012 ora 10:00 şi 12:00
Cine este Pinocchio? În Pinocchio ni se povesteşte, la început, despre Gepetto, un tâmplar dintr-un mic orăşel italian, care găseşte într-o bună zi o buturugă năzdrăvană, din care ciopleşte o păpuşă de lemn pe care o botează Pinocchio. Aşa începe povestea lui Pinocchio, o păpuşă de lemn, care trece printr-o mulţime de peripeţii, din care învaţă ce înseamnă să fii bun şi ascultător. Drept recompensă, „Zâna cea Bună” îl va transforma într-un băieţel adevărat. Povestea lui Pinocchio a devenit extreme de iubită de copii din întreaga lume, a fost tradusă în zeci de limbi, a cunoscut adaptări făcute de scriitori celebri cum ar fi Alexei Tolstoi şi numeroase ecranizări, mai ales de desene animate.
Carlo Collodi (1826-1890) scriitor şi ziarist italian, autor al unor eseuri şi al unor cărţi didactice pentru copii. El este autorul celebrului roman Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino..Activitatea lui de scriitor a început la vârsta de 20 de ani, prin recenzii pentru catalogul unui librar florentin. Ca jurnalist, a crescut în faimă în doar câţiva ani, contribuind la o mare varietate de periodice de pe întreg întinsul Italiei În anii 1850, Carlo Collodi extinde preocupările de jurnalist cu cele de autor dramatic şi scriitor, dând o atenţie deosebită dezvoltării operei şi dramei. Carlo Collodi a început să scrie cărţi pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii “I raconti delle fate” (“Povestirile zânelor”). Această carte a fost urmată de o serie de cărţi special concepute pentru uz şcolar, în care basmul se împletea cu prezentarea cunoştinţelor, o formulă care era destul de populară în acele vremuri şi pe care Carlo Collodi a interpretat-o cu o deosebită putere a imaginaţiei şi măiestrie scriitoricească. În anul 1881 a început să contribuie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, “Ziarul pentru copii” (“Il giornale per I bambini”), care în primul său număr a publicat primul episod din “Aventurile lui Pinocchio”, intitulate la vremea aceea “Storia di un burattino” (“Povestea lui Burattino”).
Pinocchio la Ţăndărică. În această nouă versiune animaţia digitală ocupă un loc important, împletindu-se cu jocul la vedere al actorilor, cu păpuşile mari şi cu măşti le şi costumele extrem de sugestive. Fiecare personaj important are un fragment muzical descriptiv.
Lampa lui Alladin
Duminică, 23 Decembrie 2012, ora 10:00 şi 12:00
A fost cândva, în vechimea vremilor şi în curgerea vârstelor şi a clipelor, într-o cetate, un ins care era croitor de meserie şi sărac ca stare. Si insul acela avea un fiu pe nume Aladdin, un băiat întru totul netrebnic la învătătură şi care, din copilăria lui, părea să fie un derbedeu şi un leneş.
Când ajunse la vârsta de zece ani, taică-său vroi mai întâi să-l dea să înveţe vreo meserie mai de fală; dar, cum era foarte sărac, nu putu să facă faţă cheltuielilor cu învătătura şi trebui să se mulţumească să-l ia pe copil la el la croitorie, ca să-l deprindă cu meseria lui, lucrul cu acul. Însă, Aladdin, care era un copil dedat să zburde necurmat cu copiii din mahala, nu se putu sili să stea măcar o zi în croitorie. Dimpotrivă! în loc să ia seama la lucru, pândea clipita când tatăl său era nevoit fie să lipsească pentru vreo treabă, fie să întoarcă spatele ca să vadă de vreun musteriu, şi îşi lua iute tălpăşiţa şi da fuga să se înhăiteze pe uliţe şi prin grădini cu haimanalele de seama şi de teapa lui. Şi iacă-aşa era purtarea acelei lichele care nu vroia nici să asculte de părinţii săi, nici să învete meseria de croitor. Încât tătâne-său, tare mâhnit şi deznădăjduit că are un fiu pornit spre toate ticăloşiile, până la urmă ridică mâinile de pe el şi îl lăsă în voia stricăciunii lui; şi, de durere, căzu la boală şi muri. Ci lucrul acesta nu îl lecui pe Alladin de proasta lui purtare.Spectacolul surprinde momentul când Alladin este rugat de derviş să se ducă să aducă o lampă fermecată, aflată într-o peşteră. De aici, decurg tot felul de aventuri, pline de haz. Noutatea este perfecta integrare a tehnicii digitale în structura spectacolului.
Frumoasa şi Bestia
Joi, 27 Decembrie 2012, ora 11:00
A fost odată o fată bună şi cuminte, care nu visa averi, precum surorile ei. Îşi dorea aventură. Ceea ce a şi găsit. Pentru a-şi salva tatăl, ea a trăit o perioadă într-un castel magic cu o fiară misterioasă. După această experienţă şi-a descoperit propriul ei suflet, sensul prieteniei şi al dragostei.
Cine este Bestia? Un prinţ tânăr şi frumos, transformat de o vrajă într-o fiară sălbatică şi condamnat să trăiască astfel până când o fată avea să se îndrăgostească de el. Basmul are la bază motivul omului transformat în animal, pentru ca apoi, în urma unor sacrificii, să redevină om. Toţi copiii între 5 şi 12 ani sunt aşteptaţi la Teatrul ŢĂNDĂRICĂ de Frumoasă şi Bestie, pentru a fi martorii unui „spectacol surpriză” şi pentru a trăi „un izvor de emoţii proaspete şi adânci, o bucurie autentică” (Ion PARHON, „România liberă”).„Frumoasa şi Bestia” este unul dintre cele mai celebre basme, aproape la fel de cunoscut precum „Cenuşăreasa” şi „Frumoasa din pădurea adormită”. Mulţi copii preferă această poveste altora pentru că ea conţine aventura unui prinţ fermecător şi straniu totodată, servitori nevăzuţi şi multe elemente magice. „Frumoasa şi Bestia” este una dintre puţinele poveşti în care personajele principale, înainte de a se îndrăgosti, se cunosc foarte bine, pătrund unul în sufletul celuilalt. Spre deosebire de „Cenuşăreasa”, unde este vorba de dragoste la prima vedere sau de „Frumoasa din pădurea adormită” în care eroina se îndrăgosteşte după un singur sărut, Frumoasa petrece ceva timp în preajma Bestiei, îi îndrăgeşte sufletul, iar apoi, ca o răsplată, vraja se risipeşte şi ea vede că are motive să-i îndrăgească şi chipul. Adevăratul mesaj al poveştii, pe lângă cel care spune că dragostea adevărată învinge întotdeauna, este acela că adevărata frumuseţe trebuie căutată în interiorul fiecăruia dintre noi.
Versiuni celebre ale poveştii. Prima versiune i-a aparţinut Gabriellei de Villeneuve şi a fost publicată în 1740 în „Le jeune américuaine et les contes marins”. Este interesant că aici Bestia nu ia chip de om decât după noaptea nunţii sale cu Frumoasa! Versiunea cea mai cunoscută a poveştii este cea semnată de Jeanne-Marie Le Prince de Beaumont, publicată prima dată în 1756. Ea a înlăturat multe părţi din scrierea Gabriellei Villeneuve, dar păstrează toate elementele magice (cufărul de aur, oglinda magică, inelul fermecat). Din secolul al XVIII-lea au fost mulţi cei care au încercat să rescrie acest basm fie sub formă de poveste, piesă de teatru sau poem. Un exemplu îl reprezintă „Frumoasa” lui Robin McKinley, fascinantă şi deosebit de romantică. În ultimul secol povestea a cunoscut numeroase ecranizări. Se detaşează cea a lui Jean Cocteau din 1946 şi apoi, mai recent, filmul lui Disney. Jeanne-Marie Leprince De Beaumont (1711-1780) s-a mutat din ţara sa de origine – Franţa – în Anglia în 1745, iar de aici în Austria în 1764. Este autoarea a peste 70 de volume, era foare bine văzută de lumea literară şi artistică a timpului, dar astăzi nu este cunoscută decât pentru versiunea pe care o semnează a basmului „Frumoasa şi Bestia” .
Dănilă Prepleac
Sâmbătă, 29 Decembrie 2012, ora 11:00
Într-un sat trăiau doi fraţi. Cel mare era harnic şi avut. Cel mic toate le făcea pe dos, era nechibzuit şi sărac şi mai avea şi o mulţime de copii. Fratele cel sărac făcuse pe lângă casă, un prepeleac, de aceea şi lumea îi zicea Dănilă Prepeleac. Mai avea şi o pereche de boi mari şi frumoşi, dar nu avea car. Îi cerea cu împrumut pe al fratelui său. Odată acesta îi spuse să meargă la târg, să vândă boii cei mari şi să îşi ia unii mai mici, iar cu restul să îşi ia un car.În drum spre iarmaroc văzu venind la vale un om care abia mai ţinea un car. I se păru că merge singur şi îi zise omului să ia boii şi să-i dea lui carul. Bucuros de aşa un târg, omul luă boii şi îi lăsă carul.Dănilă porni şi el la vale, să se întoarcă acasă cu carul. Dar carul venea înapoi. Îl opri cu greu la marginea drumului şi când trecu un om cu o capră către târg, făcu iar un schimb. Dădu carul şi luă capra, cam zburdalnică, cum sunt toate caprele. Sătul de ea, Dănilă Prepeleac o schimbă pe un gânsac. Gânsacul se puse pe strigat, aşa că îl schimbă şi pe acesta, îl dădu pe o pungă goală. Când văzu frate-său ce ispravă făcuse, îi zise că e mare nătărău. Dănilă îi mai ceru o dată carul, acum cu boi cu tot, să aducă lemne de foc din pădure. Frate-său i-l dădu, dar pentru ultima oară. În pădure, Dănilă trase carul chiar lângă un copac mare şi gros, ca să cadă direct în car. Când îl tăie, copacul căzu şi zdrobi şi carul şi boii.Ajuns acasă, îi spuse lui frate-său că e gheţuş în pădure, să-i dea iapa să scoată carul de colo. Frate-său, disperat, zise că era mai bun la călugărie, și nu-i dădu iapa, dar Dănilă Prepealeac o luă pe furiş. Ajuns în pădure, Dănilă se gândi facă o mânăstire că tot îi zisese frate-său că trebuia să fie călugăr. Însemnă un loc cu o cruce, apoi începu a aleagă copacii zicând cu glas tare la ce vor fi buni fiecare. Acolo locuiau niște draci. Scaraoschi trimise un drac cu un sac cu galbeni, să-i dea lui Dănilă ca să plece de acolo, să nu mai facă mânăstire. Dănilă nu plecă îndată, căci nu putea să care sacul. Se trezi cu alt drac. Lui Scaraoschi îi păruse rău după atâţia galbeni şi îl trimisese să îşi încerce puterile cu Dănilă. Cine va câştiga, va lua sacul cu galbeni.Întâi s-au luat la întrecere cu o iapă în spate,apoi Dracul zise să se întreacă la fugă, să se ia la trântă și, în finasă se întreacă la chiuit.Chiui dracul de era să spargă bolta cerului, dar Dănilă îi zise că el are să chiuie şi mai tare.Scaraoschi trimise un alt drac, cu un buzdugan uriaş, să se întreacă la aruncat, dar Dănilă îl sperie că îl va arunca în Lună şi dracul fugi înapoi la Scaraoschi. Acesta trimise altul, să se întreacă în blestemat cu Danila Prepeleac. Ce s-a întâmplat veți vedea urmărind spectacolul.
ION CREANGĂ (1837-1889) clasic al literaturii române. A fost o vreme diacon la biserică şi învăţător. A făcut parte din cercul literar al “Junimii” condus de Titu Maiorescu. Observator fin, jovial şi ironic al naturii umane, în special al universului rural, maestru al stilului oral, creator al unor tipologii umane remarcabile, autor de basme şi povestiri ce restructurează la dimensiunile fabulosului conflicte şi aspecte de ordin etic şi social. Povestea „ Dănilă Prepeleac” a fost încadrată în categoria basmelor despre dracul cel prost (alături de „Ivan Turbincă” și „Povestea lui Stan Pățitul”).în toate, imaginea terifiantă a iadului și a diavolilor este înlocuită cu una grotescă, aparținând unei lumi „pe dos”.
