Etichetă: parinti

Ce dorim de la copilul nostru?

Venirea unui copil pe lume este un prilej de bucurie, părinţii îşi pun mari speranţe în el, îşi fac şi îi fac numeroase planuri şi target-uri pe măsură ce copilul creşte şi investesc toate resursele de care dispun pentru a-i asigura condiţiile optime de dezvoltare şi a atinge obiectivele propuse. Ne dorim pentru copiii noştri ce este mai bun, şi, deşi scopurile sunt generoase, datorită modalităţilor pe care le alegem să ducem la bun sfârşit aceste sarcini, pot apărea repercursiuni şi chiar finalităţi adverse în dezvoltarea acestora. Mijloacele sunt cele ce pot duce la bun sfârşit sarcina şi responsabilitatea părintelui de a atinge scopurile propuse.

Citeşte mai mult

La început de drum (sănătate)

Este foarte important, pentru primii ani din viaţa copilului, ca părinţii să cunoască caracteristicile dezvoltării fizice şi psihice normale pentru fiecare an din viaţa lui şi să ştie cum să-l îngrijească pentru a-i asigura dezvoltarea normală şi evoluţia lui armonioasă. Necunoaşterea, neglijarea exigenţelor de îngrijire şi creştere a copiilor de vârstă mică pot avea repercusiuni asupra dezvoltării de mai târziu a copilului, cu riscul de a nu mai putea fi depăşite vreodată.

Citeşte mai mult

Relaţia copil – părinte

Relaţia părinţi-copii nu trebuie lăsată la întâmplare. Există anumite norme precise care stau la baza acestor relaţii: nevoia de dragoste care asigură protecţie, asigură unele raporturi relaţionale, juste şi echilibrate, cât şi complementaritatea rolurilor parentale. Părinţii trebuie să alcătuiască un raport cu copilul, o unitate inseparabilă în care îşi împart rolurile şi sarcinile.

Citeşte mai mult

Manualul părintelui (doar 100 de lucruri de ştiut)

Un copil nu se naște cu propriul manual de utilizare spre a fi înmânat părinților şi doriţi să asigurați copilului dvs cea mai bună creștere și dezvoltare posibilă. Să fi un bun părinte se învață din experiență, nu există o formulă magică sau o teorie exhaustivă ce poate fi aplicată pentru orice părinte și pentru orice copil. A avea parte de această experiență este un lucru minunat, întreg universul se schimbă, găsind în copil centrul universului vostru. De multe ori însă, vă puteți simți neajutorat sau incapabil în fața acestei responsabilități, prin urmare frustrarea, supărarea și îndoiala pot apărea în sufletul dvs.

Citeşte mai mult

Sexul dupa nastere

Travaliul şi naşterea sunt procese epuizante şi trau­matizante pentru corpul unei femei. Reluarea vieţii sexuale după naştere nu presupune o dată fixă, ea se decide în cuplu, în momentul în care ambii parteneri sunt pregătiţi şi îşi doresc să facă acest lucru. Cu un nou-născut în braţe sau poate chiar doi, sexul poate co­borî drastic în topul preo­cupărilor tale. Ceea ce este de înţeles, având în vedere schimbările produse de naştere.

Citeşte mai mult
Se încarcă

RSS Casa ZEN

  • Ce Înseamnă o Saltea din Materiale Organice? La Ce Să Fi Atent. SALTELE Bio Naturale RECOMANDATE
    O saltea din materiale organice este fabricată folosind materiale naturale, cultivate sau obținute fără utilizarea pesticidelor, erbicidelor sau altor substanțe chimice toxice. Aceste materiale includ bumbacul organic, lâna naturală, latexul natural și alte fibre sau spume obținute din resurse regenerabile. Spre deosebire de saltelele convenționale, care pot conține substanțe chimice periculoase sau materiale sintetice, saltelele […]
  • Profită de reducerile Dormeo și oferă-ți somnul odihnitor pe care îl meriți! Prețuri de la 285 RON.
    Acționează acum și transformă-ți somnul avand grija si de portofel. Renumitul producător de saltele de pat și toppere Dormeo, a lansat o campanie agresivă de prețuri reduse pentru a îmbunătăți calitatea somnului. Pagina campaniei Dormeo este aici (prețuri de la 285 RON). În această perioadă, ai șansa unică de a achiziționa un topper de calitate […]
  • Cât de bun este aspiratorul robotic Dyson 360 Vis Nav? (recenzie și prețuri)
    La un preț fără reducere de aproximativ 6400 de lei a apărut și la reprezentanța oficială Dyson din România, aspiratorul robot Dyson 360 Vis Navᵀᴹ. Sunt câteva aspecte care îl fac un aspirator robot perfect, dar sunt și câteva lucruri la care Dyson cam dezamăgește. Robot Dyson 360 Vis Nav – Puterea de aspirare Să începem […]
  • De ce să cumperi un Dyson de la reprezentanța oficială?
    Cu siguranță ați auzit sau veți auzi păreri că un aspirator, filtru de aer, aer conditionat sau ondulator de păr Dyson este scump și la fel de bun ca alte produse de pe piață precum Karcher sau Philips. Însă scopul acestui articol nu este de a convinge că merită un Dyson, ci de a prezenta […]
  • Aspiratoarele Dyson, caracteristicile premium si motive de achizitie
    Aspiratoarele Dyson au fost create având menirea să răspundă la cele mai exigente cerințe funcționale, de design, ușurință în utilizare, fiabilitate și mai ales de curățenie. Aspiratoarele Dyson sunt recomandate celor pentru care praful și alergenii nu pot face obiectul niciunui compromis. Fără cabluri care să te încurce sau să îți limiteze mobilitatea, fabricate din […]
  • Rafinament și Tradiție: Covoarele de Lux Indiene Fabricate Manual
    În lumea luxului și a artei decorative, covoarele de lux fabricate, țesute și înnodate manual din India reprezintă o expresie autentică a măiestriei și tradiției încorporate în țesătură. The post Rafinament și Tradiție: Covoarele de Lux Indiene Fabricate Manual first appeared on CasaZEN.
  • Principii Stil Industrial în Designul de Interior
    Stilul industrial în designul interior este un stil distinct care împrumută elemente din spațiile industriale și le integrează în amenajarea locuințelor. The post Principii Stil Industrial în Designul de Interior first appeared on CasaZEN.