Venirea unui copil pe lume este un prilej de bucurie, părinţii îşi pun mari speranţe în el, îşi fac şi îi fac numeroase planuri şi target-uri pe măsură ce copilul creşte şi investesc toate resursele de care dispun pentru a-i asigura condiţiile optime de dezvoltare şi a atinge obiectivele propuse. Ne dorim pentru copiii noştri ce este mai bun, şi, deşi scopurile sunt generoase, datorită modalităţilor pe care le alegem să ducem la bun sfârşit aceste sarcini, pot apărea repercursiuni şi chiar finalităţi adverse în dezvoltarea acestora. Mijloacele sunt cele ce pot duce la bun sfârşit sarcina şi responsabilitatea părintelui de a atinge scopurile propuse.
Care sunt obiectivele părinţilor ?
Să fie cuminte, disciplinat.
Copilul obraznic, nedisciplinat este un copil descurajat, care are o idee distorsionată despre modul de atingere a scopului principal — acela de a aparţine familiei. Ideile eronate duc la comportamente deviante. Pentru a ajuta copilul să-şi dezvolte un sentiment sănătos de apartenenţă, astfel ca motivaţia pentru comportamentul deviant să dispară, utilizaţi încurajarea, sărbătoriţi fiecare pas înspre îmbunătăţire, nu vă focalizaţi pe greşeli, nu fiţi autoritari, nu folosiţi pedeapsa ci disciplina. Prin pedeapsă, părintele crede că astfel şi-a câştigat respectul printr-un mod autoritar de a aborda situaţia, pe când, în realitate, ceea ce stă la baza reglării comportamentului este frica. Trebuie să ne debarasăm de ideea că, pentru a-i face pe copii să procedeze bine sau să realizeze un lucru bine, mai întâi trebuie să-i faceţi să se simtă rău. Pedeapsa va fi oportună doar dacă intenţionaţi să-l liniştiţi pentru moment, însă reacţiile secundare ar putea fi: resentimentele, rebeliunea, răzbunarea, retragerea. Disciplina este una din formele iubirii, este sacrificiul pe care trebuie să îl facem pentru ca micuţii noştri să reuşească în viaţă. Evitaţi extremele şi nu disciplinaţi la furie. Citeşte despre frică, disciplină şi pedeapsă.
Să fie ascultător. Să ştie regulile şi limitele.
Copiii care sunt buni ascultători au avantaje sociale – ei reuşesc să devină cu uşurinţă “cei mai buni prieteni” ai copiilor şi adulţilor. Asta nu înseamnă că trebuie să îi modelăm astfel încât să devină executanţi fără absolut nicio intenţie de a avea o gândire analitică şi un spirit critic la deciziile care îl afectează. Este o diferenţă între un copil ascultător şi un copil “dresat”. Gândeşte-te de fiecare dată în momentul în care aplici o modalitate de a îl învăţa să fie ascultător dacă această tactică ţi-ar place să fie abordată şi de ceilalţi asupra copilului atunci când acesta (băiat sau fetiţă) vor fi adolescenţi sau adulţi.
Indiferent de vârstă, copilul are nevoie de o ambianţă caldă, dar şi de supunere, de reguli cărora să se conformeze, stabilite în acord cu părinţii. Cumpătarea este măsura tuturor lucrurilor; o dozare optimă a căldurii afective şi a autorităţii părinteşti este premiza unei bune adaptări a copilului.
Copilului dumneavoastră trebuie să îi fie spuse clar regulile și repetate. Arătați-i de ce anume trebuiesc acestea respectate. De exemplu, dacă nu doriţi ca copilul dumneavoastră să vă tragă de păr când îl țineți în brațe, spuneți-i. Dacă vă trage din nou, după ce ia-ți spus că vă doare, nu îl mai țineți în brațe și explicați-i că nu îl puteți ține în brațe pentru că nu doriți să îl lăsați să vă rănească. Copilul are nevoie să vadă că regulile nu se schimbă de la o zi la alta. Cel mai bun profesor al copilului eşti tu, prin urmare arată-i că şi tu îl asculţi. Ascultă-ţi copilul, o faptă valorează cât o mie de cuvinte.
Dacă nu vei putea să imprimi comportamentului micuţului tău linia dorită, să îi stabileşti nişte reguli, în momentul în care va creşte îi va fi foarte greu să şi-l schimbe şi totodată să poată respecta regulile societăţii din care face parte (la grădiniţă, şcoală, liceu, în general în viaţă). Stabilirea de reguli ajută copilul tău să îşi dezvolte auto-controlul. Încurajarea independenţei îl vor ajuta să îşi dezvolte capacităţile de a îşi stabili şi urma drumul în viaţă. Pentru a avea succes în viaţă, are nevoie de ambele.
Impunerea de reguli şi de restricţii este o modalitate foarte bună prin care să ne creştem copiii, dar totodată trebuie să fim conştienţi (şi împăcaţi cu idea) că aceştia vor încerca să testeze limitele şi să încalce regulile. Este normal să fie aşa, acest comportament este definitoriu pentru om. Însă, atunci când se exagerează cu regulile, cu limitele, când simţul protector al părintelui devine sufocant, există riscul ca micuţul să dezvolte manifestări rebele cu comportamente evazioniste sau dimpotrivă să fie inhibat, descurajat sau prea timid.
Să îi permiţi copilului să aibă din ce în ce mai mult control asupra unor aspecte ce îl privesc nu înseamnă că renunţi treptat la îndatoririle şi responsabilităţile pe care le ai ca părinte, înseamnă să îi acorzi mai mult spaţiu în care se poate dezvolta, în care poate lua decizii corecte sau greşite, caz în care trebuie să îl ajuţi cu blândeţe să le repare.
Părintele trebuie să accepte că, deşi regulile şi limitele ne guvernează viaţa, oricine poate greşi, şi trebuie să manifeste o mai mare flexibilitate în stabilirea regulilor şi îndeplinirea îndatoririlor, iar pe măsură ce copilul creşte să îi acorde din ce în ce mai multă încredere şi independenţă.
Un copil va fi ascultător dacă acasă totul este bine. Dacă este îngrijorat, va lua după el la grădiniță, la școală sau la ieșirile în parc cu prietenii toate problemele voastre și îi va fi greu să se dezvolte armonios. Relaţiile din familie au consecinţe asupra dezvoltării personalităţii copiilor. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Trăind intens şi repetat aceste tensiuni, nevoia de securitate nu este satisfăcută, iar personalitatea copilului se va cristaliza dizarmonic. Prin urmare, un copil va fi cu adevărat ascultător dacă este înconjurat de iubire, de fermitate în decizii şi de explicaţii. În cazul în care explicaţiile noastre ce stau la baza regulilor nu îi vor mai fi îndeajuns, va găsi o cale să le conteste şi chiar să le încalce.
