Am scris anterior despre cum anume să nu răspundem sentimentelor copiilor. Prezentasem un adevărat arsenal pentru o luptă inegală pe care sub nicio formă nu ar trebui să o avem cu inima copiilor noştri. Rămăsesem datori cu un răspuns la întrebarea “Chiar avem la îndemână doar răspunsuri negativiste?”. Păi, haideţi să vedem cum anume trebuie să răspundem într-o manieră pozitivă atunci când copiii îşi deschid inima în faţa noastră, dacă de multe ori am fost puşi în situaţia în care răspunsurile pe care le-am primit la rândul nostru să nu ne fi sprijinit cu adevărat într-un moment delicat. Până la urmă, să sprijini şi să susţii pe cineva înseamnă să îi permiţi să îşi exprime şi să îi accepţi sentimentele. Înseamnă să îl asculţi, înseamnă să rezişti tentaţiei de a corecta persoana, sentimentele sau câteodată problema. Înseamnă să îl accepţi necondiţionat chiar dacă nu reuşeşti să îi înţelegi simțirile și intensitatea lor sau chiar dacă tu ai fi procedat altfel în aceleaşi situații.
De adoptarea unei atitudini prin care acorzi sprijin veţi beneficia cu toţii, întrucât clădeşte încrederea necesară rezolvării problemelor dar şi menţine canalele de comunicare deschise pentru îmbunătăţirea relaţiilor și asta fără a crea confuzii în mintea copilului sau a îl îndemna să devină duplicitar. Îl vei încuraja astfel să se descurce în a își înțelege și urma sentimentele și îl vei învăță cum să și le exprime fără a răni pe cei din jur.
Emoţiile sănătoase ajută oamenii să îşi exprime şi să înveţe să “lucreze” cu sentimentele lor şi a celorlalţi, cum să aibă respect, cum să se controleze în momentele tensionate, cum să îşi păstreze luciditatea şi raţiunea în momente critice pentru a lua cele mai bune decizii. Dezvoltarea emoţională începe chiar de la naştere, când micuţii învaţă să aibă încredere şi să se bucure de relaţia cu părinţii şi cu cei ce au grijă de ei. Din primele zile de când au ieșit din burtica mamei învață despre sentimentele dvs. observându-vă mimica, glasul și diferențele subtile din tonalitatea vocii. În funcție de răspunsurile non-verbale pe care i le dați își reconsideră acțiunile, cu cât îi zâmbiți mai mult cu atât va încerca să vă facă mai mult pe plac, prin urmare învață să își controleze acțiunile în funcție de consecințele pe care le crează asupra celor din jurul lui.
Care este rolul și responsabilitatea ta ca părinte?
Fii pregătit să asculți, să accepți, să afirmi, să confirmi și să reflectezi la ceea ce îți spune. Acest comportament te va ajuta în fața tentațiilor de a judeca, elimina, minimaliza, a lua asupra ta sau a corecta sentimentele lui.
Ține ușa deschisă
Invitându-l să îți împărtășească sentimentele îi va indica că ești pregătit și dornic de a îl asculta. Această invitație poate să sune: “Vrei să discutăm?”, “Este totul în regulă?”. Chiar dacă răspunsul este negativ, lasă-l să își rezolve lucrurile singur, dar revin-o mai târziu cu invitația “Sunt aici dacă vrei să discutăm despre ceva” sau “Spune-mi dacă te-ai răzgândit”.
Confirmă și acceptă
Copiii de regulă când își exprimă sentimentele îi interesează mai mult să fie înțeleși decât să primească un răspuns. Au parte de niște impulsuri pe care nu le înțeleg și poate nici nu vor să le înțeleagă, se simt speriați, și caută mai degrabă să revină cât mai aproape de dumneavoastră unde se simt în siguranță. Orice răspuns de negare a ceea ce simt îl vor interpreta ca o respingere, prin urmare arătați-i că îl auziți, respectați și înțelegeți. “Înțeleg”, “Știu ce spui”, sunt răspunsuri care invită copilul să dezvolte dacă simte nevoia. Mai mult decât atât, “Spune-mi mai multe”, “Se pare că te afectează mult” sau “Cum te simți referitor la această situație” îi va arată interesul dar și seriozitatea de care dați dovadă referitor la persoana şi sentimentele lui.
Elimină agresivitatea din exprimare
Chiar dacă copilul spune ceva deplasat, trebuie să continuaţi să îi acceptaţi sentimentele fără a fi influenţaţi de cuvintele şi metodele prin care şi le exprimă. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să vă păstraţi cumpătul şi în cazurile în care micuţul, de exemplu, vă spune că nu vă place sau că ar vrea să plecaţi. Este destul de greu să nu o luaţi personal sau să nu vă simţiţi răniţi, însă cu cât îi veţi arăta că reuşeşte să vă atingă în acest mod, cu atât mai mult va continua să se folosească de aceste manifestări să vă atragă atenţia sau să vă manipuleze. Acceptaţi aceste sentimente fără a vă simţi sau a îl face să se simtă ruşinat, fără a lua o atitudine defensivă (“Nu vreau să mai vorbesc cu tine dacă spui aceste lucruri despre mine”) sau fără a îi întoarce loviturile. Recunoaşteţi-i sentimentele (“Dar chiar eşti supărat pe mine acum”) pentru a îl ajuta să simtă şi să rezolve singur această furie. Dacă focul se extinde fără a reuşi să îl stingeţi, atunci exprimaţi-vă calm şi clar ieşind din ring, promiţându-i însă că îi acordaţi în continuare suport, doar că discuţia va continua un pic mai târziu. Nu îl părăsiţi răspunzându-i urât sau declarându-vă învins, pur şi simplu explicaţi-i că veţi continua când lucrurile se mai calmează un pic, după o scurtă perioadă în care amândoi trebuie să vă gândiţi un pic la ceea ce au fost spuse şi simţite.
Dacă copilul devine agresiv, sugeraţi-i să continuaţi discuţia atunci când va putea să vorbească fără a ataca, şi apoi plecaţi. Lăsaţi loc pentru comunicarea ulterioară şi întorceţi-vă când va fi posibil să atacaţi problema, nu persoanele!
Încurajaţi-l să caute soluţii
Câteodată tot ce are nevoie este să i se reafirme că este normal şi sănătos să aibă sentimente. Vor fi momente însă când unele din ele vor necesita anumite măsuri. Rezistaţi tentaţiei de a îi sfătui, este mult mai bine să le prezentaţi opţunile şi să ia o decizie, o cale de urmat: “Cum anume vrei să se rezolve”, “Ce ai vrea (sau Ce poţi) să faci ca să se rezolve” sau “Cum crezi că te-ai simţi dacă ai face aşa?”.
Fă diferenţă între sentiment şi comportament
De exemplu, “O urăsc pe Cristina” este un sentiment, iar sentimentele nu sunt niciodată greşite şi nici nu pot fi supuse judecăţii. Pe de altă parte, să o lovească pe Cristina sau să îi spună că o urăşte este un comportament, un act, un atac asupra drepturilor Cristinei. Nu doar că trebuie să învăţăm copiii despre diferenţele dintre sentimente şi comportament dar trebuie să îi ajutăm să îşi exprime sentimentele fără a îi ataca sau răni, fizic sau psihic, pe cei din jur.
Păstraţi limitele
Este OK să întrebi “Cum te pot ajuta” atâta timp cât vă păstraţi rolurile menţionate mai sus. Să fiţi siguri că (cel puţin la început) copilul va încerca să scoată cât mai mult din această întrebare, mai exact să găsească soluţia de a renunţa la grădiniţa, de a îl lua cu dvs. la serviciu, sau de a suna la şcoală în ziua testului şi să le comunicaţi că nu poate să vină întrucât este răcit, ba chiar că i-a mâncat căţelul caietul cu teme. Cereţi-le opinia chiar dacă va trebui frecvent să le răspundeţi că aşa ceva nu puteţi face. Încurajaţi-i să vină cu sugestii care vi se pot potrivi rolului, de exemplu, când vă întoarceţi de la serviciu şi el de la grădiniţă o să petreceţi toată după amiaza împreună sau că îl puteţi ajuta cu temele pentru acasă uitându-vă pe ele şi eventual ajutându-l să le corecteze.
Schimbă regulile jocului
Conflictele trebuiesc rebranduite prin depersonalizare, prin atacarea problemei decât a persoanei. Mai exact, să îi spuneţi că living-ul este vraişte este mult mai indicat decât să îl atacaţi spunându-i că este foarte dezordonat. Îi veţi arăta ce anume rezolvă problema, care este soluţia, şi nu să îl faceţi să se simtă că el este problema ce trebuie îndepărtată.
Asumaţi-vă responsabilitatea
Faceți exact ceea ce îi cereți micuțului să facă. Asumaţi-vă responsabilitatea propriilor sentimente spuneţi-i că sunteţi supărat și nu că el v-a supărat. Fiţi corect şi onest spunându-i cum vă simţiţi şi nu negaţi sau încercaţi să îl manipulaţi respingându-l cu “TOTUL E OK !!! NU VEZI CÂT DE BINE MĂ SIMT!?”. În fapt, îi veţi arăta că daţi dovadă exact de ceea ce vă doriţi de la el (exprimare a unui sentiment nu a unui atac şi sinceritate).
Sugestii
Vorbiţi cu copilul, în perioade calme şi lipsite de conflicte, într-un mod prin care îşi pot exprima sentimentele fără a răni sau ataca pe cineva. Lăsaţi-l să îşi exprime şi sentimentele de ciudă, supărare sau furie dar învăţaţi-l să o facă într-o manieră mai elegantă, de exemplu “Nu îmi place când tu (sau el)…” decât “Nu îmi place de tine (sau de el)”. Rugaţi-i să vă sugereze modalităţi prin care îşi pot manifesta starea de nervozitate dar fără a răni pe cineva, şi fiţi foarte clari referitor la modalitaţile cu care aţi fi de acord (de exemplu aruncarea unei perne, scrierea unei scrisori prin care să îşi exprime furia şi apoi să o rupă în sute de bucăţi sau să ţină un jurnal). Când copilul va şti că este normal să simtă şi să îşi exprime sentimentele fără să rănească pe cineva sau pe sine vor învăţa să îşi controleze singuri stările prin care trec, vor învăţa să trăiască în armonie cu propria lor persoană, să aibă încredere şi respect în propria lor persoană.
Când lucrurile se aranjează, aduceţi-i aminte despre aceste situaţii şi rugaţi-i să vă spună ce au învăţat din ele, cum s-a rezolvat, cum se simt, cum cred că vor acţiona în viitor sau cel mai bine ce anume au de gând să facă pentru ca lucrurile ce au trezit sentimente de furie şi supărare să nu mai apară.
Gândeşte-te că toţi avem sentimente. Copiii au nevoie să se simtă în siguranţă, într-un mediu unde găsesc suport pentru a putea să şi le exprime sentimentele în modalităţi sănătoase.
Vina? Cum ne putem folosi pozitiv de acest sentiment?
Şi sentimentul de vină are sens, morală și oportunitate. Sentimentul de vină la copii este o oportunitate prin care să îl învăţaţi despre responsabilitate şi despre consecinţele acţiunilor lui. Răspunsul părinţilor la vină are un impact puternic asupra dezvoltării (sau lipsei) conştiinţei micuţului, asupra abilităţii lui de a învăţa din bine şi din rău. Copiilor cărora li se permite să aibă aceste simțuri, și sunt ajutați de părinți să identifice cauzele, efectele și morala acestora, vor dezvolta capacitatea de a răspunde provocărilor ulterioare din viață într-o manieră responsabilă. Sentimentele copiilor ce sunt înlăturate, ascunse sau minimalizate se vor manifesta la un moment dat, vor răbufni în comportamente greşite.
Concluzii
Odată ce ţi-a împărtăşit sentimentele şi după modul în care i-ai răspuns a înţeles că a procedat corect, vei putea observa un efect vizibil, şi anume o relaxare, cea mai mare temere a lui frica de a fi neînţeles sau respins de către cea mai importantă persoană din viaţa lui va dispare şi vă veţi simţi mult mai aproape unul de celălalt. Este o oportunitate extraordinară prin care puteţi comunica, prin care cuvintele ajung să fie cu adevărat ascultate şi întipărite în memorie. Iar aceste momente vor întări încrederea unul în celălalt, veţi câştiga puterea de a îi influenţa pozitiv gândurile şi deciziile, întrucât uşor-uşor vor începe să vă întrebe despre ce şi cum gândiţi referitor la cu totul alte subiecte: şcoală şi anturaj de exemplu.
Aşa NU
Am prezentat într-un articol anterior modalităţile prin care fără să vrem, sau având intenţia bună de a alina supărarea din sufletele copiilor noştrii, îi privăm de oportunitatea de a îi ajuta să înveţe din ele şi să devină mai puternici: salvarea: “Voi avea grijă ca de azi înainte pisica ce a stricat canapeaua să nu mai intre în living, mă voi ocupa eu de asta, nu mai este responsabilitatea ta”, pedeapsa: “Nu mai ai voie timp de o lună să te joci cu Mihai dacă v-aţi certat”, rezolvarea problemelor prin distragerea atenţiei: “Nu te mai gândi, voi rezolva eu, acum hai să îţi alegi o jucărie”, schimbarea rolurilor: “Cum de ai fost atât de iresponsabilă?! La ce te-ai gândit?! EU niciodată nu am făcut (sau aş fi făcut) aşa ceva!!!”, negarea: “Nu, nu eşti supărat, ţi se pare”, umilirea: “Nu pot să cred că ai putut face asta! Mă simt atât de ruşinat din cauza ta!”, compasiunea nedreaptă (mila): “Nu este vina ta, ei sunt prea sensibili!”.
Deşi prin exemplele de mai sus încercăm să îi învăţăm lecţii de viaţă, rezultatele acestor abordări mai degrabă vor fi opuse scopului iniţial. Copilul va înţelege că suntem nedrepţi şi răi sau că ei sunt răi, în niciun caz nu se vor gândi că ar putea să înveţe din greşelile lor sau ale celorlalţi. Dacă vrem să ne folosim de aceste situaţii în scopuri educative, atunci, trebuie să îi lăsăm să îşi exprime sentimentele fără a i le distorsiona şi abia apoi să punem accent pe rezolvarea situaţiei.
Aşa DA
Modalităţi prin care îi putem încuraja să exprime ceea ce simt sunt:
- Dă dovadă de empatie – “Înţeleg cum te simţi tu acum … am simţit şi eu la fel, doare nu-i aşa?”
- Aprobă sentimentele – “Ai dreptate să te simţi aşa. Dacă mi s-ar fi întâmplat şi mie, probabil aş fi simţit la fel”
- Identifică sentimentele – “Se pare că te simţi (…) ” sau “Asta cred că se simte aşa: (…) ” sau “Te simţi supărat?”
- Ascultă atent, arată-i interesul – Stabileşte contactul vizual, nu îl asculta ca şi cum ar fi un radio în background. Ascultă ceea ce spune că se întâmplă în şi cu viaţa şi universul lui. Ascultă-l întrucât este cel mai bun prieten al tău care îţi împărtăşeşte nişte lucruri foarte serioase, nişte sentimente intenese şi reale. “Te ascult, sunt extrem de interesat de ceea ce îmi spui”
- Fii curios! – “ Este foarte interesant. Vreau să ştiu mai multe despre cum te simţi şi despre această situaţie care a creat aceste sentimente în inima ta”, “Cum vei acţiona data viitoare” sau “Mi-ai putea spune mai multe?”
- Confirmă-i sentimentele – “Eşti foarte supărat!” sau “Îmi dau seama cât de nervos eşti!”
- Invită-l să se exprime – “Spune-mi mai multe. Vreau să ştiu cum te simţi. Sunt alături de tine, sunt de partea ta!”
