Primele 30 de zile ale bebeluşului, reprezintă prima şi cea mai importantă perioadă din viaţă, determinată de modificări biologice mari şi dominată de eforturile de adaptare ale organismului nou-născutului. Copilul trece de la viaţa intrauterină la cea extrauterină şi este obligat să se adapteze unui mediu pe care nu-l cunoaşte, dar pentru care este pregătit (există instincte transmise genetic de la generaţiile anterioare).
Fizicul noului născut
La naştere capul este mare (comparativ cu trunchiul) reprezentând un sfert din lungimea corpului, faţă de numai a opta parte cât este raportul la adult. Creierul nou-născutului este bine dezvoltat cantitativ, calitativ însă este inapt de randament intelectual mare, deoarece substanţa cenuşie a creierului este incomplet dezvoltată.
Celulele sale nervoase deşi aproape în acelaşi număr ca la adult, sunt mici şi insuficient diferenţiate; fibrele nervoase nu sunt acoperite cu înveliş protector, deci incapabile să asigure o bună activitate nervoasă. Cu timpul, creşterea în greutate a creierului este însoţită de o intensă dezvoltare a intelectului, afectivităţii, sociabilităţii, adaptabilităţii la condiţiile variate ale mediului fizic sau social. Cutia craniană a nou- născutului pare foarte mare în comparaţie cu faţa. Coloana vertebrală nu prezintă nici o curbură, oasele picioarelor sunt uşor curbate, dar pe măsură ce copilul creşte în vârstă, această modificare de formă dispare, gambele căpătând conformaţia normală întâlnită la adult.
Vederea şi auzul noului născut
Deşi copilul vede încă de la naştere, el poate vedea bine din luna a doua de viaţă. La naştere copilul nu vede clar şi de aceea alăptarea este forte importantă: ţinând copilul la sân mama îl ajută să exerseze muşchii ochiului prin faptul că el o priveşte. Auzul este mult diminuat la nou- născut din cauza înfundării conductelor auditive cu un lichid mucos din perioada intrauterină; după 6 – 8 săptămâni, copilul aude mai bine şi de acest lucru îşi dă seama mama sa când constată tresăriri ale copilului la zgomote mai intense.
Greutatea noului născut
Imediat după naştere, copilul pierde o parte din greutate (scăderea fiziologică în greutate) deoarece, pe de o parte, elimină o cantitate importantă din conţinutul său intestinal şi, pe de altă parte, pentru că pierde lichide prin rinichi, piele şi prin respiraţie, fără să primească echivalentul acestor pierderi prin alimentaţie. De aceea, atunci când se calculează cât a luat copilul în greutate nu se porneşte de la greutatea de la naştere ci de la cea mai mică greutate pe care a avut-o după naştere, la sfârşitul perioadei de scădere ponderală. în mod obişnuit, după 10-14 zile greutatea de la naştere este recuperată, iar de acum începe procesul de creştere ponderală care continuă până la viaţa adultă, dar cu variaţii (salturi) mari în anumite perioade de dezvoltare, dintre care cea mai importantă este cea din perioada primului an de viaţă. Până la 12 luni alimentaţia copilului este monotonă, dar suficientă pentru o bună creştere; până la 6 luni ea se face în mod ideal cu lapte matern sau, dacă alăptarea nu este posibilă, cu lapte-formulă pentru sugari şi apoi, până la 12 luni sugarul este hrănit cu lapte şi cu alimente complementare.
Activitatea noului născut
Activitatea copilului în prima lună de viaţă este foarte redusă; perioade scurte de trezire (mai ales pentru alimentaţie) alternează cu mari perioade de somn. De altfel, nevoia de somn a nou-născutului este foarte mare, fiindu-i necesare 18-20 de ore pe zi. Are schimbări rapide de dispoziţie şi reacţionează prin plâns la o nemulţumire.
Ţine capul ridicat un moment când este pus pe burtă. Mâinile şi picioarele sunt mai mult flectate, pumnii strânşi. Are o serie de reflexe înnăscute, dintre care o parte dispar repede, iar altele sunt exersate şi încep să fie mai bine coordonate. De exemplu, reflexul de supt şi de căutare cu gura se coordonează cu mişcările, dezordonate la început, ale mâinii; treptat copilul îşi găseşte şi îşi suge mâna mai des.
Reacţionează vizual şi auditiv. Clipeşte, se opreşte din mişcare sau din plâns sau, dimpotrivă, îşi accelerează mişcările, începe să plângă ca răspuns la sunete; uneori îşi întoarce privirea spre sursa sonoră. Urmăreşte scurt timp o persoană care îi vorbeşte şi chiar o persoană în mişcare. Poate urmări vizual un obiect suspendat deasupra ochilor lui până la un unghi de 90 grade. începând de la două săptămâni, copiii privesc mai mult faţa mamei decât pe cea a unei persoane străine.
Nou-născutul, la puţine ore după naştere, poate să imite scoaterea limbii, mişcarea gurii sau expresia facială a adultului, ceea ce indică, în mod surprinzător, că el ar poseda deja o imagine corporală. Un copil de trei zile poate învăţa să întoarcă faţa spre sursa unui sunet.
Sursa: Ghidul tinerelor mame – Unicef
