Noile orientări din educaţie, care au promovat puternic metodele active şi naturale, denumite de unii şi alternative pedagogice s-au dezvoltat în timp sub multiple forme şi treptat au însemnat în lume mai mult decât o opoziţie la vechea pedagogie. Treptat ele au modificat întreaga abordare a practicii şi activităţii pedagogice.
Spre finele secolului XIX şi începutul secolului XX s-a conturat în educaţia din Europa şi SUA o mişcare de contestare a învăţământului tradiţional, de înnoire a sistemului tradiţional de predare pe clase şi lecţii, cu conţinuturi teoretice, formale, rigide şi în mare parte exterioare posibilităţii de alegere şi motivare instrinsecă a copilului. Semnificativă pentru noua tendinţă lansată este titlul unei lucrari semnate de Ellen Key, Secolul copilului (1900).
Tendinţa de înnoire o regăsim sub diverse denumiri în lume: Educaţia Noua (Franţa, Elveţia, Belgia), Educaţia Progresistă (SUA), Pedagogia Reformei (Germania). Această tendinţă s-a concretizat şi în România, atât în perioada interbelică cât şi după anul 1989. În perioada postdecembristă au fost introduse şi legiferate alternativele educaţionale (1995), cele mai multe având la bază iniţiative private. În acest articol prezentăm câteva caracteristici ale sistemelor pedagogice: Waldorf, Step by Step, Montessori, Jena şi Freinet.
Şcoala Waldorf
”Nevoia de fantezie, simţul pentru adevăr, simţul de răspundere- acestea sunt cele trei forţe care sunt nervii pedagogiei”, spunea Rudolf Steiner.
Pedagogia Waldorf a fost creată la începutul secolului XX. Ea se bazează pe antropologia dezvoltată de Rudolf Steiner (1919) la iniţiativa directorului fabricii de ţigarate Waldorf Astoria. În România, învatamântul Waldorf este învatamânt de stat, organizat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, în baza Acordului General de Cooperare, încheiat în anul 1996.
Fiind orientată antropologic, această educaţie, ţine seama de necesităţile şi capacităţile fiecărui individ. Conţinutul disciplinelor nu urmăreşte însuşirea acestora, ci să stimuleze interesul copilului pentru cunoaştere. Dezvoltarea gândirii, simţirii, voinţei copilului sunt obiectivele esenţiale ale acestei alternative educaţionale.
Pedagogia Waldorf se bazează şi funcţionează pe baza unui număr de principii pedagogice. Principiul fundamental este abordarea integrală a fiinţei umane conform cu specificul vârstei şi având ca ţel dezvoltarea personalităţii copilului. Principiul organizării ritmice a situaţiei educaţionale – organizare ritmică reflectată în pedagogia Waldorf prin planificarea pe “epoci de studiu”- module de 2-4 săptămâni în care zilnic între orele 8 şi 10 sunt studiate materiile principale (româna, matematica, fizica, chimia, biologia, istoria, geografia etc).
Principiul asigurării unui echilibru între teorie şi practică are în vedere obiectivul pedagogiei Waldorf de a forma şi dezvolta elevul atât din punct de vedere cognitiv, cat şi din punct de vedere afectiv si volitiv.
O clasă I Waldorf este preluată de un învăţător (diriginte) timp de 8 ani. Învăţătorul (dirigintele) predă pe perioade de 2-5 săptămâni (matematică, fizică, istorie etc.) în etape succesive. După vârstă, instruirea durează între 24-36 ore săptămânal. La acestea se adaugă teatru, orchestră etc. În curriculum-ul şcolar există o pondere mare de discipline artistice.
Absenţa unui manual unic contribuie la creşterea respectului faţă de cărţi şi alte surse. Elevii se obişnuiesc astfel să se documenteze din cât mai multe surse, în studiul unei teme. În şcoala Waldorf încă de la început copiii lucrează pe caiete fără liniatură. Se consideră că liniatura este folosită cu scopul de a îngrădi şi limita la norme clar stabilite scrisul copilului. Alternativa Waldorf nu pledează însa pentru un scris dezordonat, ci dimpotrivă, ordinea, latura estetică, în general, sunt puternic cultivate în şcoală. În şcoala Waldorf nu se dau note, deoarece acestea evidenţiază competiţia între elevi, ceea ce conduce adesea la rezultate negative în plan individual şi de grup. Nu sunt nici examene formale. Contează mult imaginea profesorului despre evoluţia elevului. La acestea se adaugă teste (caiete de epocă, pe perioade) scrise de copil. La sfârşitul anului se face o caracterizare scrisă, amplă, pe baza căreia sunt orientaţi şi copii şi părinţii.
În concluzie, particularităţile esentiale ale învăţământului Waldorf sunt:
- importanţa acordata ritmului;
- învăţarea în perioade;
- o şcoală fără manuale;
- caietele şi instrumentele de scris;
- ponderea deosebită a cursurilor artistice şi practice;
- o şcoală fără note;
- conducerea clasei de către învăţător şi dincolo de clasa a IV-a;
- conducere colegială;
- materii şi activităţi specifice.
În anul 2008 reţeaua şcolară de tip Waldorf, avea o prezenţă în 28 de localităţi din 22 de judeţe din Romania, şi cuprindea:
- 40 de grupe de grădiniţă;
- 140 de clase I – XII, cu 2.416 elevi şi 299 de cadre didactice;
Scoala Waldorf | Scoala Step by Step | Pedagogia Montessori | Planul Jena | Pedagogia Freinet
