Întrucât industria TV se perfecţionează, deja există programe ce au public ţintă chiar copiii în vârstă de un an, părinţii se întreabă din ce în ce mai mult cum anume le influenţează televizorul dezvoltarea micuţilor lor. Medicii pediatri pot ajuta parinţii să ia decizii înţelepte în ceea ce priveşte consumul de media. Neurologii au demonstrat deja că experienţele din viaţa de zi cu zi modelează dezvoltarea creierului, însă expunerea repetată şi de lungă durată la aceiaşi stimuli vor avea efecte asupra dezvoltării mentale şi emoţionale fie prin deprinderea unor obişnuinţe şi patern-uri ale minţii fie prin privarea creierului de a învăţa din alte experienţe.
În timp ce stimulii tradiţionali şi apropiaţi ca şi interacţiunea cu părinţii, activităţile creative (desenul, pictura, modelajul), socializarea cu alţi copii prin joacă, reflectarea şi rezolvarea analitică a unor probleme mai complexe îmbunătăţesc dezvoltarea creierului, activităţile ce încurajează pasivitatea şi comportamentul introvertit sau chiar negativ (impulsivitate, violenţă) privează copiii de oportunităţile majore mai sus enumerate, ce, pe termen lung vor avea consecinţe deosebit de grave. Merită menţionat însă şi faptul că presiunile asupra copilului de a asimila informaţii ce nu le poate încă înţelege, conceptualiza, sintetiza sau exprima, prin forţarea dezvoltării intelectuale ale acestuia, riscă să ocolească concepte şi paşi importanţi în dezvoltarea acestuia.
Riscuri potenţiale ale televizorului
Dintre efectele negative ce au fost observate în şcoli legate de expunerea intensivă la media inadecvată gradului de dezvoltare a copilului putem enumera: deficitul de atenţie (tulburarea hiperkinetica sau ADHD-ul), probleme comportamentale, dificultăţi de limbaj (incluzând vorbitul dar şi înţelegerea textelor scrise), lipsa încrederii în forţele proprii de a parcurge şi asimila cunoştinţele din programa şcolară, lipsa abilităţilor de rezolvare a problemelor atipice, etc.
Binenţeles că modul de viaţă al părinţilor şi schimbările din societate sunt şi ele răspunzătoare, însă din ce în ce mai mulţi specialişti indică o cauzalitate între aceste efecte şi expunerea copiilor din ce în ce mai mult la programe de televiziune lipsite de caracter educaţional.
Televizorul în exces, mai ales în cazul vârstei critice pentru dezvoltarea micuţului, substituie cititul şi gândirea prin obişnuirea emisferei stângi a creierului cu primirea preonderentă de informaţii cu caracter vizual în detrimentul celor scrise sau interactiv explicate. O minte tânără manipulată prin efecte vizuale nu se mai poate concentra şi pe limbaj şi informaţiile transmise, aceasta va deveni refractară la orice modalitate de acumulare de informaţii ce implică procesare şi gândire aprofundată.
Natura stimulilor vizuali utilizaţi în cadrul programelor de televiziune predispun copiii la probleme de atenţie. Lăsând la o parte imaginile violente, simbolistice sau chiar cu caracter sexual, anumite tehnici de prezentare (manipulare) ca şi ritmul alert, captarea imediată a atenţiei prin imagini transmise cu rapiditate, panorame largi urmate de zoom-uri puternice, flash-uri de culoare, mişcări rapide şi sunete inopinante stridente, preluate din studiile de marketing, au fost create tocmai pentru a îţi atrage atenţia într-un mod involuntar. Acestea privează copilul de a acumula abilităţile sănătoase de a îşi folosi creierul într-un mod constructiv, interactiv şi independent precum în cazul jocurilor, hobby-urilor, interacţiunii sociale. Renunţarea la sau implementarea unui program strict de vizualizare a show-urilor de televiziune pot îmbunătăţi starea de atenţie şi comportamentul copilului.
Cortexul prefrontal, regiunea in care apare controlul impulsului, este cel care ne determină să analizăm consecinţele înainte de a transforma impulsurile în acţiune şi responsabil pentru planificarea, organizarea, autocontrolul comportamentului, valorilor morale şi atenţiei. Aceste abilităţi se dezvoltă prin copilărie şi adolescenţă, perioadă ce se suprapune cu expunerea îndelungată la televiziune şi jocuri pe calculator, iar dacă acestea nu conţin programe educative, nu pun în mişcare de analiză a individului vor induce o stare de repaos acestui organ de control.
Ce putem face? Reguli pentru copii şi părinţi
– în funcţie de vârsta copilului trebuiesc stabilite anumite limitări în vizualizarea programelor TV. Chiar şi o oră pe zi pentru un preşcolar sau 2 ore pentru un şcolar înseamnă prea mult. De altfel, unii experţi menţionează chiar că televizorul asupra minţii unui copil în vârstă de până la doi ani nu are niciun efect benefic, ba din contră îl opresc pe acesta să exploreze, simtă, atingă lucrurile din jur, universul lui;
– în cazul şcolarilor din clasele primare şi adolescenţilor este recomandabil să negociaţi cu ei şi să cădeţi la un acord de ambele părţi cu privire la timpul, perioada şi programele TV;
– televizorul ar trebui să fie deschis doar pentru a privi programele alese şi nu pentru a avea o imagine şi un sunet pe fundal. Televizorul nu este un baby-sitter!
– în cazul în care copilul prezintă dificultăţi de atenţie, pentru o perioadă de probă limitaţi-i mai mult sau interziceţi-i accesul la televizor;
– fiţi responsabili referitor la conţinutul programelor pentru copii;
– în cazul în care copilul are un televizor în propria-i cameră monitorizaţi mai des conţinutul programului urmărit. Majoritatea televizoarelor de astăzi sunt televizoare smart, inteligente, pot fi programate să fie deschise doar o anumită perioadă de timp, se poate bloca accesul la anumite posturi TV sau chiar programe;
– adulţii pot filtra informaţiile pe care le primesc copiii în faţa televizorului nu doar prin limitarea accesului dar şi prin vizualizarea în familie a programelor, prin discuţii şi ajutor în interpretarea mesajelor acestora;
Există şi efecte pozitive ale televizorului?
Binenţeles. Există posturi de televiziune ale căror programe îmbină amuzamentul cu educaţia, informaţia cu inspiraţia, şi de multe ori anumite programe au un impact mult mai benefic in acumularea cunoştinţelor decât simpla citire a unor informaţii sau instrucţiuni (de exemplu în cazul în care se doreşte învăţarea anumitor aptitudini de lucru manual sau culinare, prezentarea pas cu pas vizuală şi explicativă are un efect mai puternic decât în cazul unei schiţe sau a unui text). Acest mod de educaţie însă trebuie să fie complementar şi nu să suplinească educaţia tradiţională.
Televizorul poate fi şi un foarte bun catalizator asupra dorinţei copilului de a citi. Dacă a văzut un documentar ce i-a stârnit interesul, în căutare de noi informaţii, copilul se va îndrepta către cărţi.
Timpul petrecut în familie poate fi îmbogăţit şi prin urmărirea unui film sau a unui spectacol de care să se bucure atât cei mici cât şi cei mari, în momentele în care canicula sau vremea urâtă fac imposibilă ieşirea în aer liber. Apoi, la finalul filmului, se poate discuta despre subiectul acestuia, contribuind astfel la o atmosferă sănătoasă de familie.
Televizorul este şi o modalitate de a prezenta copilului o multitudine de noi culturi şi obiceiuri, fapt ce va contribui în viitor la un spirit mai bun de acceptare şi încurajare a diversităţii culturale.
Anumite subiecte ce sunt mai dificile de introdus în discuţiile de familie pot găsi drept punct de plecare într-un documentar sau într-o emisiune educativă.
În concluzie, televizorul este un mijloc de a transmite şi primi informaţii, însă ţine de adulţi şi de gradul acestora de responsabilitate să se asigure ca minţile copiilor să se îmbogăţească şi nu să fie puse în pericol.
Vă recomandăm şi articolul ce tratează responsabilitatea parentală în ceea ce priveşte vizionarea de către copii a televizorului.
