Dacă aveţi peste 30 de ani aţi avut deja suficient timp pentru a fi uimiţi de progresele uluitoare ale ştiinţei şi tehnicii. La fiecare câţiva ani cunoştinţele din toate domeniile ştiinţei se dublează, iar progresele tehnicii ne lasă adeseori fără cuvinte (şi uneori şi fără bani…).

Auzeam mai demult că într-o zi ştiinţa va progresa într-atât încât în anul 2000 nu va mai trebui să mâncăm mâncare, ci vor fi suficiente 2-3 tablete care vor conţine toate substanţele nutritive necesare,  ne gândeam la avantajele imense pe care un astfel de prânz concentrat le-ar avea – nu ar mai trebui să pierdem atâta timp zilnic cumpărând, gătind şi apoi consumând hrană obişnuită, tabletele-aliment ar fi foarte ieftine şi s-ar găsi la orice colţ de stradă, ar putea fi conservate timp de ani de zile, ar fi foarte uşor să luăm cu noi câteva flacoane şi să călătorim luni de zile fără să ne mai preocupăm ce vom mânca, am putea călători chiar şi în spaţiu fără ca hrana să mai fie o problemă …

depurtat.ro

Poate acum vă vine să râdeţi de o asemenea viziune a viitorului. Dar vreau să vă spun că ea pare să se împlinească, şi încă la timp. Nu aveţi decât să întrebaţi la prima farmacie sau să consultaţi catalogul de produse al uneia din multele firme specializate în comercializarea suplimentelor nutriţionale. Cu o singură tabletă vă puteţi acoperi întregul necesar din toate vitaminele şi substanţele minerale pentru o zi. Mai luaţi 1-2 tablete de alt fel şi vă satisfaceţi necesarul de fibre, de antioxidanţi, integratori, coenzime, omega-3, etc. Şi dacă la această raţie mai adăugaţi un hamburger sau alt produs fast-food, se pare că problema este rezolvată… Şi dacă am uitat ceva, probabil că lipsa de lecitină e de vină!

Oare aşa să fie? Am exagerat desigur, dar abundenţa suplimentelor şi reclama care li se face este o realitate cu care ne confruntăm adesea şi care ne pune în situaţia de a da un răspuns personal la întrebarea din titlul prezentului articol: oare eu am nevoie de suplimente?

 

De ce folosesc oamenii suplimente?

Unii cred că au nevoie de un surplus de vitamine pentru a obţine energie suplimentară. Alţii cred că bolile de inimă, cancerul, gripa, artrita şi alte boli au drept cauză deficitul de vitamine şi minerale. Mulţi oameni cred că dietă necorespunzătoare este o cauză majoră a problemelor de sănătate de care suferă. Consumatorii pretind adesea că au nevoie de suplimente din cauză că solul sărăcit şi rafinarea alimentelor a făcut ca hrana pe care o consumăm să fie deficitară în anumite substanţe nutritive. Entuziaştii vor să ne convingă că tabletele cu vitamine şi minerale pot întârzia îmbătrânirea, contracarează efectele negative ale stresului, alină durerile şi îmbunătăţesc memoria.

 

Cum evaluăm suplimentele

În spatele varietăţii este extrem de mare a suplimentelor se află tot atâtea firme, companii şi persoane interesate de promovarea produselor lor. Pentru mulţi români promovarea acestor produse este şi o sursă importantă de câştig. În faţa unei oferte atât de diverse (ca preţ, calitate, varietate, etc.) suntem puşi în faţa unor decizii dificile: Chiar am nevoie de toate suplimentele care mi se oferă? Oare diferenţa mare de preţ dintre două produse care conţin aceeaşi substanţă este reflectată în calitate? De ce unii medici recomandă cu căldură suplimentele, în timp ce alţii le consideră inutile?

 

Cine are totuşi nevoie de suplimente?

Idea centrală a acestui articol este că majoritatea oamenilor pot obţine toate vitaminele, mineralele, compuşii fitochimici, antioxidanţii şi orice altceva este necesar organismului dintr-o dietă echilibrată, variată, bazată pe plante. Există însă şi situaţii în care folosirea suplimentelor poate fi indicată de către medic. Iată câteva dintre acestea:

1)   Suferiţi de o carenţă de vitamine sau minerale diagnosticată de către medic.

2)   Sunteţi la vârsta a treia, când pierderea poftei de mâncare şi tocirea simţului mirosului, precum şi dantura cu probleme sunt obstacole în calea asigurării unui aport nutritiv adecvat din alimentaţie. Un alt motiv este că, în general, după vârsta de 65 de ani organismul nu mai absoarbe corespunzător vitamina B6, B12 şi D. Femeile de vârsta a treia vor folosi şi un supliment cu calciu alături de vitamina D pentru a reduce riscul de osteoporoză.

3)   Suferiţi de o boală digestivă – de exemplu boli de ficat, vezică biliară, intestin sau pancreas, sau aţi avut intervenţii chirurgicale digestive despre care medicul v-a spus că pot stânjeni digestia şi absorbţia a nutrienţilor.

4)   Sunteţi o femeie însărcinată sau care alăptează. În aceste situaţii necesarul din anumite substanţe nutritive creşte – în special de acid folic, fier şi calciu. Este posibil ca medicul dvs. să vă recomande folosirea unui supliment.

5)   Aveţi o dietă strict vegetariană (nu folosiţi nici un produs alimentar de origine animală). În această situaţie este indicat să folosiţi un supliment cu vitamina B12, iar în timpul sezonului rece vitamina D şi eventual şi calciu.

6)   Sunteţi alergic la multe alimente şi dieta dvs. are o serie de restricţii din acest motiv.

7)   Sunteţi într-una din situaţiile de risc de mai jos, în care folosirea unui supliment este o  “proteză” şi nicidecum o soluţie a problemei:

a)            Ţineţi o cură de slăbire strictă, cu dietă puţin variată, cu mai puţin de 1.000 calorii/zi.

b)            Sunteţi fumător. Fumatul scade nivelul vitaminei C din organism şi determină formarea de radicali liberi. Necesarul zilnic de vitamina C pentru fumători este aproape dublu decât cel al nefumătorilor. Dacă fumaţi, soluţia este să renunţaţi la acest obicei, nu să apelaţi la suplimente. Dealtfel, s-a constatat că suplimentele cu beta-caroten cresc riscul de cancer pulmonar la fumători în loc să-l scadă.

c)            Consumaţi băuturi alcoolice. Alcoolul are efecte nefaste asupra absorbţiei, metabolismului şi excreţiei unor vitamine.

În afara acestor indicaţii, folosirea suplimentelor este inutilă şi ineficientă. Chiar dacă ele pot da rezultate dorite pe moment, acestea sunt false. De exemplu, dacă doriţi să slăbiţi veţi reuşi probabil să scăpaţi de câteva kilograme în plus în scurt timp. Dar este vorba de un efect cosmetic, obţinut prin creşterea diurezei sau manipulări metabolice care nu pot dura. Mai devreme sau mai târziu kilogramele se vor depune din nou. Nici un supliment nu poate soluţiona o problemă născută din excesul caloric şi sedentarism.

Cu aceasta ajungem de cealaltă parte a liniei de mijloc, şi anume cum putem discerne afirmaţiile exagerate şi falsul când e vorba de suplimente.

Criterii de evaluare a suplimentelor

Organizaţii prestigioase oferă câteva “semnalmente” utile pentru identificarea produselor potenţial dăunătoare sau frauduloase:

–        Calificative ca “magic”, “panaceu”, “o descoperire epocală”, “un produs senzaţional”, “vindecă boli incurabile”, etc. Bunul simţ ne spune că dacă aceste afirmaţii ar fi adevărate, s-ar vorbi despre ele (şi încă mult) în mass-media, iar medicii ar recomanda aceste produse.

–        Jargon pseudo-medical: “detoxifică”, “purifică”, “energizează”, “revigorează”. Definirea şi evaluarea unor asemenea efecte este foarte dificilă.

–        Produse care pretind că sunt susţinute de studii ştiinţifice, dar referinţele bibliografice nu sunt oferite sau sunt foarte puţine, sau foarte vechi.

–        Produse despre care se pretinde că nu au efecte secundare ci doar efecte benefice.

–        Promovarea produsului se face împreună cu acuzaţii la adresa autorităţilor statului, corpului medical sau companiilor farmaceutice despre care se spune că ar ţine sub tăcere informaţii valoroase despre beneficiile produsului în chestiune.

 

Dacă am nevoie de suplimente, ce să aleg?

Deşi există diferenţe de calitate, diferenţele de preţ reflectă mult mai fidel cheltuielile publicitare decât calitatea unui produs. În majoritatea cazurilor procurarea unui produs cu cost redus sau mediu este o alternativă mult mai avantajoasă şi din perspectiva calităţii.

Concluzii

În plus, specialiştii insistă să consumăm alimente în loc de suplimente şi nu invers, întrucât alimentele conţin sute de substanţe utile, printre care compuşii fitochimici sunt o categorie importantă. Aceştia sunt prezenţi în mod natural în alimentele vegetale şi au efecte deosebit de benefice asupra sănătăţii, reducând riscul de cancer şi de alte boli grave.Promotorii de suplimente nutriţionale cheltuiesc milioane de dolari ca să ne planteze în suflet teama că hrana nu ne oferă suficiente vitamine, minerale sau alte produse. Ni se recomandă să folosim vitamine, minerale şi alte suplimente nutriţionale ca o asigurare împotriva bolii. Majoritatea nu avem însă nevoie de o astfel de asigurare. Asociaţia Dietetică Americană, Academia Naţională de Ştiinţe, Consiliul Naţional de Cercetare şi alte organizaţii medicale prestigioase din SUA, ca şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii sunt de acord că cei mai mulţi oameni pot să-şi procure toate vitaminele, mineralele şi substanţele nutritive adoptând o dietă echilibrată şi variată. Deşi există anumite persoane care pot avea nevoie de suplimente, toţi adulţii sănătoşi îşi pot satisface necesarul de nutrienţi doar din hrană.

Comitetul de nutriţie al Asociaţiei Americane de Cardiologie a publicat recent următoarea recomandare: “Cea mai prudentă şi mai consecventă cu descoperirile ştiinţifice recomandare pentru populaţia generală este să consume o dietă echilibrată, cu accent pe fructe, verdeţuri, legume şi cereale integrale bogate în antioxidanţi. Sfatul acesta – aflat dealtfel în armonie cu recomandările dietetice actuale ale Asociaţiei Americane de Cardiologie – ia în considerare efectele dietei asupra riscului tuturor bolilor.”

noriel.ro