Istoria parfumului
Parfumul vine din latinescul per fume ce se traduce prin fum, în trecut a fost foarte apreciat de către egipteni, arabi şi romani. La începuturi, în urmă cu 9000 de ani, parfumurile erau produse din tămâie (în Estul Asiei) din plante ca răşina de conifere, coriandru, mirt sau migdale.
Utilizarea acesora era variată, în urmă cu 3000 de ani în Egiptul antic, parfumurile au fost folosite în ritualurile religioase sau drept cosmetice iar în China esențele parfumate aveau caracter terapeutic.
Primul ce a reuşit să extragă parfumul din flori, a fost un chimist iranian pe nume Avicenna, prin procesul de distilare. Începând cu secolul al XIII-lea parfumul a redevenit cunoscut în Europa (după ce a făcut parte și din istoria hindusă, israelită, cartagenă, arabă, greacă și romană) , și a durat aproximativ un secol până când s-a realizat primul parfum modern bazat pe un amestec de uleiuri înmiresmate cu alcool. Arta fabricării parfumurilor a prosperat apoi datorită Renașterii în Italia, s-a propagat în Franța unde, la curtea Catherinei de` Medici, Renato il Fiorentino a devenit parfumeur-ul personal al curții, misiunea lui fiind să creeze poțiuni plăcut mirositare. Se spune că laboratul lui a fost legat printr-un pasaj secret direct la apartamentul Catherinei de`Medici pentru ca formula să rămână secretă. Foarte curând, Franța a devenit unul din centrele europene de fabricare a parfumului și a altor produse cosmetice, industria fabricării parfumului dezvoltându-se și prin plantarea de flori specifice la scară largă pentru a o susține. Apa de colonie, denumită inițial Aqua Admirabilis, caracterizată printr-o concentrație mai mică de compuși aromați, a apărut în Germania, grație unui frizer italian pe nume Giovanni Paolo Feminis.
Compoziția parfumului
Uleiurile parfumate conţin compuşi volatili în concentraţii ridicate, prin urmare trebuiesc diluaţi cu ajutorul solvenţilor, cum ar fi etanolul pur sau etanolul amestecat cu apă, uleiuri de cocos sau grăsimi neutre din punct de vedere al mirosului ca extractuld e jojoba, astfel încât să nu atace pielea. Apoi această mixtură se amestecă apoi cu compuși aromați. În funcție de procentul acestor compuși rezultă produsele pe care le folosim în viața de zi cu zi: parfumul ce conține între 20% și 40% arome, apa de parfum între 10% și 30%, apa de toaletă între 5% și 10%, iar apa de colonie între 2% și 5%.
Concentrația de uleiuri din parfumuri determină intensitatea, durata parfumului, iar în funcție de acestea prețul, prin urmare concentrația este considerat secret de fabricație. Chiar dacă ar fi publicate ingredientele din care sunt acestea compuse, pentru un profan ar fi de-a dreptul imposibil să le reproducă datorită elementelor chimice complexe și a denumirilor din ce în ce mai sofisticate ale amestecurilor de substanțe. Cum din concentrații diferite rezultă variante diferite ale aceluiași parfum, au apărut variantele light și strong cu prețurile în consecință, prin urmare marketing-ul și clientul target determină de asemenea compoziția acestora.
Aromele se extrag atât din plante cât și din animale și compuși sintetici, în cazul extractelor din plante regăsim extracte din coaja acestora (scorțișoara), flori (trandafiri, iasomie), muguri (citrice, ylang-ylang), fructe (mere, căpșuni, cireșe, portocale, citrice), frunze și nuiele (lavandă, ienupăr, citrice chiar și roșii), rășini (smirnă, tămâie, chihlimbar), rădăcini, bulbi și rizomi (ghimbir și rizomi de iris), semințe (coriandru, cocos, mac, anason și nucșoară), lemn (pin, cedru, ienupăr, mesteacăn, lemn de trandafir și santal). Printre compușii aromatici de proveniență animală, regăsim parfumurile cu extracte din fagurii de miere, manguste sau zibete.
Odată cu perfecționarea chimiei, pe de o parte s-au putut realiza arome noi ce nu le regăsim în natură, iar pe de altă parte anumite arome naturale au putut fi reproduse la scară industrială. Distilarea petrolului și a rășinii de pin se enumeră printre compușii dezvoltați sintetic, compuși ce au o consistență a aromei mult superioară celor naturali.
Tipuri de parfumuri
Este greu de ajuns la un consens cu privire la clasificarea parfumurilor având în vedere că apar pe piață an de an noi arome, variațiuni și amestecuri ale acestora. Clasificarea este bazată pe familiile olfactice sau pe teme, multe din clasele se întrepătrund în fapt spre a crea altele:
Single Floral (parfum cu o singură aromă florală); Bouquet (amestec al mai multor flori); Ambery (orientale și dulci, bazate pe amestecuri de esențe de natură animale amestecate cu esențe florale sau lemnoase); Woody (esențe lemnoase ca cedrul, patchiouli sau santal); Leather (esențe de miere, tutun, lemn și gudron de lemn ce imită mirosul pielii); Chypre (bazat pe amestecuri de patchiouli, mușchi de stejar sau bergamota și și-a luat denumirea de la parfumul creat de Coty), Fugere (un amalgam de arome în principal bazate pe lavandă și mușchi de stejar), Fresh (de regulă esențe slabe derivate din citrice sau fructe), Aldehidice (Chanel no.5 de exemplu, primul parfum bazat pe aldehide);
Controverse
Datorită faptului că rețetele parfumurilor sunt considerate secrete tehnologice, odată cu dezvoltarea organizațiilor privind protecția consumatorilor și a interesului în general asupra a ceea ce consumăm și implicațiile asupra sănătății, din ce în ce mai multe acuze se îndreaptă către producătorii de parfumuri, considerați responsabili de unele afecțiuni cum ar fi alergia de contact, de efectele nocive ale ftalaților în organism sau de comercializarea unor factori declanșatori ai crizelor de astm.
