Apariţia în familie a unui nou membru schimbă lucrurile. Nu vom vorbi aici de modificările prin care trece corpul tău, de responsabilitatea de care trebuie să dai dovadă, de planurile care acum includ mai multe persoane, ci de schimbarea modului în care gândeşti. Dacă înainte te considerai o persoană fără frică acum subit acest sentiment îţi inundă sufletul, dacă te uiţi într-o oglindă cu copilul în braţe te uiti la copil şi nu la tine şi ai parte de cele mai frumoase conversaţii doar folosind vocale ca “aaaaa” , “uuuu” şi “oooooo”. Impresiile tale despre ce te înconjoară, despre ceea ce faci şi despre ceea ce crezi că vei face s-au modificat sau se vor modifica drastic. Haideţi să vedem o parte din lucrurile pe care nu credeaţi niciodată că le veţi face, iar acum, mămică fiind toate acestea fac parte din activităţile din viaţa de zi cu zi.
Nu voi alăpta niciodată în public
Te uitai înainte la mămicile ce alăptau în parc, în mall sau chiar în autobuz sau metrou. Te gândeai că niciodată nu vei da curs acestui moment inim în faţa necunoscuţilor. Te uitai la cei ce aruncau o privire şi gândeai: ce perverşi … dar şi mama … chiar nu poate să facă asta acasă? Sau măcar mai retras şi să se acopere cu o pătură? Îţi spuneai că niciodată nu vei fi o mamă din aceea ce îşi dezveleşte sânii în public de fiecare dată când copilului îi este foame. Ei bine, acum că eşti mămica şti ce ai de făcut. Dacă cineva din greşeală aruncă o privire, ceea ce înainte îţi părea un lucru ruşinos pentru orice mamă, acum realizezi nu numai că este un lucru ce nu ar trebui condamnat, însă este un lucru perfect normal şi natural, ba mai mult decât atât, este dreptul tău şi responsabilitatea ta de mamă!
Nu voi avea probleme în a calma copilul în public
Acesta este un lucru gândit de fiecare mamă. Şi binenţeles că mama este cea care ia cea mai bună decizie când vine vorba despre comportamentul copilului ei. Cei mici, în special micuţii sub trei ani, pot în orice moment şi în câteva secunde să pornească un adevărat război datorat unei crize comportamentale. Se poate întâmpla asta dacă sunt obosiţi, le este foame sau nu se simt bine. Nu este chiar aşa de uşor cum cred unii să ai grijă de latura emoţională şi comportamentală a juniorului. Câteodată eforturile eroice ale mămicii de a îi schimba starea de spirit micuţului nu reuşesc să salveze situaţia.
Nu voi împărţi niciodată patul cu bebeluşul
De regulă viitori părinţi au opinii destul de clare despre luarea micuţului în pat. Nu, nu voi lua bebeluşul lângă mine, trebuie să doarmă în pătuţul lui, îţi spuneai, şi asta din motive ce ţin de siguranţa şi independeţa copilului sau pur şi simplu nu considerai adecvată prezenţa copilului în patul conjugal. Erai convinsă că dacă bebeluşul doarme mult în primele luni nu vei avea nicio problemă. Ei bine, acest “niciodată nu voi împărţi patul” ar trebui să ţi-l retragi. Fie că micuţul dă dovadă de o sensibilitate lacrimogenă, fie că este bolnăvior şi vrei să îl ai sub o atentă observaţie sau poate din cauza oboselii ai adormit odată cu el şi nu mai ai puterea să te trezeşti şi să ajungi în patul conjugal, de foarte multe ori pe parcursul primilor ani veţi împărţi acelaşi pat. Şi vor fi destule momente în care vei auzi expresia: “Dacă nu dorm noaptea aceasta cu tine, voi plânge toată noaptea!” Dar oare cine a spus-o ? Kinder-ul sau soţul?
Nu îi voi face toate poftele culinare
Ai văzut cum unele mame după ce gătesc mâncarea pentru întreaga familie, se apucă să mai facă încă un fel, apoi altul şi tot aşa după poftele celui mic? Ai observat cum într-o familie cu mai mulţi copii, unul mănâncă ciorbică, celălalt ţipă că vrea o pizza, apoi primul spune că nu vrea peşte ci că neapărat trebuie să mănânce paste, altfel nu mai mănâncă nimic. Ţi-ai spus că tu nu vei face asta, dacă ai gătit şi copilul nu mănâncă, atunci îl vei învăţa minte şi îl vei ţine nemâncat până la următoarea masă, fără să îţi calci pe inimă la poftele lui şi să mai pierzi cel puţin o oră în bucătărie. Ei bine … probabil că dacă te-ai obişnuit deja ca masa bebeluşului să dureze peste o oră (incluzând joaca, accidentele, stropitul, curăţatul scaunului de masă) atunci nu mai este nicio problemă pe măsură ce a crescut să îi faci cele 4 feluri de mâncare să te asiguri că va băga ceva la stomăcel.
Plânsete? Am soluţia ce o voi aplica de fiecare dată!
Când vine vorba de plânsete există două posibilităţi prin care poţi trata micuţul. Prima, prin care îl laşi să plângă până nu mai poate, şi a doua, în care îl iei în braţe şi îl alinţi. Până să devii mamă, aveai o idee destul de clară asupra celei mai bune metode: “Voi sta şi în cap pentru ca micuţului meu să nu plângă” sau poate “Eh, lasă dragă, plânsul ajută, dacă îl las să se consume aşa poate nu va mai plânge din nimicuri”. Indiferent de strategia anterior aleasă, odată ce ai devenit mămică vei vedea că totul se nuanţează şi că vei găsi un echilibru între ambele metode.
Nu îi voi mai da scutece după ce face 2 ani
Ca şi în cazul suzetei şi al biberonului, ai setat o dată limită la care scutecele vor fi deja istorie. Este foarte simplu îl vei învăţa să folosească oliţa. Până când ajungi la acel moment de instruire crezi că totul este simplu. Cu unii copii poate, însă în unele cazuri această activitate poartă semnele unui război de gherilă. Iar dacă reuşeşti să îl convingi să se aşeze pe oliţă sau pe reductor, există şansele să se aşeze degeaba, şi aşa de încă vreo două sau trei ori. Iar cum accidente încă mai pot apărea pe timp de noapte sau la joacă, vei ajunge să te gândeşti cum anume ar fi mai bine şi mai confortabil pentru tine şi copilul tău.
Nu voi spune niciodată: “Pentru că aşa vreau eu”
Când un părinte răspunde copilului cu: “Pentru că aşa vreau eu” sau cu “Pentru că aşa spun eu”, ridici o sprânceană de dezaprobare. Este într-adevăr un răspuns ce denotă iritare sau lipsă de interes, şi cum să răspunzi aşa copilului tău? Ei bine, după discuţiile în care copilul foloseşte “Da` de ce?” la fel de des cum foloseşti tu semnele de punctuaţie, arătându-şi nu doar încăpăţânarea dar şi desconsiderarea faţă de răspunsurile logice pe care le dai, acest “Pentru că aşa vreau eu” nu mai pare chiar atât de culpabil.
Nu îi voi lăsa să se uite la TV decât după doi ani! Şi doar un pic!
Nu vei vrea niciodată să îţi vezi copilul cum se transformă într-o plantă de cameră în faţa televizorului, şi până la urmă ce copil ar vrea să stea să se uite în faţa unui cutii indiferent cât de slim şi de cât de multe butoane are aceasta? În niciun caz copilul tău! Şi totuşi, acum când micuţul are doi ani te trezeşti uitându-te fără să vrei la Disney Channel, la Bebe TV, la aventurile lui Mickey Mouse şi ale lui Winnie the Pooh. Vei vedea cum cele 20 de minute ale serialului lui preferat vor reprezenta un “moment de relaş” pentru tine. Un relaş în care vei avea timpul necesar să îţi faci repede un duş şi să îţi pregăteşti hainele pentru a doua zi. Şi cine ştie, poate vei fi şi tu prinsă de aventurile lui Scooby Doo TV sau te vei trezi îngânând în trafic anumite cântecele din show-urile de televiziune pentru copii.
Îmi voi păstra stilul de viaţă
Mai mult ca sigur ai văzut cum o parte din prietenele tale au renunţat la activităţile pe care le aveau înainte de naştere. Nu mă refer la cluburi, ieşiri inopinante din oraş sau din ţară ci la lucruri mai mărunte: vizitele dese la pedichiuristă, şedinţele de fitness şi sală, plimbatul cu bicicleta, mersul la restaurant sau orele pregătite pentru machiaj, aranjarea părului şi a garderobei. Ţi-ai spus că asta nu ţi se va întâmpla şi ţie, vei rămâne şi după naştere aceaşi femeie pedantă, aranjată, cochetă şi cu un program variat. Dar, ai devenit mămică, şi nu numai că nu mai găseşti timpul necesar pentru ieşiri la mall, cluburi şi teatre, pentru mersul aproape zilnic la sală, însă ciudat nu te mai simţi la fel de atrasă de aceste activităţi, chiar ajungi să le consideri nimicuri, şi abandonezi ceea ce nu mai este la fel de important, pentru a te ocupa de cu totul altele.
Nu va fi deranj în casă doar pentru că voi fi mămică!
Doar când vei ajunge mamă vei şti ce înseamnă cu adevărat să faci ordine în casă! Îţi mai aduci aminte cum era înainte când nu erai nevoită să dai cu aspiratorul de cel puţin o dată pe zi? Când ceea ce puneai în ordine azi rămânea aşa câteva zile? Te gândeai: “Cât de greu ar putea fi să ai grijă să fie totul ordonat, cu doar un nou membru în familie?”. Ei bine … ai devenit mămică şi acum ştii! Curăţenia casei a ajuns o activitate continuă, în fiecare moment ţi-ai putea găsi ceva relativ important de făcut, de strâns jucăriile, de aranjat pernele pe canapea, de curăţat parchetul, gresia şi covorul, de aruncat piesele mici de jucării stricate ce ţi se înfig în talpă şi în spate, etc. Ai aflat pe propria-ţi piele că dezordinea este umbra copilului.
… şi nici nu voi strânge în camera lui după el!
Ţi-ai spus odată că niciodată nu vei trece peste dorinţa de a impune copilului să respecte o regulă simplă: ordine în camera lui. Binenţeles că un copil răsfăţat sau dezordonat are în spate o mămică cu multe, multe mâini ce face curat în urma lui. Dar nu şi tu, tu nu vei fi la fel, nu? Acum eşti mămică! Şi oricât de mult ţi-ai dori să insişti pentru respectarea regulilor şi a ordinii … pe măsură ce ţii să le impui observi că din ce în ce mai multe jucării se revarsă din camera micuţului, pe hol şi până în patul şi dulapul tău. Aşa că … chiar dacă ţi se pare o idee destul de rea să fi tu cea care repune lucrurile în ordine … o vei aplica!
Nu îi voi face temele în locul lui
Chiar sperăm că mămicile nu fac temele copiilor lor. În orice caz, chiar dacă nu le rezolvi tu problemele de matematică sau nu le scrii tu eseurile (deşi în unele cazuri mămicile devin adevărate autoare de romane), te vei regăsi în situaţia în care să te întrebi în timp ce îţi mai arunci un ochi pe caietele de teme: “Ale cui sunt temele pentru acasă de fapt?” Este foarte uşor ca odată ce ai intervenit la o mică chestiune să ajuţi copilul să treci de linia micului ajutor şi să îţi umpli gândurile şi timpul de ecuaţii, referate şi exerciţii de gramatică, astfel încât să ajungi la concluzia că temele pentru acasî nu mai sunt ale copilului ci ale tale.
