Crezi că sunt gata de grădiniţă? Sunt multe lucruri pe care trebuie să le învâţ înainte să intru în această colectivitate. Înainte de a merge  la grădiniţă trebuie să pot avea grijă de corpul şi de lucrurile mele, trebuie să fiu pregătit să învăţ de la educatoare în loc să îi cer tot timpul să mă ajute aşa cum faci tu. Mulţi părinţi cred că este important să îşi înveţe copiii să numere sau să spună alfabetul însă  este mai important să fim pregătiţi să învăţăm singuri.

Să fiu pregătit să învăţ … Trebuie să mă simt bine cu mine ca să pot să fiu atent la grădiniţă. Nu pot face asta dacă îmi este foame sau dacă sunt obosit. Am nevoie de 8-10 ore de somn liniştit în fiecare noapte,  am nevoie să iau micul dejun dimineaţa acasă dacă la grădiniţă nu se serveşte. Chiar şi o gustărică sănătoasă ajuta.

depurtat.ro

Trebuie să mă înveţi să fiu independent. Trebuie să pot face foarte multe lucruri singur la grădiniţă, dacă acasă toţi aveau grijă de mine, la grădiniţă educatoarea ar trebui să aibă grijă de toţi. Va trebui să ştiu să mă îmbrac repede, să urmez instrucţiuni, să îmi aştept rândul şi să pot cere ajutorul în momentele când nu mă descurc, astfel educatorul va avea timp mai mult pentru activităţi amuzante. Ajută-mă să învăţ aceste lucruri acasă. Dacă îmi vei arăta cum să fac, dacă vom exersa împreună şi apoi mă vei lăsa să fac toate acestea de unul singur mă voi bucura şi voi avea încredere în mine că pot. Şi apoi mă voi bucura din nou de bucuria ta că vezi că pot.

Îmi vei lipsi când voi fi la grădiniţă, este primul meu contact de lungă durată cu lumea, primea mea despărţire conştientă de casă. Dă-mi un lucru de acasă o jucărie, o păpuşă sau o maşinuţă. Un obiect de al tău poate fi potrivit să îmi aduc aminte că esti lângă mine.

Trebuie să învăt să mă înţeleg bine cu cei din jur, voi întâlni foarte mulţi copii. Pot învăţa să îmi fac prieteni şi să fiu un prieten observându-te pe tine. Dacă tu eşti bun cu mine voi fi şi eu bun cu ceilalţi. Dacă eşti prietenos cu cei din jurul tău, voi fi şi eu prietenos cu cei din jurul meu.

Să fiu sănătos. Trebuie să te asiguri ca soldăţeii mei imunitari să fie pregătiţi şi întăriţi. La grădiniţă sunt mulţi copii, ne jucăm şi mergem la masă împreună prin urmare voi fi mult mai expus şi predispus la raceli sau alte boli ale copilariei. Sunt mulţi părintii care îşi aduc aminte de primul an la grădiniţă al copiilor lor ca fiind un an în care vizitele la medic erau foarte dese. Vizitele la medic, medicamentaţia, statul acasă în pat mă vor ţine departe de lucrurile interesante ce le pot face la grădiniţă, prin urmare am nevoie de toată susţinerea ta pentru întărirea imunităţii. Am nevoie de o alimentaţie sănătoasă şi bogată în vitamine şi minerale. Trebuie să ai grijă nu doar de sănătatea mea ci şi de sănătatea prietenilor mei. Să şti că împărţim totul acolo, jucăriile, timpul, bucuria dar şi răceala şi nu aş vrea să mă întristez că unii din cei mai buni prieteni stau singuri, acasă în pat.

Trebuie să învăţ cum să învaţ şi cum să îmi rezolv problemele întrucât voi găsi multe lucruri interesante de învăţat şi de făcut la grădiniţă, iar unele din ele nu le voi putea face singur … mă voi simţi frustrat. Explică-mi că toată lumea se simte câteodată aşa, că este normal, şi că cel mai important este că am încercat şi că voi încerca din nou pentru ca în curând să reuşesc.

Tu eşti cel mai bun profesor pe care îl pot avea. Observ fiecare lucru pe care îl faci. Eşti prietenul meu. Învăţ foarte multe uitându-mă la tine prin urmare tot ceea ce faci tu voi face şi eu, iar dacă îmi vei explica mai des ce, de ce şi cum faci voi prinde mai repede şi mai bine.

Ştiu că şi ţie îţi va fi dor de mine cât timp voi fi acolo. Ştiu că eşti îngrijorat şi că te întrebi dacă am mâncat tot, dacă am mâncat sănătos, dacă mă port frumos sau dacă lumea se poartă cum trebuie cu mine. Poate ar trebui să mergem înainte la grădiniţă să vedem cum se simt ceilalţi copii, ce spun ceilalţi părinţi, să îmi arăţi locurile de joacă să ne obişnuim amândoi şi schimbarea să fie cât mai lină. Mi-ar plăcea să vorbim despre cum va fi şi apoi despre cum a fost, amândoi avem temeri şi este sănătos să discutăm. Şi tu ai fost odată micuţ ca mine, cum şi ce îţi aduci aminte despre grădiniţa ta?

Ajută-mă ca primul meu pas să îl fac cu dreptul!

noriel.ro