noriel.ro

Acuarelă era un pictor foarte bun. Umbla întotdeauna într-o bluză lungă, căreia îi zicea „halat”. Era deajuns să-l privești cum stă, gătit în halatul său si cu părul lung dat pe spate, în fața șevaletului cu paleta în mână. Oricine își dădea seama că are în fața sa un pictor adevărat. Dacă a văzut că nimeni nu-i apreciază muzica, Habarnam se hotărî să se facă pictor. S-a dus la Acuarelă si i-a spus:
— Ascultă, Acuarelă, m-am hotărât să mă fac si eu pictor. Dă-mi niște vopsele si o pensulă.

Acuarelă nu era defel zgârcit, asa că îi dărui lui Habarnam vopselele lui vechi si o pensulă. Chiar atunci veni la Habarnam prietenul sau Peticel. Habarnam ia spus:
— Asază-te, Peticel, imediat am să-ți fac portretul.

noriel.ro

Bucuros, Peticel se aseză repede pe un scaun si Habarnam începu să-i facă portretul. Cum voia să-l înfățișeze cât mai frumos, îi picta un nas roșu, urechi verzi, buze vinete și ochi portocalii. Peticel era nerăbdător să-și vadă mai repede portretul. De nerăbdare nu putea sta locului pe scaun si se tot mișca.
— Stai într-un loc, nu te mai mișca, îi spunea Habarnam, altfel n-o să-ți semene.
— Dar acuma îmi seamănă? întrebă Peticel.
— Aidoma, răspunse Habarnam și-i aplică o pereche de mustăți cu vopsea violetă.
— Hai, arată-mi, sa văd ce-a ieșit! se rugă Peticel când Habarnam îi termină portretul. Acesta i-l arătă.
— Cum, așa arăt eu? strigă speriat Peticel.
— Bineînțeles că așa. Păi cum altfel?
— Dar mustăți, de ce mi-ai desenat? Că doar eu n-am mustăți.
— Ei, odată și-odată or să-ți crească.
— Si nasul de ce e roșu?
— Asta ca să fie mai frumos portretul.
— Iar părul de ce e albastru? Ce, parcă părul meu e albastru?
— E albastru, răspunse Habarnam. Dar dacă nu-ți place așa, îl pot face verde.
— Nu, ăsta nu-i un portret bun, spuse Peticel. Dă-mi-l să-l rup.
— Vrei să distrugi o operă de artă? se împotrivi Habarnam.Peticel vru să-i ia portretul și atunci începu bătaia.

 

Auzind zgomot, veniră îndată Știetot, doctorul Pilulă și alți prichindei.

— De ce vă bateți? I-au întrebat.
— Uitați-vă, strigă Peticel, judecați și voi, care din noi are dreptate: spuneți, cine e înfățisat aici? Nu-i așa că nu sunt eu acela?
— Bineînțeles că nu ești tu, răspunseră prichindeii. Aici e desenată o sperietoare.

Habarnam zise:

— Nu pricepeți ce e, pentru că nu scrie cine e. Iată, am să scriu îndată si totul o să se lămurească. Și luând un creion, scrise dedesubtul portretului cu litere de tipar: PETICEL. După aceea agăță portretul pe perete și spuse:
— Să stea atârnat aici. Să-l privească toată lumea, nu-i este interzis nimănui.
— Nu-i nimic, zise Peticel, după ce-o să te culci si-ai să adormi, eu o să vin si-o să-l rup.
— Iar eu noaptea asta n-am să mă culc si n-am să dorm, ci am să stau de pază, răspunse Habarnam.

Peticel se supără si plecă acasă, iar Habarnam, într-adevăr, nu se culcă în seara aceea. După ce toți ceilalți adormiră, el luă vopselele si începu să-l picteze pe fiecare. Pe
Gogoașă îl desenă atât de gras că nici nu încăpu în tablou. Lui Zăpăcilă îi picta niste piciorușe subțiri, iar la spate îi adăugă, nu se stie de ce, o coadă de câine. Pe vânătorul Glonțișor îl înfățișă călare pe cățelul Strop. Doctorului Pilulă îi puse în loc de nas un termometru. Lui Știetot îi desenă, fără motiv, niște urechi de măgar. Într-un cuvânt, îi înfățișă pe toți cât mai caraghios și mai năstrușnic. Către dimineață agăță toate portretele astea pe pereți și scrise sub fiecare ce înfățișa, așa că ieși o adevărată expoziție.

 

Cel dintâi se trezi doctorul Pilulă. Când văzu portretele de pe pereți, începu să râdă. Ii plăcură așa de tare încât își puse ochelarii pe nas și începu să le cerceteze cu multă atenție. Se apropia pe rând de fiecare desen și râdea cu hohote.
— Bravo, Habarnam, se minuna doctorul Pilulă. Niciodată în viața mea n-am râs atâta! În cele din urmă se opri în dreptul portretului său și întrebă cu severitate:
— Da’ ăsta cine e? Nu cumva sunt eu? Nu, nu sunt eu. Ăsta-i un portret total neizbutit. Mai bine scoate-l de-aici.
— De ce să-l scot? Lasă-l să atârne acolo, răspunse Habarnam.

Doctorul Pilulă se supără și spuse:
— Se vede treaba, Habarnam, că ești bolnav. S-a întâmplat ceva cu ochii tăi. Când ai văzut tu că aș avea un termometru în loc de nas? O să trebuiască să-ți dau diseară ulei de ricin.

Tare nu-i plăcea lui Habarnam uleiul de ricin. Se sperie și zise:
— Nu, nu! Acum văd si eu că portretul e neizbutit!
El scoase de pe perete portretul lui Pilulă și-l rupse.

 

După Pilulă se trezi vânătorul Glonțișor. Și lui îi plăcură portretele. Cât pe ce să plesnească de râs, privindu-le. Însă după ce-l văzu și pe al său, buna lui dispoziție se risipi îndată.
— Asta e un portret rău, spuse el. Nu seamănă cu mine. Scoate-l de-acolo, că altfel n-o să te mai iau niciodată la vânătoare. Habarnam fu nevoit să-l ia de pe perete și
pe vânătorul Glonțișor. Așa s-a întâmplat și cu toți ceilalți. Tuturor le plăceau portretele altora și nu le plăceau ale lor.

 

Ultimul se trezi Acuarelă, care, din obisnuință, dormea mai mult ca toți ceilalți. Când își văzu portretul pe perete se supără strașnic și spuse că acela nu-i un portret ci o mâzgăleală fără valoare și anti artistică. După aceea rupse portretul de pe perete și-i luă lui Habarnam vopselele si pensula.

 

Singurul rămas pe perete era portretul lui Peticel. Habarnam îl desprinse de acolo și se duse la prietenul său.
— Peticel, vrei să-ți dăruiesc portretul tău? În schimb, împacă-te cu mine, îi propuse Habarnam. Peticel luă portretul, îl rupse în bucățele și zise:
— Bine, hai să ne împăcăm. Dar să știi că dacă măcar o singură dată mă mai pictezi, n-am să mă mai împac cu tine pentru nimic în lume.
— Iar eu n-am să mai pictez niciodată, răspunse Habarnam. Că uite, pictezi, pictezi, si nimeni nu-ți spune măcar mulțumesc, nu știu decât să te certe. Nu mai vreau să fiu pictor.

 

Extras din cartea pentru copii a lui Nikolai Nosov – Aventurile lui Habarnam

yves-rocher.ro