Comunicarea între oameni este un subiect foarte important, de aceea copiii pot beneficia foarte mult dacă au cu cine comunica. Exprimarea sentimentelor este esenţială în fiecare relaţie. Mulţi dintre preşcolari, datorită exprimării deficitare, au anumite inhibiţii în comunicarea cu adultul. De multe ori se tem că nu ştiu să răspundă, iar alteori le este greu să spună ceea ce vor, chiar dacă ştiu răspunsul.
1. Încurajaţi-l
Încurajaţi copilul să vă spună tot ce are pe suflet şi tot ce-i trece prin cap. Veţi reuşi aceasta dacă discuţia incepută este dintr-un domeniu preferat: mâncarea preferată, jucării, filme, desene animate, jocuri video.
2. Fiţi inţelegători
Adulţii fac deseori greşeala de a educa copiii când aceştia exprimă un sentiment de durere. Copilul spune: „îmi urăsc nasul”, iar adultul răspunde: „Dar ai un nas perfect?!”. În acest fel, copilul este lăsat singur cu problema sa, care poate deveni şi mai gravă pe parcurs. Citește și răspunde pozitiv sentimentelor copiilor.
3. Învăţaţi-l despre răbdare
Învăţaţi copilul să aibă răbdare şi să nu vă întrerupă conversaţia. O tehnică simplă este să vă învăţaţi copilul să vă atingă uşor cu mâna pe umăr când are ceva de zis şi să aştepte pană când veţi termina conversaţia începută cu o altă persoană. De obicei, copiii care întrerup adulţii în timpul unei discuţii pierd şansa de a învăţa autocontrolul şi devin rasfăţaţi. Ei sunt obişnuiţi să li se răspundă imediat şi de aceea li se pare foarte normal să întrerupă pe oricine.
4. Fiţi egali
Când purtaţi o discuţie cu copilul coborâţi-vă la nivelul său de înălţime (de exemplu, puteţi îngenunchea, sau să vă aplecaţi puţin). În acest fel, conversaţia poate decurge mai fluent deoarece îi vorbiţi copilului de la un nivel de egalitate (nu unul superior care poate duce la rezistenţă uneori).
Pentru o comunicare eficientă este preferabilă tratarea copilului de pe poziţia de egalitate ca cel mai bun prieten al nostru, dar acesta să fie conştient de existenţa unor limite şi a unei ierarhii. Comunicând cu copilul este bine ca acesta să simtă că i se acordă atenţie, că există tot timpul un contact vizual şi o postură care să indice ascultarea, că nu mai are de ce să-i fie frică fiindcă spune ce simte şi ce dorește. Altfel spus, să simtă că manifestăm respect faţă de persoana sa. Citește și despre cum înțelege copilul prietenia.
5. Jucați-vă
Jucaţi-vă cu copilul ori de cate ori aveţi ocazia . De exemplu, ţineţi un bănuţ în mână şi rugaţi-l să ghicească în care mână este ascuns bănuţul. Aceste jocuri pot părea nesemnificative, dar în comunicarea cu copilul şi detaliile cele mai mărunte contează.
Jucaţi-vă cu jucăriile copiilor. Joaca este limbajul copiilor. Dacă vă opriţi măcar pentru 30 de secunde în timp ce copilul colorează şi îl ajutaţi cu un sfat veţi crea o legătura puternică. Copilul va începe să aibă încredere în Dvs. şi vă va considera un erou şi un real ajutor.
Inventaţi sau citiţi mici poveşti copilului. Aceste povestiri pot ajuta la stabilirea unei legături puternice, pentru învăţarea unei lecţii de viaţă sau doar a ajuta copilul să se simtă mai bine decat era, înaintea inceperii acestei povestiri.
6. Țineți-vă promisiunile făcute
Pastraţi-vă promisiunile făcute faţă de copil. Copiii sunt, adesea, păcăliţi cu anumite promisiuni care nu se adeveresc. Păstrați și dezvoltați o relație părinte – copil bazată pe încredere.
7. Petreceți timp cu copilul
,,Sacrificaţi-vă” timpul pentru a interacţiona cu copiii şi a vă concentra total asupra lor. Majoritatea adulţilor evită să interacţioneze frecvent cu copiii, iar acest lucru lasă urmări grave în comportamentul copiilor.
8. Dezvoltați-le imaginația
Dezvoltaţi imaginaţia copilului prin întrebări . De exemplu, îl puteţi intreba: „Cum crezi că am putea să avem mai multă grijă de căţelul tău”, în loc să îi daţi imediat răspunsul corect. Prin aceste intrebări copilul are posibilitatea să găsească soluţii – pe viitor această abilitate îl va ajuta foarte mult, va putea să găsească soluţii într-un timp record, deci va avea o minte vigilentă și o inteligență sporită.
9. Atenție la sentimente
În cadrul unei comunicări eficiente un rol important îl are modul în care ne exprimăm sentimentele, dorințele, bucuriile, neplăcerile, cum spunem NU atunci când situaţia o cere fără a jigni. Comunicarea asertivă vine în intampinarea depăşirii acestui prag prin exprimări de genul: „Mi-ar face plăcere ca data viitoare să lucrezi mai ordonat!”, „Mi-ar face plăcere să dormi şi tu la grădiniţă.”, „Aş fi bucuroasă dacă te-ai juca impreună cu…”
10. Înțelege, acceptă și iartă
O altă condiţie care stă la baza unei comunicări eficiente o constituie comunicarea pozitivă, ca rezultat al gândirii pozitive. Altfel spus, nu trebuie să avem o gândire exagerat de critică, de a penaliza necruţător orice greşeală şi de a trece cu vederea peste aspectele pozitive. Desigur, aceasta nu înseamnă că trebuie să incurajăm performanţele mai slabe ale copiilor, ci să demonstrăm că suntem totdeauna deschişi dialogului, chiar şi atunci când copilul greşeşte trebuie să comunicăm pozitiv, găsind elementele demne de lăudat.
Asta cere preşcolarul de la noi în momentul comunicării, asta trebuie să-i oferim, măcar noi, cei care ştim cât de stingher se simte când nu poate să exprime clar ce vrea, ce simte, ce trebuie să răspundă. Comunicarea preşcolarilor este simplă. Răspunsurile preşcolarilor tind să fie de genul: ” – Ce am lucrat astăzi? – Flori pentru mama”, în loc de: noi astăzi am lucrat flori pentru mama. Mai ales în ceea ce-i priveşte pe cei mici, aceştia comunică în cuvinte puţine, propoziţia fiind folosită mai tarziu şi instalându-se datorită exersării, în cadrul activităţilor din grădiniţă.
Atitudinea de interlocutor se învaţă şi aceasta presupune:
- a şti cum să asculţi; a asculta pană la capăt;
- a arăta interes faţă de tema abordată;
- a manifesta interes faţă de punctul de vedere al celuilalt;
- a ţine seama de punctul de vedere al celuilalt.
Preşcolarul nu poate dobândi o asemenea maturitate, dar comportamentul lui intr-o relaţie de comunicare poate fi orientat, dirijat, conştientizat pentru a prefera un asemenea mod de a interacţiona. La baza unei comunicări eficiente care să nu ducă la blocaje, stau mai multe condiţii. Una dintre acestea ar fi iniţiativa comunicării care constă în a avea curajul exprimării unei atitudini vizavi de fapta petrecută şi in asumarea responsabilităţii sentimentelor şi dorinţelor noastre şi nu ascunderea exprimării sentimentelor de frica unor posibile repercursiuni negative. Pentru încurajarea iniţiativei comunicării se impune ascultarea copilului și a ceea ce doreşte să spună acesta şi nu desconsiderarea copilului datorită lipsei sale de experienţă. Astfel, nu este de dorit ca adultul să formuleze şi să ia o atitudine superioară prin care îşi impune supremaţia fie verbal: „Tu esti mic nu ştii nimic”, „Azi eu sunt şeful”, „Cand vorbesc eu, tu să taci!”, „Desenează cum îţi spun eu!”, fie nonverbal: privirea „de sus”, încruntată, glaciară, evitarea privirii copilului, zâmbet „superior”, ironic.
Sursa: extras din “Înțelege-mă, ascultă-mă … ” – UNICEF
