Carnea se foloseşte în alimentaţia copiilor pentru proteinele de bună calitate pe care le conţine, ca şi pentru celelalte substanţe hrănitoare. Copiilor li se pot da ficăţei, creier şi carne slabă, cu puţine grăsimi, pentru a putea fi uşor digerate de către organismul lor. Mai jos, prezentăm tipurile de cărnuri, cum se prepară, care sunt indicate copiilor şi ce vitamine, minerale şi săruri conţin acestea.
Ficăţeii
Ficatul reprezintă prima formă sub care se dă carne copilului. Se poate folosi cel de pasăre sau de alte animale (există diferenţă între ele), cel preferat fiind cel de găină sau de viţel. Nu se dă copiilor ficat de păsări sau animale îngrăşate, fiind greu de digrat din cauza grăsimilor pe care le conţine.
Ficatul are în compoziţie foarte multe materii (hrănitoare şi de bună calitate, precum aminoacizi (proteine) care ajută creşterea, glicogen şi grăsimi. Glicogenul este zaharul transformat şi depozitat în ficat şi nu necesită nici un efort deosebit din partea tubului digestiv al copilului pentru a fi digerat. În ficat se găseşte de asemenea o mare cantitate de vitamine : A, B, C, PP, acid pantotenic şi acid folie.
Ficatul de pui
Ficatul de pui este cel mai bogat în substanţe minerale şi în special în fier, cupru şi fosfor. Conţine de asemenea calciu în cantitate mică şi un principiu antianemic. Vitamina C este puţină şi se pierde prin preparare. Pentru bogăţia lui în fier, ficatul se recomandă în anemii. În general, acesta este foarte uşor de digerat, mai ales dacă provine de la un animal tânăr. Ficatul se dă copiilor de la vîrsta de 8 luni însă, uneori, cu indicaţia specială a medicului, se poate da şi mai devreme. Se începe cu ficat de pasăre, apoi de viţel, berbec etc. Se poate da crud, fiert, fript, prăjit !în unt sau copt.
Ficatul crud
Ficăţeii cruzi trecuţi prin sită şi puşi în supă fierbinte, sunt indicaţi copiilor anemici. Ficatul fiert îl preparăm cufundându-l în supa care fierbe timp de 1—2 minute. Pentru copt, se înfăşoară ficatul în hârtie pergament şi se ţine la cuptor. În lipsa cuptorului se poate coace pe o tablă acoperită cu o craticioară, la foc moale. Coptul este cea mai bună metodă de preparare a ficatului. Ficatul prăjit în unt se face repede, întorcîndu-l o dată pe o parte şi altă dată pe alta. Se dă copilului de peste 10 luni.
După ce a fost fiert, fript, copt sau prăjit, ficatul se dă prin sită. Se poate servi copiilor amestecat în supă sau în pire-ul de legume. La început, se dau maximum 3 g (o jumătate de linguriţă), iar din ziua următoare se creşte cantitatea. Se poate da sugarilor progresiv, până la 15 g (trei linguriţe). Nu se va da ficat copiilor cu intoleranţă manifestată prin greaţă, diaree etc.
Creierul
Indiferent de la ce animal provine are aceeaşi compoziţie: apă, protide, lipide (lecitină şi nucleină), glucide, săruri de fosfor şi calciu, vitamină A şi B, în special B1 şi B2. Se prepară prin fierbere în apă sărată şi apoi se trece prin sită. Se dă copiilor în supe sau pireuri, începând de la vîrsta de 8 luni. Pentru lecitinele şi nucleinele pe care le conţine creierul este indicat şi pentru copiii şcolari care lucrează mult cu mintea, precum şi pentru cei foarte obosiţi. Se recomandă însă să fie gătit astfel încât să fie uşor de digerat.
Măduva din oasele lungi este foarte bogată în fosfor. Se •1 t.ipiilur după 3 ani, amestecată în supe sau pireuri.
Carnea în alimentaţia copiilor
Carnea este un aliment cu valoare nutritivă mare. Substanţele hrănitoare din carne iau parte la creşterea şi repararea ţesuturilor, regenerarea sângelui, producerea sucurilor digstive şi menţinerea vieţii. Carnea este o componentă preţioasă din alimentaţia copilului, datorită aminoacizilor esenţiali, necesari creşterii. Este alcătuită din fibre musculare, grăsime, nervi şi sânge. Are în compoziţie cantitatea cea mai mare de proteine de bună calitate din toate alimentele, conţinând toţi aminoacizii indispensabili.
Grăsimile sunt în proporţii foarte diferite, în funcţie de felul, vârsta şi îngrăşarea animalului. Grăsimile cărnii intră în alcătuirea fibrei musculare, dar se depun şi între fibre, formând mici depozite. Cu cât carnea are mai multe grăsimi, cu atât este mai greu de mistuit. Carnea slabă este singura indicată în alimentaţia copiilor.
Carnea conţine şi glucide (zaharuri) sub formă de glicogen, necesar oricărei activităţi musculare, în cantitate mică. Mai conţine săruri, vitamine şi fermenţi, care însă se pierd complet la fiert.
Sărurile minerale sunt în cantităţi variate, tot în funcţie de felul cărnii. În cantitate mai mare se găsesc fosforul, fierul şi potasiul, sub formă de fosfaţi de potasiu şi de calciu, magneziu, sodiu şi fier. Carnea slabă şi albă conţine mai multe săruri minerale.
Vitaminele A şi D sunt legate de prezenţa grăsimii în care sunt dizolvate. Vitaminele B1, B2 şi PP sunt în cantitate îndestulătoare. Vitamina C este puţină şi se distruge la gătit. De altfel şi celelalte vitamine se pierd în parte la fiert. Carnea ca aspect, valoare nutritivă şi gust diferă după animalul de la care provine şi după porţiunea de unde este tăiată (pulpă, coaste etc.). După provenienţă există: carne de vită (vacă, mânzat, viţel), oaie, miel, porc, cal, vânat, pasăre şi peşte. După culoare, se deosebeşte o carne roşie şi una albă. Cea roşie este carnea animalelor şi a unor păsări (gâscă, raţă), iar carnea albă e cea de găină, curcan şi peşte şi este mai uşor de digerat, de aceea se dă cu precădere copiilor mici.
Carnea de vacă are o culoare roşie frumoasă, este tare şi are miros specific de carne. E bine tolerată de copii, dacă este lipsită de grăsimi.
Carnea de viţel conţine mai multă apă ca cea de vacă. Având multă gelatină, este mai greu de mistuit, ca şi cea de viţel de peste 3 luni. Carnea de viţel sub trei luni nu se dă sugarilor şi copiilor mici.
Carnea de oaie este o carne sănătoasă, deoarece oile nu fac tuberculoză şi nici tenie. Înlăturîndu-i-se grăsimea, se poate da copiilor după un an.
Carnea de miel conţine multă gelatină şi, fiind greu de mistuit, nu se dă copiilor sub 3 ani.
Carnea de porc este cea mai bogată în grăsimi. E mai greu de mistuit decît carnea de vacă. Se poate da copiilor după 2 ani.
Carnea de iepure este bogată în proteine şi săracă în grăsimi. Totuşi nu se dă de loc copiilor, fiind greu de digerat, ca orice carne de vânat.
Carnea de pasăre este la fel de bogată în .substanţe nutritive ca şi cea provenită de la mamifere. Din această categorie fac parte carnea de găină, curcan, porumbel, raţă, gâscă etc. Aceasta conţine proteine până la 20%, care cuprind aminoacizii necesari creşterii, lipide (grăsimi) 13%, apă 65%.
Carnea de pui este mai la îndemâna oricărei gospodine decât oricare altă carne. Substanţele hrănitoare pe care le conţine sunt în funcţie de vârsta puiului. Variază cantitatea de apă şi grăsimi; cu cât puiul este mai tânăr şi mai slab, cu atât carnea are mai multă apă. Rămân constante sărurile şi proteinele, care conţin aminoacizii esenţiali. Gustul plăcut al cărnii de pui nu este determinat de îngrăşare, ci de vârsta acestuia. Cei mai buni sînt puii între 2 luni şi jumătate şi 4 luni şi jumătate. Carnea de pe piept este lipsită de grăsimi. De altfel grăsimile puiului se digeră tot atât de uşor ca şi grăsimile vegetale (uleiul). Acestea conţin substanţe absolut necesare creşterii.
Carnea de pui (pieptul, pulpa), ficatul, creierul se poate da copilului de la 7 Juni, fiind hrănitoare şi uşor de digerat. Carnea de găină conţine 20% proteine şi cam 30% grăsimi, după cât este pasărea de grasă. Pieptul de găină este foarte săracă în grăsimi, fiind o carne albă se recomandă cu precădere copiilor.
Carnea de curcan şi porumbelul este de asemenea uşor de digerat şi se poate da copiilor după 18 luni. Carnea de raţă sau de gâscă este foarte bogată în grăsimi, de aceea se dă copiilor după 2 ani.
Şunca de Praga este o varietate de carne conservată. Se prepară fără adaos de grăsime şi condimcnte şi are aceeaşi compoziţie ca şi carnea proaspătă, şi se poate da copiilor de la 2 ani. Vom observa să nu prezinte zone verzui sau părţi decolorate.
Mezelurile sunt preparate din carne (de vacă, porc, oaie) , se digeră foarte greu datorită adaosurilor de condimente şi grăsimi. Se fac numai din carne de bună calitate, însă se strică foarte uşor putând da stări toxice grave, de aceea nu sunt indicate copiilor mici.
citeşte mai departe despre Carnea de peşte în alimentaţia copilului
Peştele în alimentaţia copiilor
Peştele este un aliment valoros, sănătos, bogat în substanţe nutritive şi uşor de mistuit. Compoziţia şi calitatea cărnii peştelui sunt strâns legate de o serie întreagă de factori, printre care:
Felul peştelui: gras sau slab. Peştele de apă dulce — lac sau de râu — este mai slab, dar mai gustos: crapul, ştiuca, linul, şalăul, bibanul etc. Peştele de mare (somnul, cega, (isr,iruga, nisetrul, morunul, calcanul) este mai gras şi mai greu di1 mistuit.
Anotimpul când este pescuit. Peştele prins înainte şi după depunerea icrelor este mai gras, mai gustos şi mai bun; cel prins în timpul depunerii icrelor are carnea mai fadă, iar unii sunt chiar toxici, datorită sângelui, icrelor sau altor părţi din corp devenite toxice în această perioadă. Peştele bătrân are carnea mai tare, mai grasă şi mai gustoasă.
Compoziţia peştelui variază chiar la aceeaşi specie, în raport cu proporţia de grăsime. Conţine apă 75%. proteine până la 23%, grăsimi până la 16%, săruri minerale 1,5% şi vitamine lipo- şi hidrosolubile. Proteinele conţin aminoacizii esenţiali necesari creşterii. Grăsimile sunt mult reduse in carnea peştilor slabi, 0,5— 3,5%. Conţin acizi graşi nesaturaţi cu rol important în procesele de creştere. Lecitina se găseşte în proporţie de 0,5%.
Sărurile minerale aflate în carnea peştelui sînt fosforul, calciul, iodul, fluorul, magneziul, cuprul, potasiul, sodiul etc. Vitaminele A şi D se găsesc din belşug în carnea şi mai ales ficatul peştilor mari de apă sărată. Peştii de apă dulce conţin multe vitamine din grupul B: B1, B2 şi PP. Peştele are deci o valoare nutritivă mare datorită substanţelor hrănitoare pe care le conţine.
Carnea de peşte se digeră uşor de către organismul copilului, chiar dacă provine de la un peşte gras deoarece grăsimea peştelui este uşor atacată de sărurile digestive. Totuşi în alimentaţia copiilor mici se foloseşte numai carnea de peşte slab şi numai foarte proaspătă, pentru că se alterează deosebit de uşor şi devine toxic. Rănirile pricinuite de pescuit îi grăbesc alterarea.
Ne dăm seama de prospeţimea peştelui după următoarele semne : are solzii strălucitori, greu de scos, acoperiţi cu un strat subţire de mucus transparent. Pielea este lucitoare, ochii limpezi, strălucitori, plini şi bombaţi; „urechile” (branhiile) sunt roz, sângerânde; corpul este tare, coada nu atârnă, iar abdomenul este ferm şi elastic ; orificiul anal nu este umflat ; dacă peştele este întins, nu pârâie; carnea se desprinde greu de pe oase şi are culoarea albă-cenuşie; la o tăietură pe spate, de-a lungul şirii spinării, are aceeaşi culoare. Apariţia unei coloraţii mai închise, spre roşu, arată începutul alterării. Pus în apă caldă, cade la fund, iar peştele care nu este proaspăt pluteşte în apă.
Accentuarea mirosului de peşte arată că este vechi şi a început sa se strice. Peştele se consumă fiert, fript la grătar, copt la cuptor şi prăjit în grăsime. Mai uşor de digerat este cel fiert, fript şi copt în suc propriu, prin urmare acesta este modul în care ar trebui preparat peştele pentru mâncarea copiilor.
Peştele alb — şalăul — se poate da copiilor de la 10 luni, fiert şi trecut prin sită. Peştele se poate şi conserva, însă nu se dă copiilor chiar dacă este conservat în condiţii bune de igienă.
Icrele sunt ouăle de peşte. Se prezintă ca nişte bobiţe de culoare şi mărime diferită, după peştele de la care provin. Cînd sunt proaspete, sunt strălucitoare şi au miros specific de icre (nu de putred). Sînt bogate în nucleoproteine, 23—30%, grăsimi 17%, necesare creşterii şi lecitină 4%. Conţin multe vitamine, în special B2, B1 şi săruri, dintre care amintim cele de fosfor, (într-o formă uşor de asimilat), potasiu, sodiu, clor, sulf şi calciu. Icrele au o valoare nutritivă mare şi se digeră uşor de stomăcelul copiilor, dacă nu sunt prea grase. Se dau copiilor după vârsta de 2 ani.
Lapţii de peşte conţin proteine şi grăsimi şi se dau fierţi copiilor.
citeşte prima pagină Despre carnea în alimentaţia copilului