Ce este strabismul?
Imaginea percepută de fiecare ochi se proiectează în creier simultan printr-un proces complex de integrare, creînd o imagine unică, clară şi tridimensională, în strabism (deviaţia globilor oculari, „privire încrucişată”), suprapunerea imaginilor nu mai are loc sau se realizează defectuos. Se însoţeşte frecvent de ambliopie sau aşa-numitul „ochi leneş”, adică imaginea dată de ochiul deviat e ignorată de creier pentru a evita confuzia şi vederea dublă. Dacă nu e tratată la timp, ambliopia poate deveni definitivă.
Strabismul este o dereglare a coordonării mișcărilor oculare, care se manifestă prin alinierea greșită a globilor oculari în repaos sau la mișcarea privirii în anumite direcții.
Cum detectăm strabismul?
Până în jurul vârstei de 5-6 luni, devierea intermitentă a ochilor poate fi fiziologică, normală. Dacă devierea e constantă sau se agravează în timp, este necesar un consult oftalmologie. Poziţia anormală a ochilor e relativ uşor detectată de părinţi sau anturaj; ea poate apărea mai frecvent în condiţii de oboseală şi lumină puternică (strabisme latente). Un alt semn de strabism este închiderea unui ochi la lumină puternică; de asemenea, întoarcerea capului în încercarea de a privi un obiect sau clipitul des pot ascunde o tulburare de aliniere a ochilor.
Pseudostrabismul
Este un fals strabism, prezent în special la copii mici și sugari, și este datorat unui canal nazal prea lat, cauzat de forma feţei bebeluşului. Se corectează în timp, după îngustarea canalului nazal prin micșorarea distanței dintre ochi, deși ochii sunt perfect dezvoltați și cu o focalizare perfectă, datorită surplusului de piele existent între unghiul interior al ochiului și nas, privirea este încrucișată.
Este caracteristic bebeluşilor, până la vârsta de 4-5 luni, când acest surplus dispare iar copiii încep să focalizeze imaginile.
Care sunt cauzele strabismului la copii?
Frecvența este mai ridicată în cazul copiilor născuți prematuri, sau în cazul celora care care au suferit de hipoxie la naştere (lipsa oxigenării creierului). Fumatul, consumul de alcool pe timpul sarcinii pot crește riscul apariției acestei afecțiuni la copil.
Strabismul poate fi congenital, când apare în primele şase luni de la naştere; aici pot exista antecedente de strabism în familie. Erorile de refracţie: miopia, hipermetropia, astigmatismul, precum şi diferenţele mari de dioptrii între cei doi ochi pot declanşa devierea axelor oculare. Afecţiunile oculare care împiedică vederea la unul sau la cei doi ochi (opacităţi corneene, cataractă congenitală, boli retiniene, ptoza palpebrală) se pot însoţi de poziţia anormală a globilor oculari. Existenţa în antecedentele copilului a unor traumatisme (inclusiv obstetrical), dar şi meningita sau tumorile pot declanşa strabism la copii.
La ce vârstă este bine să facem un consult oftalmologic?
Conexiunile între cei doi ochi şi între aceştia şi creier se fac în primele luni de viaţă (între 3 şi 6-7 luni). Un prim consult trebuie făcut imediat după naştere, pentru eventuala detectare a unor afecţiuni oftalmologice. Dacă părinţii observă la o vârstă fragedă că ochii nu privesc în aceeaşi direcţie deodată, mai ales dacă în familie există cazuri de strabism sau ambliopie, consultul se face imediat, la fel ca pentru alte situaţii ce pun în pericol vederea copilului (naştere prematură, mişcări dezordonate sau sacadate ale ochilor). în jurul vârstei de un an este bine să se verifice starea de sănătate a ochilor, apoi la trei ani şi mai departe înainte de începerea şcolii.
Tratamentul strabismului
În funcţie de tipul de strabism şi de mecanismul său de producere, sunt mai multe abordări terapeutice: corecţia optică adecvată (ochelarii), ocluzia (acoperirea ochiului care vede mai bine pentru a stimula vederea celui mai slab), corecţia prismatică, exerciţiile ortoptice pentru reeducarea vederii binoculare şi, nu în ultimul rând, tratamentul chirurgical.
