Dezvoltarea normală a sugarului şi a copilului mic se bazează pe un aport de substanţe în concordanţă cu necesităţile de creştere, iar o alimentaţie dezechilibrată determină apariţia unor carenţe specifice, existând patologii legate de supra şi subalimentaţie.
Particularităţi fiziologice ale perioadei de sugar
Greutatea noului-născut este influenţată de durata gestaţiei şi de creşterea în greutate a mamei pe parcursul sarcinii. Creşterea în greutate după naştere depinde de factori genetici şi nutriţionali, în mod normal dublându-se la 4 luni şi triplându-se la 1 an. Apa corporală, care reprezintă 70% din greutate la naştere, scade la 60% la 1 an, scădere realizată mai ales pe seama lichidului extracelular. La naştere funcţia renală este imatură. Rata filtrării glomerulare e mai scăzută în primele 9 luni; de asemenea, capacitatea de concentrare a urinei ajunge comparabilă cu cea a adultului după 6 săptămâni. Corelând aceste trăsături specifice cu suprafaţa corporală mare în raport cu greutatea, putem sintetiza cele trei mari particularităţi care determină vulnerabilitatea copilului în privinţa echilibrului hidric.
Anatomic, nou-născutul are capacitatea gastrică de 10-20 ml, crescând progresiv până la 200 ml la 1 an. Activitatea enzimelor responsabile de digestia dizaharidelor (maltaza, izomaltaza, zaharaza) ajunge la nivele similare cu ale adultului în săptămâna 28-32 de sarcină. Activitatea amilazei salivare şi pancreatice rămâne scăzută în primele 6 luni, digestia amidonului fiind deficitară. Secreţia pepsinei creşte în primele 3 luni. Absorbţia lipidelor este influenţată de sursa acestora, grăsimile laptelui matern fiind bine absorbite. Laptele matern conţine două lipaze: una găsită în fracţia lipidică (esenţială pentru formarea lipidelor) şi o alta stimulată biliar, ce hidrolizează trigliceridele în acizi graşi şi glicerol. Lipaza gastrică a sugarului hidrolizează acizii graşi cu lanţ scurt şi mediu în stomac. Majoritatea trigliceridelor cu lanţ lung trec nedigerate în intestin, unde sunt scindate de lipaza pancreatică.
Introducerea alimentelor solide trebuie făcută în concordanţă cu achiziţiile motorii şi cu maturarea funcţională. În momentul apariţiei pensei digitale şi a mişcărilor rotatorii de masticaţie pot fi introduse bucăţi mai mari de alimente. Relaţia mamă-copil în timpul alăptării creează sentimentul de încredere şi siguranţă al sugarului. Alimentaţia în primul an de viaţă stă la baza formării relaţiilor de încredere în adulţii din jur. De asemeni, în această perioadă momentul mesei este unul de explorare a mediului înconjurător. Odată cu creşterea apar şi se definesc preferinţele alimentare. În primele luni de viaţă nici o altă funcţie vitală nu e mai importantă decât hrănirea. Saţietatea produce un sentiment de bunăstare şi siguranţă.
Dintre cele patru gusturi esenţiale, cel preferat de sugari este cel dulce, probabil datorită valorii energetice a glucidelor şi gustului specific laptelui matern. Gustul acru şi cel amar sunt de obicei respinse.
Evaluarea statusului nutriţional al sugarilor
Pentru a stabili statusul nutriţional la copii s-au definit diferite metode, dar cu ocazia Congresului European de Obezitate din 1997 s-a validat indicele de masă corporală (IMC) ca metodă de determinare a masei grase şi s-a decis utilizarea sa ca index de morbiditate. S-au definit parametrii de încadrare a obezităţii: copiii supraponderali – cei cu IMC situat peste percentilul 85 corespunzător vârstei şi sexului, iar obezi – cei cu IMC peste percentilul 95.
Pliul tricipital oferă o apreciere corectă a ţesutului adipos subcutanat şi e bine corelat cu procentul de ţesut gras, dar măsurarea acestuia diferă de la un observator la altul, mai ales la subiecţii graşi, deci este dificil de reprodus. Raportul talie/greutate poate fi folosit pentru a compara gradul obezităţii în şi între populaţii.
Recomandări privind necesarul de nutrienţi la bebeluşi
Particularităţile în nutriţia sugarului au la bază următoarele:
• Necesarul energetic pe kilogram corp este mai mare;
• Necesarul crescut de principii nutritive cu rol plastic;
• Necesar de alimente adaptat capacităţii digestive a sugarului;
• Trebuie promovat principiul de încurajare a menţinerii alimentaţiei naturale pe o perioadă cât mai lungă, datorită avantajelor nutriţionale şi afective pe termen lung.
Necesarul energetic al sugarilor
Necesităţile energetice exprimate pe kilogram corp sunt de 3-4 ori mai mari ca ale unui adult. Metabolismul bazal este mai crescut în această perioadă, diminuându-se apoi în cursul vieţii. Necesităţile energetice în primul semestru sunt de 110 kcal/kgcorp/zi, iar în al doilea semestru (6-12 luni) necesarul caloric este de 100 kcal/kgcorp/zi.
Activitatea dinamică specifică a alimentelor la sugar reprezintă 7-10% din cheltuiala energetică. La necesităţile energetice se adaugă necesarul pentru creştere. În primele 4 luni de viaţă, dar mai ales în prima lună se înregistrează cea mai mare rată de creştere. În condiţii normale (copil alimentat natural), alimentaţia la cerere satisface necesităţile energetice ale sugarului pe calea mecanismelor aport-saţietate. Mecanismul reglării aportului alimentar prin foame acţionează după vârsta de 6 săptămâni. La sugarul alimentat natural saţietatea este determinată de modificarea compoziţiei laptelui, prin creşterea cantităţii de grăsimi în laptele uman la sfârşitul suptului.
Aportul energetic carenţial sau excesiv, ce conduce la malnutriţie sau obezitate, este implicat în apariţia unor boli cronice la vârsta adultă. Astfel, se pot corela: incidenţa bolilor cardiovasculare şi greutatea mică la 1 an, HTA şi creşterea ponderală excesivă/deficitară în perioada de sugar. Hipostatura ca reflecţie a malnutriţiei severe se asociază cu un risc crescut de boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale şi diabet zaharat. Alimentaţia hipercalorică în această perioadă stimulează lipidogeneza, determinând hipertrofia şi hiperplazia celulelor adipoase şi va avea ca rezultat obezitatea precoce. Un rol important în apariţia obezităţii îl are tipul alimentaţiei în cursul perioadei de sugar, alimentaţia naturală având efect protector.
Necesarul de proteine la bebeluşi
Necesarul de proteine este mai mare în această perioadă pentru a asigura atât homeostazia tisulară, cât şi nevoile pentru creştere. În primele 6 luni necesarul proteic este de 1,8-2,3 g/kgcorp/zi pentru sugarul alimentat natural şi 3-3,5 g/kgcorp/zi pentru cel alimentat artificial; după vârsta de 6 luni necesarul proteic scade la 1,5-2 g/kgcorp/zi.
Necesarul de aminoacizi esenţiali este mare. Aminoacizii esenţiali trebuie să includă cisteina, histidina şi tirozina, datorită capacităţii limitate a enzimelor hepatice ale sugarului de a-i sintetiza. Necesarul de cisteină este consecinţa întârzierii dezvoltării cisteinazei hepatice, utilizată la conversia metioninei în cisteină; aportul exogen de tirozină este explicat prin limitarea activităţii fenilalaninhidroxilazei hepatice la această vârstă. Tirozina, cisteina şi taurina sunt aminoacizi esenţiali pentru prematuri, cu rol în conjugarea acizilor biliari, în unele procese de la nivelul sistemului nervos central, inimii şi retinei. Laptele uman conţine cantităţi importante de taurină (3,5-4 mg/dl). Acesta este raţionamentul pentru care toate formulele de lapte conţin taurină. Aminoacizii esenţiali şi cantitatea de proteine sunt asigurate în primele 6 luni prin aportul de lapte uman sau de preparate comerciale de lapte. Alimentaţia naturală oferă sugarului un aport proteic ideal prin valoarea biologică înaltă a proteinelor laptelui matern, existând o similitudine compoziţională cu serul uman. În contrast cu laptele uman, laptele de vacă are un conţinut proteic mai mare, dar o utilizare digestivă redusă. Pe măsura diversificării alimentaţiei se adaugă şi alte surse de proteine (carne, gălbenuş de ou, cereale, legume). Se recomandă ca 50% din proteinele aportului alimentar să fie de origine animală.
Carenţa de proteine poate apărea datorită slabelor resurse economice ale familiei, a folosirii unei diete vegetariene, a utilizării unor diluţii incorecte de lapte, a dietelor restrictive îndelungate folosite în tratamentul diareii, a restricţiilor dictate de prezenţa alergiilor alimentare. Deficitul aportului proteic va determina încetinirea creşterii, scăderea sintezei enzimelor, hormonilor şi imunoglobulinelor. Deficienţa proteică extremă determină boala Kwashiorkor. Excesul de proteine creşte osmolaritatea şi necesarul de apă, putând conduce la deshidratare şi tulburări digestive, diaree de putrefacţie, suprasolicitarea funcţiei renale. Această suprasolicitare se realizează prin eliminarea excesului de uree rezultată din catabolismul proteic, cu creşterea sarcinii osmotice renale şi perturbarea echilibrului acidobazic. Raţiile hiperproteice determină hiperamoniemie, amoniacul fiind neurotoxic. Hiperamoniemia de durată se corelează cu un coeficient de inteligenţă redus. Excesul de proteine favorizează apariţia obezităţii la vârsta adultă.
Necesarul lipidic al sugarilor
Se recomandă un aport minim de 3,5 g/kgcorp/zi şi maxim de 6 g/kgcorp/zi (reprezentând 35% din raţia calorică). O cantitate mai mică de lipide reduce palatabilitatea alimentelor, iar o cantitate mai mare scade apetitul şi poate determina cetoză. Acidul linoleic, esenţial pentru creşterea şi menţinerea integrităţii dermului, trebuie să asigure 3% din aportul caloric, adică 0,5-1 g/kgcorp/zi. Dieta trebuie să conţină cantităţi mici de acid α-linolenic, precursor al acizilor graşi Omega-3 – acid docosahexanoic şi eicosapentanoic. 5% din aportul caloric al laptelui matern şi 10% din cel existent în preparatele de lapte este reprezentat de acidul linoleic.
Nevoia de acizi graşi cu lanţ lung ω-3 şi ω-6 este importantă, pentru că dezvoltarea creierului şi retinei continuă câteva luni după naştere. Acizii graşi cu lanţ scurt, ca de exemplu acidul butiric, sunt importanţi pentru structura şi funcţia mucoasei colonului. Din punct de vedere calitativ se recomandă ca acizii graşi nesaturaţi să-i depăşească pe cei saturaţi. Nu se recomandă suprimarea colesterolului alimentar în perioada de sugar, deoarece acesta este necesar pentru dezvoltarea sistemului nervos.
În prezent există preocupări în ceea ce priveşte relaţia dintre aportul lipidic în copilărie şi riscul dezvoltării bolilor cardiovasculare. S-a observat o creştere a incidenţei leziunilor aterosclerotice la sugarii cu diete bogate în colesterol. Există studii care arată efecte benefice prin diminuarea riscului bolilor cardiovasculare în condiţiile unei diete corecte în perioada de sugar.
Aportul de lipide în primele 6 luni este adus de laptele matern sau de preparatele comerciale de lapte. Carenţa de lipide apare la copiii hrăniţi cu lapte degresat şi se manifestă prin oprirea creşterii, leziuni trofice ale pielii, mucoaselor şi fanerelor, xeroftalmie, neuropatie periferică, creşterea activităţii trombocitelor.
După diversificarea alimentaţiei apar şi alte surse de lipide: carne de pui, peşte, gălbenuş de ou, unt, ulei. Excesul de lipide produce obezitate, steatoză hepatică, diaree. Excesul de grăsimi în contextul unui regim hipoglucidic determină apariţia corpilor cetonici şi acidoză concomitentă. Excesul de acizi graşi nesaturaţi determină o carenţă relativă de vitamina E şi hemoliză, în special la prematuri, ai căror hematii au mecanismele membranare antioxidante imperfecte. Excesul de acizi graşi esenţiali favorizează formarea de calculi biliari.
Necesarul de glucide al sugarilor
Glucidele trebuie să asigure 30-60% din aportul caloric în perioada de sugar. Din acesta, 37% din aportul caloric al laptelui uman şi 40-50% din conţinutul caloric al preparatelor comerciale de lapte este adus de lactoză şi alţi carbohidraţi. Laptele matern conţine 70% glucide. Necesarul de glucide variază în raport cu vârsta:
– prematur: 6-8 g/kgcorp/zi, datorită deficitului pasager de lactază;
– dismatur: 18-25 g/kgcorp/zi, aport crescut pentru a putea combate hipoglicemia;
– sugar şi copilul mic: 12 g/kgcorp/zi.
Metabolizarea glucidelor necesită prezenţa unor complexe enzimatice a căror deficienţă determină diferite sindroame. Cel mai comun este intoleranţa secundară la lactoză, ce apare prin alterarea dizaharidazelor intestinale, după infecţii virale. Iniţial aportul glucidic este asigurat de lactoza din lapte, odată cu diversificarea adăugându-se alte surse. Fibrele alimentare intră în alimentaţia sugarului începând cu vârsta de 4-5 luni. În primul an de viaţă este interzis consumul de miere de albine şi sirop de porumb, pentru că pot conţine spori de Clostridium botulinum şi pot determina botulism. Excesul de glucide determină obezitate, diabet zaharat, carii dentare.
Necesarul hidric
Apa are o pondere importantă în compoziţia corporală a sugarului, reprezentând 70-75% din greutate. Cea mai mare parte a apei este reprezentată de lichidul extracelular, ce poate fi uşor pierdut. Necesarul de apă la sugar este de 150-180 ml/kgcorp/zi, adică 10-15% din greutatea corporală, în timp ce la adult este de 2-4%.
Datorită capacităţii scăzute de concentrare, sugarii sunt vulnerabili la deshidratare. Suprafaţa corporală este mai mare ca la adult, ceea ce implică pierderi hidrice mai mari prin evaporare. Intoxicaţia cu apă determină hiponatremie, astenie, greaţă, vărsături, diaree, poliurie. Această situaţie apare când se folosesc diluţii incorecte de lapte sau când se administrează apă în loc de soluţii hidroelectrolitice în tratamentul diareei.
sursa: Ministerul Sănătăţii
