Site icon Supermămici

Ghicitorile din grădină (flori, fructe și legume)

Ghicitori cu flori, legume și fructe
Ghicitori despre crizantemă

Japonezul o-ndrăgeşte,
Românul cu drag o creşte,
Fiindcă iernii îi zâmbeşte.

Ghicitori despre margaretă

Ban de aur colorat, cu pene înconjurat
Îl puteţi ghici îndată, că are nume de fată!

Ghicitori despre toporași

Mititei, năstruşnicei,
Şi firavi ca vai de ei,
Se ascund, dar îi trădează
Florile ce parfumează.

Violet şi parfumat
De iarnă s-a săturat.

Ghicitori despre lalea

Cupe albe, sângerii, stau pe lujere înfipte,
Parc-ar fi nişte făclii! Hai, ghiceşte-le, de le ştii!

Ghicitori despre mac

Sub o măciulie
Locuiesc o mie.

Ca o flacără apare
Pe mirişti şi pe ogoare
Cu ale sale roșii petale
Farmecă pe fiecare.

Ghicitori despre ghiocel

Voinicel cu haina albă
Iese primul din zăpadă!

Sunt micuţ şi frumuşel
Din zăpadă ies niţel
Alb sunt cu codiţa verde
Bucuros cine mă vede

Clopoţel mititel,
Scoate capul din zăpadă,
Primăvara să o vadă.

Ghicitori despre trandafiri

Colorat, catifelat,
Parfumat şi înfoiat,
De spini este apărat.
Care floare are gheare
Şi parfumul cel mai tare?

Floare frumos parfumată
Foarte divers colorată
De spini ea e apărată
Care-i floarea căutată?

Ghicitori despre zambile

Atrag roiuri de albine,
Fluturaş pe ele vine,
Cu flori multe, parfumate,
Alb, bleu, roz sunt colorate.

Ghicitori despre liliac

Este-o floare parfumată
Într-un copac cocoţată
Albă, mov sau rozulie
Nume de animal ea poartă
Care-i floarea căutată?

Primăvara când s-arată,
Prin grădini apar deodată
Ciorchini albi şi albăstrii
Din steluţe, mii şi mii!

Ghicitori despre lăcrămioare

Clopoţel mititel,
Albl şi frumuşel,
Pe o rămurică
Foarte subţirică
În rând aşezat,
Foarte parfumat.

Ghicitori despre păpădii

Zeci de umbreluţe mici,
S-au unit să fac-o floare,
Dar trecu vântul pe-aici
Şi le risipi în zare.

Ban de aur la-nceput,
Glob de puf când e trecut,
Suflă-n el să îl destrami
Şi-ai să afli mai mulţi bani.

Ghicitori despre panseluțe

Floricea catifelată,
Seamănă c-un chip de fată!

Rochiţa-i catifelată,
Ce păcat că e …bălţată.

Ghicitori despre narcise

E o floare-nmiresmată
Cu-o legendă-ndelungată
De Narcis ne aminteşte
Şi de Paşti ea infloreşte.

Ghicitori despre iriși (stânjenei)

Dintre vârfuri verzi de săbii
Ies liliachii corăbii!

Ghicitori despre brad

Iarna în frig, vara la soare
Neschimbat e la culoare.

Sus pe culmi înalte creşte
Lumea-n case îl pofteşte
Îi dă daruri să le ţină
Şi potire de lumină!

Când coboară de la munte,
Capătă veșmânt de gală.
Cu o mândră stea în frunte
Și podoabe de beteală.

Ghicitori despre viorele

Stele-albastre-n fir de iarbă,
Au doar a-nflorii treabă,
Pâlcuri mici pădurea-ncarcă,
Vremea lor iute-o să treacă.

Ghicitori despre zorele

Pâlnii roşii şi albastre
Stau pe gardurile noastre!

Cocoţate sus, pe sfori,
Noaptea ne ascundem faţa,
Şi când ne trezim în zori,
Spunem: Bună dimineaţa!

colectia de carti cu ghicitori

mai departe ghicitori cu legumeghicitori despre fructe

Ghicitori despre fasole

Albă păsăruică, pe arac se urcă;
N-are aripioare, n-are nici picioare.

Ghicitori despre dovleac

Noi avem un butoiaş, alb, voinic, parcă-i de caş
Cercuri n-are şi nici doage, este bun când mama-l coace!

Ghicitori despre bostan

Chel ca-n palmă, bosumflat,
Zi şi noapte stă culcat.
S-ar scula şi el, vezi bine,
Însa curpenul nu-l ţine…
Cine nu-l cunoaşte? Cine?

Ghicitori despre ciupercuţe

Funze n-are, Nu-i nici floare.
În păduri şi pe ogor,
Prin gradini şi-n deal la vie,
Stă mereu într-un picior,
O umbrelă de hârtie…
Ce să fie?

Ghicitori despre morcovi

Trebuia s-ajunga-n ciorbă
Însa fără nici o vorbă
Unui prieten de afară
Nas eu l-am facut sa pară.

Nas la omul de zăpadă
Iepurele vrea să-l roadă.

Roşu, lung şi mustăcios
Mai subţire ori mai gros,
Dulce, vitaminizat
Rege-i peste zarzavat.

Ghicitori despre sfecla de zahăr

O ridiche albă, dulce,
Vara-n fabrică ajunge,
O dezbracă de cojoace
Și în zahăr o preface!

Ghicitori despre grâu

După deal, dintr-un tezaur
Au țâșnit săgeți de aur.

Vara, cu mustăţi de soare,
Râd moşnegii pe ogoare.

Ghicitori despre porumb

Tinerel
Cu mustăţi albe,
Bătrânel
Cu mustăţi negre.

mai multe ghicitori despre legume | ghicitori despre fructeghicitori despre flori colectia de carti cu ghicitori

Ghicitori despre fructe

Să vă spun o ghicitoare
Despre ceva de mâncare:
Crude sau puse la fiert
Se consumă ca desert,
Recunoaște orișicine
Că-s pline de vitamine.

Ghicitori despre dude

Mure albe sus în pom
Hai, copii să le luăm!
Dar ce nume să le dăm?

Ghicitori despre căpșună

E un fruct cu mulţi pistrui
Roşie şi cu-un fes verzui
Acrişor şi parfumat
Cu zahăr şi cu frişcă
El este mâncat.

Verde la început
Roşie pe măsură
Ce soarele o încălzeşte
Fragedă sau în dulceaţă
Are-un gust minunat.

Ghicitori despre măr

Este un fruct acrişor,
Roşu, verde, gălbior,
În poveste-i otrăvit,
Ghiceşte fructul oprit!

Ghicitori despre strugure

Stă pe viţă brobonat
Şi e dulce la mâncat.
Să fie un ciucure?
Fugi de-aici, că-i… (strugure)

Ghicitori despre smochine

Sus piele, jos piele,
În mijloc mălai cu miere.

mai multe ghicitori despre fructe | ghicitori despre legume | ghicitori despre flori | mai multe ghicitori colectia de carti cu ghicitori

Exit mobile version