Gândirea analitică este un instrument indispensabil pentru a trece cunoştinţele prin filtru gândirii proprii. El nu se formează spontan ci sunt necesare diverse şi susţinute tipuri de influenţare pentru ca progresiv copilul să-şi însuşească deprinderi de gândire critică cum sunt: implicarea în propriul proces de învăţare, dezvoltarea unei atitudini critice faţă de elementele de conţinut prezentate, neacceptarea ideilor, conţinuturilor „de-a gata”, exprimarea unei atitudini de rezistenţă faţă de ceea ce i se predă, căutând răspunsuri explicaţii, cauze legături, alternative, reconfigurând datele despre ce este nou cu ceea ce ştie deja, fiind capabil ca pe baza unei examinări mai superficiale sau mai profunde fără prejudecăţi să discearnă raţional,să analizeze, să argumenteze şi astfel să accepte sau să respingă păreri, soluţii, judecăţi logice.
Gândirea analitică începe la şcoală. Copiii obişnuiţi a gândi critic şi analitic devin responsabili şi autonomi în dobândirea cunoştinţelor, au curajul şi îndrăzneala de a gândi atipic, de a-şi asuma riscul motivării propriei păreri, au o stimă de sine crescută, sunt conştienţi de propria valoare,sunt încrezători în forţele proprii, sunt receptivi faţă de nou, dornici să înveţe, manifestă respect şi interes pentru originalitatea argumentelor celorlalţi (educatoare,copii,alţi adulţi). Preşcolarii se obişnuiesc astfel să analizeze un obiect, o situaţie problematică,o anumită soluţie oferită, din mai multe perspective şi-şi dezvoltă capacitatea de a comunica prin efortul de a se face înţeles de către partenerii de dialog în procesul învăţării.
Ce este gândirea analitică?
Gândirea analitică este o formă de gândire fermă bazată pe raţionamente logice, orientată către un scop şi este implicată în dobândirea acelor conţinuturi care cer: rezolvarea de probleme, formulare de legături cauzale, emitere de probabilităţi, luare de decizii cu asumarea responsabilităţii.
Gândirea critică/analitică este implicată în creativitate ca abilitate de a judeca valoarea propriilor gânduri și soluții posibile,de a evalua punctele lor tari și slabe și de a sugera căi de îmbunătățire a acestora. Relația dintre creativitate și inteligență a fost studiată, între alții, de Robert J. Sternberg (1999) în manualul Handbook of Creativity. Sternberg afirmă că există trei aspecte principale care sunt fundamentale pentru creativitate: abilitatea sintetică, abilitatea analitică și abilitatea practică. În contextul finalităţilor de proces în învăţământul preşcolar ce vizează pregătirea copiilor pentru integrarea în învăţământul primar inteligenţa generală constituie baza dezvoltării celorlalte aptitudini şi principalul factor al creativităţii iar în cadrul acesteia caracterul logic şi critic al gândirii ocupă un loc privilegiat.
Categoriile de activitate cel mai des implicate în stimularea dezvoltării unui spirit critic ce implică ca procese gândirea şi limbajul sunt: activităţile cu conţinut matematic, cele de educare a limbajului şi de cunoaştere a mediului înconjurător.
Dezvoltarea gândirii analitice
În această etapă de dezvoltare în care se află preşcolarii gândirea critică începe cu punerea de întrebări şi rezolvarea de probleme care menţin trează curiozitatea epistemică proprie vârstei şi alimentează interesul pentru cunoaştere,acesta fiind aspectul cel mai relevant pentru demersurile noastre, urmând ca celelalte aspecte să se evidenţieze treptat prin parcurgerea de noi paşi în următoarele etape de învăţare.
A efectua operaţii simple de calcul aritmetic având sau nu un suport intuitiv nu reprezintă o abilitate ce face parte din gândirea analitică deşi implică caracterul logic al gândirii, nu acelaşi lucru se poate spune despre problemele care pentru a le rezolva presupun operaţii de evaluare a conţinuturilor, de emitere de judecăţi multidimensionale, în funcţie de modificarea elementelor variabile sau de posibilitatea unor interpretări din unghiuri diferite. Gândirea analitică reprezintă separarea abstractă a unui întreg în părțile sale constitutive, în scopul de a studia părțile și relațiile lor.
„Mama lui Tudor are trei felii de prăjitură. Dacă Tudor aduce acasă un coleg pentru a se juca împreună , vor fi destule felii de prăjitură pentru fiecare? Va primi fiecare câte o felie? Da? Nu? De ce?”
„Ionel are două surori.dacă mama sa a cumpărat câte un măr pentru fiecare copil,câte mere a cumpărat mama?”
În rezolvarea acestor probleme copiilor li se cere nu numai să rezolve operaţiile aritmetice sugerate de textul problemei, dar să şi motiveze logic sau să găsească două sau mai multe soluţii corecte în funcţie de interpretarea unor elemente din enunţul dat, astfel modul de expunere din prima problemă îi provoacă pe copii să ceară lămuriri cu privire la conţinutul cuvântului „fiecare”(se referă la fiecare persoană sau la fiecare copil?), în funcţie de răspunsul, sau interpretarea pe care o dau problema are două rezolvări corecte, dar şi două motivaţii logice argumentate.
Fiecare enunţ îl determină pe copil să pună întrebări, să-şi pună întrebări, să asculte păreri, să depună efort pentru a înţelege, să caute răspunsuri, dar să şi accepte motivaţia logică sau rezolvarea propusă de un alt copil, să-şi recunoască solutia invalidă, să fie dispus să caute în continuare şi treptat să surprindă aşa zisele capcane, gândirea sa raţionând spre subtilitate, câştigând în profunzime şi flexibilitate. Chiar dacă în etapa de familiarizare cu acest tip de abordare scenariul rezolvarii este: încercare –eroare, copiii de această vârstă sunt dispusi să caute soluţii, acest lucru este un element de joc, iar argumentele la început empirice se transformă treptat în argumente logice, cauzale dacă mediatorul (educatoarea) sugerează şi întăreşte doar răspunsuri motivate critic.
O metodă frecvent şi eficient folosită în scopul stimulării caracterului critic al gândirii este punerea de întrebări şi găsirea de răspunsuri, acestea aşa-zise întrebări capcană îl pun pe copil în situaţia de a face corelaţii, de a supune analizei ideile, cunoştinţele proprii şi de a judeca obiectiv. Iată câteva exemple:
„Poate un triunghi să aibă patru colţuri?
Toate camerele au uşi? Dar ferestre?
Ai putea rostogoli obiecte pătrate?
Educaţie civică
Dacă întrebările enunţate mai sus presupun un răspuns prin care copiii să facă asociaţii logice între două obiecte, să identifice unele calităţi ale acestora, să facă comparaţii, să dea soluţii la cerinţe inedite; prin răspunsul la întrebări de tipul: „Ce ai face dacă te-ai lovi căzând cu bicicleta?Cum îţi dai seama dacă e grav? -dacă ar fi un alt copil în locul tău ,cum l-ai ajuta? se urmăreşte dezvoltarea spiritului critic din perspectiva educaţiei civice, dorind ca să fie pregătit să relaţioneze activ cu mediul în care trăieşte.(şcolar,social ,cultural)şi să-şi controleze reacţiile într-o situaţie limită care ar putea apărea ştiut fiind că găsirea de soluţii optime în astfel de situaţii critice ţine de stăpânirea de sine şi de viteza cu care poţi lua o decizie.În diverse etape ale unor activităţi copiilor li se cere să dea răspunsuri bazate pe o analiză critică a unui fapt rar întâlnit sau posibil,o prezumtivă situaţie critică întrebările sunt de tipul:
„Ce s-ar întâmpla dacă… -nu ar mai exista apă pe pământ? -ar fi mereu noapte? -n-ar mai exista nici un mijloc de transport? , sau întrebări care le solicită capacitatea de a evalua: capacitatea, costul, durata, unor acţiuni obiecte, pe care le cunosc sau le-au efectuat în lipsa acestora: „Ce are capacitate mai mare?” o cană , un butoi , o găleată, un pahar, un bol, o sticlă, „Ce este mai ieftin ?” o jucărie ,un peştişor, o bicicletă.
În cadrul activităţilor de educare a limbajului copiilor li se cere să răspundă la cerinţe cum ar fi să completeze propoziţii prin analogie, de exemplu „Mănânc un măr ,miros o…(floare)”. „Punem şampon pe păr şi cremă pe…(mâini), „Ne-e cald vara şi frig …(iarna), -să spună cuvinte care se potrivesc în şirul început de educatoare: „pisică,câine…/măr,banană…/lingură,furculiţă…/lună,soare…/
Copiii se obişnuiesc cu categoriile noţionale pe care le diferenţiază uşor,discriminând corect obiectele cuprinse în sfera acestor noţiuni.
Am abordat activităţile de cunoaştere a mediului,mai ales cele de observare, supunând obiectul,aspectul observat unei abordări din multiple perspective,sarcinile cerute nu s-au limitat la o simplă observare, ci copiii trebuie să descrie obiectul (cum arată:formă, mărime, culoare, consistenţă), să-l analizeze (din ce e făcut?, care sunt părţile componente şi funcţiile lor) să-l compare (cu cine se aseamănă,de ce/de ce diferă?) să-l asocieze cu altele, să argumenteze (este bun, util, folositor sau rău, inutil, nefolositor-de ce?) .
Activităţile desfăşurate astfel, având ca scop dezvoltarea gândirii critice contribuie la stimularea capacităţii de colaborare, valorifică si cunoştinţele dobândite de copii din alte surse decât cele de la grădiniţă, dezvoltă operaţiile gândirii, realizează conexiuni directe între cunoştinţele corespunzătoare diferitelor arii de stimulare realizându-se astfel interdisciplinaritatea.
Activităţile ce au ca finalitate dezvoltarea gândirii şi spiritului critic fie ele de predare-învăţare-evaluare au la bază reflecţia personală, care este un proces complex ce nu poate fi susţinut în orice condiţii, sunt necesare o serie de abilităţi pe care să le stăpânească copiii, de cunoştinţe deja asimilate, de o motivaţie spre învăţare, de capacitatea de a opera cu noţiunile cunoscute, de disponibilitatea de a asculta păreri diverse şi a discerne esenţialul. Concomitent cu acestea este nevoie ca organizatorul unui astfel de demers didactic să ţină seama de resursele de care dispune (dacă sunt ele relevante pentru scopurile imediate şi finalităţile asumate) dacă timpul poate fi gestionat corect şi să găsească care sunt tehnicile şi metodele cele mai eficiente într-o astfel de abordare.
Dacă acceptăm cele trei forme ale spiritului critic:
– forma expresivă, care valorizează libertatea de opinie şi expresie;
– forma pragmatică, care se articulează pe realizarea unui proiect comun sau pe canalizarea spre un scop comun (cum este dobândirea de cunoştinţe);
– forma filozofică, care face apel la discernământ, prudenţă, circumspecţie, virtuţi morale şi justiţie
putem concluziona că pentru etapa de viaţă în care se află copiii din grupele pregătitoare latura pragmatică a gîndirii şi spiritului critic este accesibilă, dacă se utilizează metode specifice cum sunt: învăţarea prin descoperire, conversaţia, discuţia tematică liberă, problematizarea, învăţarea prin cooperare, jocul de rol.
