Disciplinarea reprezintă învăţarea comportamentului dorit în paralel cu eliminarea comportamentului inadecvat, prin metode specifice bazate pe soluţii şi nu pe consecinţe. În schimb pedeapsa este exercitarea asupra copilului a unui control exterior, prin forţă, cu scopul de a modifica un comportament problematic. Scopul principal al disciplinei este dezvoltarea în adultul de mâine a comportamentului moral, a simţului corectitudinii, a personalităţii puternice şi a capacităţii de a lua decizii corecte.
Disciplinarea copilului ar trebui să fie în primul rând fermă, iar consecinţele să fie clar formulate şi apoi aplicate atunci când are loc un comportament neadecvat. În al doilea rând disciplinarea copilului trebuie să fie corectă, mai exact consecinţele trebuie să corespundă cu comportamentul neadecvat. În cazul în care comportamentul neadecvat reapare, consecinţele urmează a fi anunţate din timp, astfel încât copilul să ştie ce s-ar putea întîmpla, astfel încât să nu considere consecinţele drept pedepse fără să fi avut vreo vină. Şi în al treilea rând, disciplina trebuie să fie prietenoasă: atunci când îi arătaţi copilului că se comportă nepotrivit şi îi aduceţi la cunoştinţă consecinţele posibile, recurgeţi la un stil de comunicare prietenos, dar ferm. Încurajaţi-l să reţină ce are de făcut pentru a evita anumite urmări. Reveniţi asupra antrenamentului de a fi bun şi lăudaţi-l pentru comportamentul corect, astfel încât modalitatea de a impune reguli să nu îl îndemne spre nevoia de a testa limitele sau cuvântul dvs.
Diferenţele dintre disciplinare şi pedeapsă
- Disciplinarea pune accent pe ceea ce copilul trebuie să facă, în timp ce pedeapsa pune accent pe ceea ce copilul nu trebuie să facă;
- Disciplinarea este un proces continuu, pe când pedeapsa are loc o singură dată
- Disciplinarea oferă exemple demne de urmat, dând copilului posibilitatea de a gândi în situaţii similare, de a îşi dezvolta capacitatea de a lua decizii adecvate, în timp ce pedeapsa insistă pe respectarea unor reguli stricte, care nu pot fi schimbate (şi de multe ori chiar nu pot fi înţelese) şi ia decizii în locul copilului;
- Disciplinarea dezvoltă autocontrolul în timp ce pedeapsa descurajează independenţa;
- Disciplina îl ajută pe copil să se schimbe şi nu să îi reprime comportamentul;
- Disciplinarea reprezintă un concept cu un puternic caracter pozitiv, spre deosebire de pedeapsă.
- Disciplinarea îi permite copilului să se afirme în timp ce pedeapsa forţează copilul să fie cuminte.
- Disciplinarea dezvoltă respectul de sine şi formează comportamentul adecvat spre deosebire de pedeapsă care reduce respectul de sine şi condamnă comportamentul neadecvat;
Principii de disciplinare a copilului:
- adultul se manifestă pozitiv;
- sunt stabilite regulile de comportament, dar şi consecinţele, atât pentru conduite adecvate, cât şi pentru cele indezirabile;
- copiii care respectă regulile primesc semnale pozitive: recompense morale, mai mult timp liber, anumite privilegii etc.;
- copiii care nu respectă regulile primesc semnale negative: nu sunt lăsaţi să ia pauze, sunt ţinuţi mai mult asupra temelor etc.;
- consecinţele ar trebui să urmeze imediat comportamentul;
- regulile şi consecinţele respectării/nerespectării lor sunt negociate cu copiii;
- se porneşte de la premisa că, dacă vor, copiii se pot purta decent şi responsabil;
- responsabilitatea copilului trebuie subliniată în mod constant;
- sprijinirea copilului în a face ceea ce este bine, în a face alegeri bune.
Ghid de disciplinare pozitivă
Copilul obraznic este un copil descurajat, care are o idee distorsionată despre modul de atingere a scopului principal — acela de a aparţine. Ideile eronate duc la comportamente deviante. Pentru a ajuta copilul să-şi dezvolte un sentiment sănătos de apartenenţă, astfel ca motivaţia pentru comportamentul deviant să dispară, utilizaţi încurajarea, sărbătoriţi fiecare pas înspre îmbunătăţire, nu vă focalizaţi pe greşeli. Un mod eficient de a-l ajuta să se simtă încurajat este să petreceţi ceva timp „în doi”. Mulţi educatori au observat schimbări în comportamentul copilului-„problemă” după un schimb de păreri de 5 minute despre modul în care le place să se distreze.
Oferiţi-le copiilor preocupări cu semnificaţie şi adecvate gradului de dezvoltare al copilului. Nu îi cereţi să facă lucruri mult prea simple, pe care le pot îndeplini singuri şi fără prea mult efort. Copiii simt că aparţin/fac parte dintr-un grup doar atunci când ştiu că pot contribui în mod real la realizarea unei sarcini.
Decideţi împreună ce trebuie făcut. Urmăriţi ca fiecare copil să facă mereu altceva, să nu-şi reducă activitatea la una şi aceeaşi sarcină. Atunci când sunt incluşi în luarea deciziilor, copiii dau dovadă de încredere, motivaţie şi entuziasm.
Debarasaţi-vă de ideea că pentru a-i face pe copii să procedeze bine sau să realizeze un lucru bine, mai întâi trebuie să-i faceţi să se simtă rău. Pedeapsa va fi oportună doar dacă intenţionaţi să-l liniştiţi pentru moment, însă reacţiile secundare ar putea fi: resentimentele, rebeliunea, răzbunarea, retragerea.
Axaţi-vă pe soluţii şi nu pe consecinţe. Mulţi adulţi încearcă să deghizeze pedeapsa numind-o consecinţă logică. Implicaţi copiii în găsirea de soluţii rezonabile la problemă.
Sugeraţi-le copiilor că greşelile sînt un bun prilej de a învăţa! O cale în acest sens este şi recuperarea dvs. conform celor 3 R după ce aţi comis o greşeală:
- recunoaşteţi greşeala;
- reconcilierea: fiţi gata să spuneţi îmi pare rău, nu-mi place cum am făcut faţă acestei situaţii;
- rezolvarea: concentraţi-vă pe soluţii, renunţaţi la acuze.