Peştele în alimentaţia copiilor
Peştele este un aliment valoros, sănătos, bogat în substanţe nutritive şi uşor de mistuit. Compoziţia şi calitatea cărnii peştelui sunt strâns legate de o serie întreagă de factori, printre care:
Felul peştelui: gras sau slab. Peştele de apă dulce — lac sau de râu — este mai slab, dar mai gustos: crapul, ştiuca, linul, şalăul, bibanul etc. Peştele de mare (somnul, cega, (isr,iruga, nisetrul, morunul, calcanul) este mai gras şi mai greu di1 mistuit.
Anotimpul când este pescuit. Peştele prins înainte şi după depunerea icrelor este mai gras, mai gustos şi mai bun; cel prins în timpul depunerii icrelor are carnea mai fadă, iar unii sunt chiar toxici, datorită sângelui, icrelor sau altor părţi din corp devenite toxice în această perioadă. Peştele bătrân are carnea mai tare, mai grasă şi mai gustoasă.
Compoziţia peştelui variază chiar la aceeaşi specie, în raport cu proporţia de grăsime. Conţine apă 75%. proteine până la 23%, grăsimi până la 16%, săruri minerale 1,5% şi vitamine lipo- şi hidrosolubile. Proteinele conţin aminoacizii esenţiali necesari creşterii. Grăsimile sunt mult reduse in carnea peştilor slabi, 0,5— 3,5%. Conţin acizi graşi nesaturaţi cu rol important în procesele de creştere. Lecitina se găseşte în proporţie de 0,5%.
Sărurile minerale aflate în carnea peştelui sînt fosforul, calciul, iodul, fluorul, magneziul, cuprul, potasiul, sodiul etc. Vitaminele A şi D se găsesc din belşug în carnea şi mai ales ficatul peştilor mari de apă sărată. Peştii de apă dulce conţin multe vitamine din grupul B: B1, B2 şi PP. Peştele are deci o valoare nutritivă mare datorită substanţelor hrănitoare pe care le conţine.
Carnea de peşte se digeră uşor de către organismul copilului, chiar dacă provine de la un peşte gras deoarece grăsimea peştelui este uşor atacată de sărurile digestive. Totuşi în alimentaţia copiilor mici se foloseşte numai carnea de peşte slab şi numai foarte proaspătă, pentru că se alterează deosebit de uşor şi devine toxic. Rănirile pricinuite de pescuit îi grăbesc alterarea.
Ne dăm seama de prospeţimea peştelui după următoarele semne : are solzii strălucitori, greu de scos, acoperiţi cu un strat subţire de mucus transparent. Pielea este lucitoare, ochii limpezi, strălucitori, plini şi bombaţi; „urechile” (branhiile) sunt roz, sângerânde; corpul este tare, coada nu atârnă, iar abdomenul este ferm şi elastic ; orificiul anal nu este umflat ; dacă peştele este întins, nu pârâie; carnea se desprinde greu de pe oase şi are culoarea albă-cenuşie; la o tăietură pe spate, de-a lungul şirii spinării, are aceeaşi culoare. Apariţia unei coloraţii mai închise, spre roşu, arată începutul alterării. Pus în apă caldă, cade la fund, iar peştele care nu este proaspăt pluteşte în apă.
Accentuarea mirosului de peşte arată că este vechi şi a început sa se strice. Peştele se consumă fiert, fript la grătar, copt la cuptor şi prăjit în grăsime. Mai uşor de digerat este cel fiert, fript şi copt în suc propriu, prin urmare acesta este modul în care ar trebui preparat peştele pentru mâncarea copiilor.
Peştele alb — şalăul — se poate da copiilor de la 10 luni, fiert şi trecut prin sită. Peştele se poate şi conserva, însă nu se dă copiilor chiar dacă este conservat în condiţii bune de igienă.
Icrele sunt ouăle de peşte. Se prezintă ca nişte bobiţe de culoare şi mărime diferită, după peştele de la care provin. Cînd sunt proaspete, sunt strălucitoare şi au miros specific de icre (nu de putred). Sînt bogate în nucleoproteine, 23—30%, grăsimi 17%, necesare creşterii şi lecitină 4%. Conţin multe vitamine, în special B2, B1 şi săruri, dintre care amintim cele de fosfor, (într-o formă uşor de asimilat), potasiu, sodiu, clor, sulf şi calciu. Icrele au o valoare nutritivă mare şi se digeră uşor de stomăcelul copiilor, dacă nu sunt prea grase. Se dau copiilor după vârsta de 2 ani.
Lapţii de peşte conţin proteine şi grăsimi şi se dau fierţi copiilor.
citeşte prima pagină Despre carnea în alimentaţia copilului
